Problema sesizată
Sunt mămica uneia dintre albinuțele clasei a-I-a care alături de colegele ei albinuțe, sunt la început de drum în călătoria spre cunoaștere, explorare și dorința de a învăța lucruri noi și interesante. Însă, pentru a călători frumos, cu tot ce ne trebuie, avem mare nevoie de o tablă interactivă.
Suntem foarte fericiți că avem parte de două doamne învățătoare foarte implicate, deschise la tot ce e nou, cu o dorință nebună de a transmite multe informații piticilor noștri dar de multe ori lipsa tehnologiei se simte.
Această tablă le-ar ajuta nespus de mult, mai ales că sunt la programul step by step și stau împreună cu copiii 8 ore/zi. Cu ajutorul ei ar face orele mult mai atractive la care copiii vor dori să participe activ: ar învăța literele si cifrele prin joacă, ar face puzzel-uri, concursuri care vor facilita sedimentarea cunoștințelor și altele asemenea.
Având in vedere că sunt în clasa a-I-a și că suntem în era digitalizării vrem să-i introducem pe copii în această eră prin joacă și dorință de învățare.
Sperăm să fiți alături de noi în călătoria nastră!
Vă mulțumim!