Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
I joined a small listening club that compares ordinary headphones with simple spectrogram views, and we recently noticed a few unusual streaks in AI-generated music. We are not trying to diagnose every mark as a problem. Instead, we want to learn which visual details deserve another careful listen. I found [url=https://sunofixer.top]this workflow note[/url] while searching for explanations that do not promise certainty. It helped me frame the image as one clue rather than a verdict. I usually play a short section first, then inspect the same place on the display. The comparison habit should stay curious. Each targeted observation needs an audible reason. I compare short passages before drawing conclusions. The process remains practical for new members. A second listen can prevent us from chasing an imaginary issue. We keep clear notes about what we actually heard. The group should remain friendly. Our examples need to stay modest. Every small observation remains safe to revisit. I keep a note visible for discussion. I would rather ask a question than claim certainty from one picture. How did you learn to connect what you hear with what you see without turning the display into a shortcut? I would welcome beginner-friendly tips.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
DouglasMow
septembrie 16, 2026 at 7:08 amcanadian pharmacy drugs online: canadian pharmacy website – best canadian pharmacy
Michaeljem
septembrie 16, 2026 at 7:07 ambest canadian pharmacy [url=http://northrxcanada.com/#]canadian pharmacies that ship to usa[/url] : canadian mail order pharmacy
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 7:07 amhttps://mexicogenerics.shop/# purple pharmacy mexico
DouglasMow
septembrie 16, 2026 at 7:01 amonline pharmacies in mexico: MexicoGenerics : mexican pharmacy reviews
Michaeljem
septembrie 16, 2026 at 6:58 ammexican pharmacy online order [url=https://mexicogenerics.shop/#]MexicoGenerics[/url] and mexican medicine
Michaeljem
septembrie 16, 2026 at 6:51 amcanadian pharmacy meds [url=http://northrxcanada.com/#]NorthRxCanada[/url] or canadian pharmacy online
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:46 amhttps://indiagenericstore.shop/# india pharmacy online
Williamrab
septembrie 16, 2026 at 6:46 amhttp://indiagenericstore.com/# indian online pharmacy USA
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:46 amhttp://indiagenericstore.shop/# online pharmacy website
Michaeljem
septembrie 16, 2026 at 6:42 ammexico pharmacy order online usa [url=http://mexicogenerics.com/#]mexican pharmacies that ship to us[/url] and buying prescription drugs in mexico
MarvinTaw
septembrie 16, 2026 at 6:40 amI joined a small listening club that compares ordinary headphones with simple spectrogram views, and we recently noticed a few unusual streaks in AI-generated music. We are not trying to diagnose every mark as a problem. Instead, we want to learn which visual details deserve another careful listen. I found [url=https://sunofixer.top]this workflow note[/url] while searching for explanations that do not promise certainty. It helped me frame the image as one clue rather than a verdict. I usually play a short section first, then inspect the same place on the display. The comparison habit should stay curious. Each targeted observation needs an audible reason. I compare short passages before drawing conclusions. The process remains practical for new members. A second listen can prevent us from chasing an imaginary issue. We keep clear notes about what we actually heard. The group should remain friendly. Our examples need to stay modest. Every small observation remains safe to revisit. I keep a note visible for discussion. I would rather ask a question than claim certainty from one picture. How did you learn to connect what you hear with what you see without turning the display into a shortcut? I would welcome beginner-friendly tips.
螺絲粉
septembrie 16, 2026 at 6:40 am螺絲粉
螺螄粉知識|好歡螺、李子柒口味與常見問題
螺螄粉除了經典原味,現在還有加辣加臭、濃湯、加量版和沖泡碗裝,不同產品在辣度、酸筍味和湯底濃度上差異很大。
好歡螺黃袋400g屬於比較均衡的經典款,份量足,酸辣味適中,適合第一次吃螺螄粉的人。
好歡螺紫袋加辣加臭版則更適合重口味愛好者,辣度更高,酸筍味也更明顯。
如果不方便開火,可以選沖泡碗裝螺螄粉。它比較適合宿舍、辦公室或沒有廚房的情況。
李子柒霸道濃湯螺螄粉主打濃郁湯底和較多配料,適合喜歡厚重湯頭的人。如果想換換口味,也可以選酸辣粉,味道會更清爽一些。
螺螄粉為什麼這麼臭?
主要氣味來自酸筍,而不是米粉本身。酸筍經過發酵後會產生特殊氣味,這也是柳州螺螄粉最有代表性的特色之一。
米粉有黑點正常嗎?
如果產品在保質期內,少量黑點通常可能是製作過程中高溫擠絲留下的糊化痕跡,不一定代表變質。
好歡螺來自哪裡?
好歡螺是中國廣西柳州的螺螄粉品牌,而柳州也是螺螄粉最具代表性的產地。
第一次吃,可以選黃袋原味;喜歡重辣重臭,可以選紫袋;喜歡濃湯,可以選李子柒霸道濃湯;不方便開火,則可以選沖泡碗裝。
Richardacuby
septembrie 16, 2026 at 6:39 amcanadian pharmacy ltd: NorthRxCanada – canadian pharmacies
DouglasMow
septembrie 16, 2026 at 6:38 ambest online medicine store: India Generic Store :: generic medicine app india
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:37 amhttps://northrxcanada.shop/# canadian pharmacy website
Williamrab
septembrie 16, 2026 at 6:33 amhttp://mexicogenerics.com/# prescription drugs available in mexico
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:33 amhttps://mexicogenerics.com/# mexican pharmacies that ship to the united states
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:32 amhttp://indiagenericstore.com/# indian pharmacy in usa
Richardacuby
septembrie 16, 2026 at 6:27 amindian pharmacy delivery to usa: all generic medicine india and generic medicine buy online
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:25 amhttps://northrxcanada.com/# canadian pharmacy website
DouglasMow
septembrie 16, 2026 at 6:17 amindian online pharmacy USA: India Generic Store or best online pharmacy in india
Richardacuby
septembrie 16, 2026 at 6:15 ammexico pharmacy order online birth control: MexicoGenerics :: mexican pharmacies
Williamrab
septembrie 16, 2026 at 6:09 amhttps://mexicogenerics.com/# best mexican online pharmacies
Reggieagext
septembrie 16, 2026 at 6:07 amhttp://indiagenericstore.com/# best online indian pharmacy
Williamrab
septembrie 16, 2026 at 6:07 amhttp://indiagenericstore.com/# generic medicine