Problema sesizată
Anul acesta elevii mei sunt in clasa a IV-a. Încă de la începutul anului școlar au fost foarte entuziasmați când au făcut cunoștință cu două discipline noi: istoria și geografia. Acestea sunt, pe cât de interesante, pe atât de complexe și necesare în viața fiecărui copil.
Pentru a putea să invatam eficient si interactiv evenimementele istorice și pentru a putea a admira frumusețile patriei avem nevoie de un studiu aprofundat. Consider ca ar fi foarte util ca fiecare elev sa beneficieze de cate un atlas geografic și unul istoric. Aceste resurse ne sunt necesare mai ales în această perioadă de pandemie cand putem trece la învățarea online și copiii pot pierde accesul la materialele puse la dispoziție de mine (harta, atlasul etc.). Entuziasmul lor față de aceste materii noi m-a făcut să apelez la bunăvoința celor care ar dori să ajute acești copii.
Părinții elevilor muncesc in agricultură, iar anul acesta a fost un an foarte dificil pentru ei. Menționez faptul că nu am îndrăznit să le cer bani pentru achiziționarea acestor materiale, deși ar fi foarte utile în formarea elevilor mei.