Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
สำหรับผู้ที่ชอบการผจญภัย PG SOFT นำเสนอเกมแนวผจญภัยหลายแบบ เช่น Treasures of Aztec, Wild Bandito, Ways of the Qilin, Wild Bounty Showdown และ The Great Icescape แต่ละเกม มีฉากและธีมเฉพาะตัว
Treasures of Aztec นำเสนอกลิ่นอายของอารยธรรมโบราณ ขณะที่ Wild Bandito ให้ความรู้สึกแบบการผจญภัยในโลกตะวันตก ส่วน The Great Icescape พาผู้เล่นเข้าสู่โลกที่เต็มไปด้วยน้ำแข็ง ทำให้ผู้เล่นสามารถเลือกเกมตามธีมที่ตัวเองสนใจได้
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 9:59 amwhere to buy prednisone uk [url=https://axeryl.shop/#]Axeryl[/url] prednisone price
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 9:54 amwhere can i get prednisone over the counter [url=http://axeryl.com/#]axeryl[/url] prednisone brand name
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:49 amhttps://edboldrix.shop/# cheap erection pills
Wayneped
septembrie 21, 2026 at 9:42 amhttps://axeryl.shop/# prednisone 5 50mg tablet price
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:42 amhttp://axeryl.com/# buy prednisone online without a prescription
Wayneped
septembrie 21, 2026 at 9:38 amhttps://belvionpharmacy.shop/# reputable overseas online pharmacies
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:36 amhttps://belvionpharmacy.com/# online pharmacy without scripts
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 9:34 ampharmacy order online [url=https://belvionpharmacy.shop/#]BelvionPharmacy[/url] reputable online pharmacy no prescription
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:29 amhttps://edboldrix.com/# ed drugs online
CalvinPar
septembrie 21, 2026 at 9:28 amprednisone where can i buy: axeryl – prednisone pills 10 mg
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:25 amhttps://edboldrix.com/# cheap erection pills
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:18 amhttps://edboldrix.com/# best online ed pills
CalvinPar
septembrie 21, 2026 at 9:18 ammedicine prednisone 10mg: axeryl – compare prednisone prices
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:16 amhttps://edboldrix.com/# ed online meds
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 9:14 ammedicine online order [url=https://belvionpharmacy.com/#]Belvion[/url] reputable overseas online pharmacies
CalvinPar
septembrie 21, 2026 at 9:13 ammedstore online pharmacy: Belvion Pharmacy – pharmacy online
Allenacard
septembrie 21, 2026 at 9:10 amwhere to buy prednisone 20mg: Axeryl – prednisone 50 mg prices
ทดลองเล่นสล็อต pg
septembrie 21, 2026 at 9:09 amสล็อต
ทำความรู้จักกับเกมจาก PG SOFT
เกมจาก PG SOFT นำเสนอธีมที่แตกต่างกันหลายประเภท ทั้งวัฒนธรรมเอเชีย ความโชคดี การผจญภัย ตำนาน และตัวละครที่มีเอกลักษณ์ แต่ละเกม มีสไตล์การนำเสนอเป็นของตัวเอง ทำให้ผู้เล่นสามารถเลือกเกมตามความสนใจได้ง่ายขึ้น
หนึ่งในกลุ่มเกมที่โดดเด่นคือ Mahjong Ways และ Mahjong Ways 2 ซึ่งใช้ธีมไพ่นกกระจอกและองค์ประกอบจากวัฒนธรรมเอเชียเป็นพื้นฐาน งานภาพ สะท้อนกลิ่นอายของเอเชียอย่างชัดเจน เหมาะกับผู้ที่ชอบเกมที่มีเอกลักษณ์แบบดั้งเดิมแต่ยังคงดูทันสมัย
อีกกลุ่มที่ มีความโดดเด่น คือเกมธีมแห่งโชคลาภ เช่น Fortune Tiger, Lucky Neko, Fortune Ox, Fortune Mouse และ Fortune Dragon เกมเหล่านี้ นำสัตว์และสัญลักษณ์มงคลมาเป็นจุดเด่น
Fortune Tiger ใช้เสือเป็นตัวละครเด่น ขณะที่ Lucky Neko ใช้แมวกวักซึ่งเป็นสัญลักษณ์ที่คุ้นเคยในวัฒนธรรมเอเชีย ส่วน Fortune Ox, Fortune Mouse และ Fortune Dragon นำเสนอตัวละครในรูปแบบเฉพาะของแต่ละเกม ทำให้แต่ละเกมมีบุคลิกแตกต่างกัน แม้ว่าจะอยู่ในธีมใกล้เคียงกัน
สำหรับผู้ที่ชอบการผจญภัย PG SOFT นำเสนอเกมแนวผจญภัยหลายแบบ เช่น Treasures of Aztec, Wild Bandito, Ways of the Qilin, Wild Bounty Showdown และ The Great Icescape แต่ละเกม มีฉากและธีมเฉพาะตัว
Treasures of Aztec นำเสนอกลิ่นอายของอารยธรรมโบราณ ขณะที่ Wild Bandito ให้ความรู้สึกแบบการผจญภัยในโลกตะวันตก ส่วน The Great Icescape พาผู้เล่นเข้าสู่โลกที่เต็มไปด้วยน้ำแข็ง ทำให้ผู้เล่นสามารถเลือกเกมตามธีมที่ตัวเองสนใจได้
นอกจากนี้ยังมีเกมอย่าง Double Fortune, Ganesha Fortune และ Caishen Wins ซึ่ง ทำให้คอลเลกชันมีความหลากหลายมากขึ้น โดยเฉพาะในกลุ่มเกมที่ใช้แนวคิดเกี่ยวกับโชคลาภ สัญลักษณ์มงคล และวัฒนธรรมเอเชีย
จุดเด่นของคอลเลกชัน PG SOFT คือ เกมแต่ละเกมมีบุคลิกที่แตกต่างกัน ผู้เล่นจึงสามารถเลือกเกมจากสิ่งที่ตัวเองชอบได้โดยตรง
หากชอบบรรยากาศแบบเอเชีย Mahjong Ways เป็นหนึ่งในเกมที่ควรสำรวจ หากชอบตัวละครและสัญลักษณ์แห่งโชคลาภ สามารถดู Fortune Tiger, Lucky Neko หรือเกมในกลุ่ม Fortune ได้ ส่วนผู้ที่ชอบการผจญภัยก็สามารถเลือกจาก Treasures of Aztec, Wild Bandito หรือ The Great Icescape
คอลเลกชันที่หลากหลายทำให้ผู้เล่นเลือกเกมได้สะดวกขึ้น เพราะแต่ละเกมมีภาพลักษณ์ ตัวละคร และแนวทางที่ชัดเจน ผู้เล่นจึงสามารถเลือกเกมที่เหมาะกับความสนใจของตัวเองได้มากขึ้น
Allenacard
septembrie 21, 2026 at 9:05 amwhere to get prednisone: axeryl – purchase prednisone 10mg
Wayneped
septembrie 21, 2026 at 9:04 amhttps://belvionpharmacy.shop/# best online pharmacy no prescription
Wayneped
septembrie 21, 2026 at 9:03 amhttps://belvionpharmacy.com/# safe online pharmacies
Andrewhig
septembrie 21, 2026 at 9:02 amhttp://axeryl.com/# where to buy prednisone uk
Wayneped
septembrie 21, 2026 at 9:00 amhttps://edboldrix.com/# how to get ed pills
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 8:52 ambuying ed pills online [url=http://edboldrix.com/#]Ed Boldrix[/url] where can i buy erectile dysfunction pills
Jamesshump
septembrie 21, 2026 at 8:52 amtop online pharmacy [url=http://belvionpharmacy.com/#]BelvionPharmacy[/url] safe online pharmacies