• Elevi impactați: 270 elevi
  • Grupa de învățământ: Ciclu gimnazial, Ciclu primar
  • Urgența alertei: Foarte urgenta
  • Unitatea scolara:Școala Gimnazială Preutești
  • Nevoi menționate: Echipamente de laborator, Electronice
Problema sesizată

Școala noastră - Școala Gimnazială Preutești- are în subordine încă 3 structuri aflate în satele din comună (Leucușești, Basarabi, Arghira).
Școala noastră deține un laborator de informatică din anul 2002, când au fost înființate în țară laboratoarele AEL. Atunci laboratorul a fost dotat cu 10 calculatoare IBM conectate la un server. După cum spune și vârsta lor, calculatoare sunt depășite. Ne-ar prinde bine orice calculator mai nou funcțional. Aceeași problemă este și în școlile din structuri.
Am estimat un număr de 40 de calculatoare dotate cu toate componentele necesare (monitor, tastatură, mouse), necesare pentru școala din Preutești și pentru cele 3 structuri. Un alt lucru necesar laboratorului de informatică ar fi un videoproiector și 1 tablă magnetică.
Orele de Informatică și TIC nu se pot desfășura conform programei pentru că de cele mai multe ori programele solicitate nu reușesc să ruleze.
Avem calculatoare care refuză să se mai deschidă, iar elevii preferă să își folosească telefoanele personale pentru a rezolva anumite teme.

Demersuri realizate

Am solicitat Consiliului Local bani pentru dotarea laboratorului de informatică, dar acest lucru cred că mai are de așteptat pentru că sunt multe nevoi ale comunității care trebuie rezolvate.
S-a rezolvat de curând problema Internet-ului în toate școlile din comună.
De curând, școala de centru a achiziționat 3 table interactive, funcționale în 3 săli de clasă.

Detalii de contact
  • Institutie de invatamant: Școala Gimnazială Preutești
  • Localitatea Preutesti
  • Persoana de contact: Rusu Lucian Ionuț
  • Telefon: 40766368271
  • Trimite e-mail
  • Alertă adaugată de: Marcela_Turcu
Localizare

Strada Principală Preutești

204 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro

Cum mă pot implica

În calitate de persoană fizică sau persoană juridica, poți susține acest caz prin donații în bani, în bunuri, prestări de servicii sau pur și simplu activitate independentă de voluntariat. Dacă ai fost impresionat de caz, însă nu ai în acest moment posibilitatea de a contribui, poți ajuta la creșterea awareness-ului său distribuind-o pe rețelele de socializare.

Pentru a începe să contribui la soluționarea problemei, contactează unitatea de învățământ sau profesorul aplicant pentru a stabili strategia pe mai departe. În acest sens, platforma îți oferă multiple opțiuni de comunicare; accesând unul din butoanele de mai sus, poți suna, trimite un mail sau un mesaj în platformă persoanei de contact pentru această alertă. Butonul “Cum ajung” îți va clarifica poziția exactă a școlii, însă te încurajăm să contactezi aplicantul și să îl notifici înainte de a face o vizită instituției.

Împreună cu profesorul, stabilește o strategie de acțiune și identifică punctele exacte în care ai putea interveni pentru soluționarea problemei. Ulterior anunță-ne și pe noi în legătură cu progresul colaborării cu școala pentru a putea marca problema (sau parte din ea) drept soluționată.

Conectează-te cu persoana de contact

Completează următorul formular pentru a-ți arată intențiile față de alertă postată.

204 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro
  • Mika
    mai 17, 2022 at 6:33 pm

    Sper să vă împliniți visul!

  • Cristi
    mai 17, 2022 at 6:30 pm

    Succes!

  • Mia
    mai 17, 2022 at 6:08 pm

    Este mai mult decât necesar!

  • Denis Todica Gabriel
    mai 17, 2022 at 10:40 am

    Îmi place informatica

Adauga un comentariu
Dorești să oferi o donație?
Nici o companie nu și-a exprimat intenția de a ajuta această alertă.
Fii tu primul care se implică! Click aici

Doresti sa fii tinut la curent cu aceasta alerta sau cu oricare alta ce apare in apropiere?

Lasa-ne numele si adresa ta de e-mail si vei primi un sumar al alertelor din judetul Suceava sau din regiunea Bucovina.

Cazuri similare în care te poți implica