Problema sesizată
Școala noastră se află în localitatea Frumușița, la 25 km de municipiul Galați. Este una din cele 2 școli din comună și este frecventată de elevi din toate cele 3 sate aferente comunei. Colectivul de cadre didactice este unul foarte bine pregătit și cu dragoste pentru copii. Toate cadrele didactice, începând cu ciclul preșcolar, primar și gimnazial fac zilnic naveta pentru a ajunge la cei aproape 250 elevi înscriși în unitatea școlară. În prezent, cadrele didactice care predau la ciclul gimnazial nu dispun de o imprimantă performantă / xerox pentru multiplicarea materialelor de studiu / fișelor de lucru / testelor de evaluare. Majoritatea profesorilor vin cu materialele multiplicate de acasă, fapt destul de costisitor, având în vedere că fiecare profesor predă la mai multe clase (în medie, 4). Ținând cont de faptul că elevii provin din mediul rural, din familii cu surse unice de venit sau chiar fără surse constante de venit, nu se pune problema achiziționării, la clase, a unor auxiliare, pe discipline. Și atunci, unica soluție, rămâne multiplicarea și distribuirea materialelor. Un xerox / o imprimantă ar fi un real ajutor, atât pentru profesori cât și pentru elevi.
Bourceanu Florentina
mai 11, 2022 at 7:31 amChiar reprezinta o dotare minimala pentru o scoala.
Marcela Vicleanu
ianuarie 21, 2022 at 8:02 pmAm adăugat o alerta în luna octombrie a anului trecut. Cu sinceritate va spun ca nu am sperat ca alerta noastră își va găsi o rezolvare. Am văzut aici, pe hartaedu, multitudinea de probleme cu care se confrunta școlile din Romania. Problema noastră nu părea atât de grava / urgenta ca altele. Pe 12 ianuarie, anul acesta, am fost contactata de către doamna Olivia Smadu de la Asociatia “Educatia te face mare” care m-a întrebat de ce avem nevoie și dacă avem anumite preferințe în achiziționarea unei multifuncționale. In cursul aceleiași zile, doamna mi-a trimis dovada comandării multifuncționalei perfecte pentru nevoile noastre. In câteva zile, alerta noastră s-a concretizat și locul din cancelarie destinat xeroxului, gol de multa vreme, s-a umplut! Mulțumim din suflet Asociației “Educația te face mare” pentru donația făcută! Faptele bune sunt mereu răsplătite!