Problema sesizată
Colegiul de Arte este locul în care vin copiii ce cred în talentul lor, apoi aici muncesc, pe măsura puterilor, pentru a-şi duce la îndeplinire visul. Orele lor de studiu individual sunt duble faţă de cele ale elevilor dintr-o şcoală de masă. A studia un instrument muzical presupune un efort suplimentar. Pentru că pasiunea pentru muzică este pe primul loc, de multe ori timpul acordat materiilor de cultură generală este mai scăzut.
În acest context şi în calitatea mea de profesor pentru învăţământ primar, am ales să înscriu o alertă pentru susţinerea dotării claselor , ţinând cont de câteva aspecte pe care eu le consider esenţiale. Conform ultimelor studii de specialitate care fac referire la modul de intervenţie în sfera educatională, la clasele de nivel primar, s-a observat că generaţia digitală are nevoie de alt tip de predare, adaptat şi centrat pe modul de percepţie, analiză, memorare şi, desigur, atenţie.
Din aceste motive şi pentru că elevii mei au ales împreună cu părinţii domeniul vocaţional arte, consider că pot să le ofer şansa de a evolua, de a manifesta o atracţie pentru zona de învăţare, de a fi creativi şi mai ales pentru o mai uşoară adaptare la nou.
Sala noastră de clasa se află într-o clădire veche, de patrimoniu. Clădirea a fost reabilitată de curând şi amenajată cu mobilier modern. Din păcate, nu a fost dotată si cu mijloace moderne de predare/învatare/evaluare.
În aceste sens, consider că un laptop si o tablă interactivă ar completa eforturile noastre de a oferi un mediu educaţional modern.