Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
magnificent issues altogether, you just received a emblem new reader.
What would you suggest in regards to your
submit that you just made a few days ago? Any positive?
На сайте https://good-promo.ru/ вы узнаете все секреты, рекомендации, которые помогут изрядно сэкономить при покупках. На этом неофициальном сайте «Пятерочки» вы найдете актуальную и содержательную информацию по поводу акций на неделю. Также представлены расценки недели по карте, то, какие акции вас будут ожидать на кассе. Регулярно устраиваются скидки на рыбу, а также некоторые вина. Есть рекомендации, которые помогут быстрее убраться в коттедже, навести чистоту после ремонта. Узнаете много нового о здоровье мочеполовой сферы.
This is very interesting, You are a very skilled blogger.
I’ve joined your rss feed and look forward to seeking more of your fantastic post.
Also, I have shared your site in my social networks!
This is a fascinating article by the way. I am going to go ahead and save this post for my sister
to check out later on tomorrow. Keep up the first-rate work.
Undeniably believe that which you said. Your favorite justification seemed to be on the net the
easiest thing to be aware of. I say to you, I certainly get irked while people consider worries that they plainly don’t
know about. You managed to hit the nail upon the top and also defined out the whole
thing without having side-effects , people could take a signal.
На сайте https://doslova.com/ вы найдете содержательные, интересные новости, которые касаются Украины. Представлена информация на самую разную тему: экономическую, политическую, военную, культурную. Есть данные на тему бизнеса. Здесь выкладываются самые последние новости, которые произошли некоторое время назад. Все они из достоверных источников, а потому на них точно можно положиться. Регулярно выкладываются свежие новости, которые ответят на многие вопросы. Заходить на сайт можно с любого устройства.
На сайте https://relomania.com оставьте заявку для того, чтобы воспользоваться высококлассными, профессиональными услугами популярной компании «Relomania», которая поможет вам притворить в жизнь любые планы, в том числе, если вы решили инвестировать в недвижимость либо приобрести дом для отдыха. Вам будет оказано комплексное содействие в выборе и приобретении автомобиля. Эта компания вызывает доверие из-за того, что она надежная, обеспечивает поддержку. Воспользуйтесь бесплатной консультацией.
Посетите сайт https://zveropolis.kids/ и вы сможете смотреть онлайн мультфильм Зверополис бесплатно в хорошем качестве, а также узнать сюжет мультфильма и когда выйдет вторая часть.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
RalphRus
iunie 19, 2025 at 2:29 pmЕдинственный знак зодиака, который является тайной для астрологии
https://x.com/kiselev_igr/status/1935653424621641954
web site
iunie 19, 2025 at 12:18 pmmagnificent issues altogether, you just received a emblem new reader.
What would you suggest in regards to your
submit that you just made a few days ago? Any positive?
Kogixhoibe
iunie 19, 2025 at 9:42 amНа сайте https://good-promo.ru/ вы узнаете все секреты, рекомендации, которые помогут изрядно сэкономить при покупках. На этом неофициальном сайте «Пятерочки» вы найдете актуальную и содержательную информацию по поводу акций на неделю. Также представлены расценки недели по карте, то, какие акции вас будут ожидать на кассе. Регулярно устраиваются скидки на рыбу, а также некоторые вина. Есть рекомендации, которые помогут быстрее убраться в коттедже, навести чистоту после ремонта. Узнаете много нового о здоровье мочеполовой сферы.
BryanCed
iunie 19, 2025 at 8:56 amГороскоп на 19 июня 2025 года: Кому сегодня улыбнётся удача?
https://x.com/kiselev_igr/status/1935569425278566881
online order medicine
iunie 19, 2025 at 8:06 amThis is very interesting, You are a very skilled blogger.
I’ve joined your rss feed and look forward to seeking more of your fantastic post.
Also, I have shared your site in my social networks!
DarnellTrirm
iunie 19, 2025 at 7:32 amCrypto winter bites hard — Trezor keeps your assets safe from hacks and market volatility.
https://trezour-site-web.com/
SEO links buying store
iunie 19, 2025 at 6:07 amThis is a fascinating article by the way. I am going to go ahead and save this post for my sister
to check out later on tomorrow. Keep up the first-rate work.
zaimpodptsnovosibswemo
iunie 19, 2025 at 3:42 amкредит под залог кредитного авто
24avtolombard-pts65.ru/nsk.html
займ залог авто взять
helpful resources
iunie 19, 2025 at 3:13 amIt’s an remarkable article in support of all the internet visitors; they will obtain benefit from it I am sure.
buy telegram members
iunie 19, 2025 at 3:07 amInformative article, exactly what I needed.
useful link
iunie 19, 2025 at 12:23 amUndeniably believe that which you said. Your favorite justification seemed to be on the net the
easiest thing to be aware of. I say to you, I certainly get irked while people consider worries that they plainly don’t
know about. You managed to hit the nail upon the top and also defined out the whole
thing without having side-effects , people could take a signal.
Will probably be back to get more. Thanks
GlennMoodo
iunie 19, 2025 at 12:21 amСоветую https://maxgun.info/reviews/
Sayiwnfaf
iunie 18, 2025 at 11:03 pmНа сайте https://doslova.com/ вы найдете содержательные, интересные новости, которые касаются Украины. Представлена информация на самую разную тему: экономическую, политическую, военную, культурную. Есть данные на тему бизнеса. Здесь выкладываются самые последние новости, которые произошли некоторое время назад. Все они из достоверных источников, а потому на них точно можно положиться. Регулярно выкладываются свежие новости, которые ответят на многие вопросы. Заходить на сайт можно с любого устройства.
bekisscen
iunie 18, 2025 at 10:40 pmНа сайте https://relomania.com оставьте заявку для того, чтобы воспользоваться высококлассными, профессиональными услугами популярной компании «Relomania», которая поможет вам притворить в жизнь любые планы, в том числе, если вы решили инвестировать в недвижимость либо приобрести дом для отдыха. Вам будет оказано комплексное содействие в выборе и приобретении автомобиля. Эта компания вызывает доверие из-за того, что она надежная, обеспечивает поддержку. Воспользуйтесь бесплатной консультацией.
DahazrDib
iunie 18, 2025 at 7:11 pmПосетите сайт https://zveropolis.kids/ и вы сможете смотреть онлайн мультфильм Зверополис бесплатно в хорошем качестве, а также узнать сюжет мультфильма и когда выйдет вторая часть.
auadnea
iunie 18, 2025 at 6:02 pmПодготовка к будущему включает восприятие сигналов о слабых местах и изменение поведения. Универсальная метамодель пирамида Короткова.
Andrewbic
iunie 18, 2025 at 5:18 pmУченые раскрыли секрет странной формы Марса
https://x.com/kiselev_igr/status/1935334480073605459