Problema sesizată
Va scriu despre una dintre elevele mele. Este o fetiță muncitoare, cel puțin la fel de silitoare că surorile ei mai mari - sunt 5 fete, toate cu media 10 /FB pe parcursul tuturor anilor de studiu. Două dintre fete sunt la liceu, 1 este in clasa a II-a iar cea mica este in clasa pregătitoare.
Părinții se ocupa cu agricultura si creșterea animalelor. Sunt părinți interesați de educația fetelor, răspund solicitarilor, insă le este greu să le ofere, tuturor, dispozitivele, atât de utile in vremurile pe care le trăim. Fetele cele mici au avut un telefon dar s-a stricat și au nevoie de o tableta pentru a avea acces la informații, pentru a rezolva sarcinile de lucru care sunt din ce in ce mai variate și în aria de interes a copiilor, jocuri matematice digitale/ proiecte, pentru documentare. Fetele sunt interesate să știe mai multe mereu. Fetita care se afla in clasa mea este singura dintre colegii ei care nu are nici tableta, nici telefon si se simte mereu groaznic pentru ca nu poate invata si ea prin jocuri si aplicatii la clasa.
Cu sprijin din partea dumneavoastră (donația de 1 tabletă) și îndrumare din partea învățătoarei fetele se vor dezvolta armonios, vor găsi răspunsuri la întrebări și vor avea propriul dispozitiv pentru rezolvarea sarcinilor de lucru.