• Elevi impactați: 22 elevi
  • Grupa de învățământ: Ciclu primar
  • Urgența alertei: Moderata
  • Unitatea scolara:Școala Gimnazială Scorțeni
  • Nevoi menționate: Tablă interactivă
Problema sesizată

Sunt învățătoare la clasa a IV-a, o generație supusă mereu spre schimbare, o generație cu care am depășit multe obstacole, o generație care ne-a învățat că tehnologia este o metodă de predare de care nu mai putem fugi (indiferent de vârsta pe care o avem). După cum bine se știe, atât elevii cât și noi cadrele didactice, ne-am perfecționat odată și împreună asupra orelor online.
Elevii de care vă povestesc, erau în clasa a II-a când pandemia ne-a trimis acasă și nu am mai avut cum să socializăm decât prin mijloacele tehnologiei. Aveam format un grup pe Messenger la acea vreme, care până la apariția pandemiei era okay, dar am remarcat că nu e suficient și nici eficace. Așa că prin diferite mijloace am reușit să iau legătura cu ei și să mai vorbim despre școală, dar și să-i încurajez, să le ridic moralul și să le spun că totul va fi bine. Mulți dintre ei nu aveau telefoane, iar părinții erau la muncă, așa că a fost foarte greu să ne putem auzi/vedea.

Părinții văzând că situația continuă și că restricțiile nu se ridică, au încercat prin diferite mijloace să le facă rost de telefoane smart (de calculatoare sau laptopuri nu se putea pune probleme, erau destul de costisitoare pentru majoritatea). Când o bună parte din elevi dispuneau de mijloace tehnice am format un grup WhatsApp, apoi pe Kitibot, apoi am trecut la lecții pe Zoom, ca în final să ajungem pe Classroom. Pe toate aceste platforme să fim niște adevarați autodidacți, majoritatea s-au descurcat de minune, ba chiar mai mult, m-au învățat și pe mine unele lucruri.

De aceea aș dori ca până la despărțire (final de clasa a IV-a) să le ofer o Tablă Interactivă, să vadă că școala/ învățarea se combină bine cu joacă.

Aș fi recunoscătoare dacă cine m-ar putea ajuta în realizarea acestui vis.

Demersuri realizate

Din cauza că ne aflăm într-o zonă defavorizată, iar veniturile sunt sub pragul mediu, dar și a lipse de fonduri care s-au alocat pentru unitatea de învățământ în acest an școlar  (școala  achiziționând tablete pentru elevi, iar valoarea facturilor pe o perioadă de 2 ani este foarte mare pentru bugetul nostru) nu s-au putut face demersuri în vederea achiziționării de Table Interactive.

 

Detalii de contact
  • Instituție de învățământ: Școala Gimnazială Scorțeni
  • Localitatea Scorteni
  • Persoana de contact: ONDU OANA DANUSIA
  • Telefon: 0766650696
  • Trimite e-mail
  • Alertă adaugată de: Danusia Ondu
Localizare

str. Principală nr. 504, loc. Scorțeni, jud. Bacău, cod poștal 607550

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro

Cum mă pot implica

În calitate de persoană fizică sau persoană juridica, poți susține acest caz prin donații în bani, în bunuri, prestări de servicii sau pur și simplu activitate independentă de voluntariat. Dacă ai fost impresionat de caz, însă nu ai în acest moment posibilitatea de a contribui, poți ajuta la creșterea awareness-ului său distribuind-o pe rețelele de socializare.

Pentru a începe să contribui la soluționarea problemei, contactează unitatea de învățământ sau profesorul aplicant pentru a stabili strategia pe mai departe. În acest sens, platforma îți oferă multiple opțiuni de comunicare; accesând unul din butoanele de mai sus, poți suna, trimite un mail sau un mesaj în platformă persoanei de contact pentru această alertă. Butonul “Cum ajung” îți va clarifica poziția exactă a școlii, însă te încurajăm să contactezi aplicantul și să îl notifici înainte de a face o vizită instituției.

Împreună cu profesorul, stabilește o strategie de acțiune și identifică punctele exacte în care ai putea interveni pentru soluționarea problemei. Ulterior anunță-ne și pe noi în legătură cu progresul colaborării cu școala pentru a putea marca problema (sau parte din ea) drept soluționată.

Conectează-te cu persoana de contact
Am intentia de a dona produse/servicii
Formular donatie (#1)

Completează următorul formular pentru a-ți arată intențiile față de alertă postată.

Vreau sa transmit un mesaj
Formular donatie (#1)

Completează următorul formular pentru a-ți arată intențiile față de alertă postată.

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro
mood_bad
  • Inca nu exista comentarii.
  • Adauga un comentariu
    Donații oferite
    În data de 29/12/2021, Evergent Investments , a intervenit cu o sponsorizare în valoare de 6.000 lei, exprimată prin Donatie financiara.
    Clasă din Școala Gimnazială Scorțeni, jud. Bacău are nevoie de o tablă interactivă
    Despre intervenție:

    Dorești să susții și tu această alertă?
    Implică-te folosind formularul de aici

    Doresti sa fii tinut la curent cu aceasta alerta sau cu oricare alta ce apare in apropiere?

    Lasa-ne numele si adresa ta de e-mail si vei primi un sumar al alertelor din judetul sau din regiunea .

    Subscription Form (#6)