Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Gram na Mostbecie od zeszlej jesieni, glownie sloty, od czasu do czasu cos z live. Trafilem tam przez kumpla, bez wiekszych oczekiwan. Lobby jest naprawde duzy — w okolicach 3000 tytulow, Pragmatic, NetEnt i Play’n GO, Microgaming. Sweet Bonanza mam w ulubionych, ale ostatnio ogrywam Big Time Gaming.
Jedna rzecz mnie denerwuje to filtrowanie gier — potrafi zwrocic bzdury. Pomijajac to jest ok. Live casino to glownie Evolution i tu akurat robota odwalona porzadnie — ruletki po polsku tez sie trafiaja, a Crazy Time jest ciekawsze niz klikanie slotow.
Startowy bonus na Mostbet to 125% do pierwszego depozytu plus 250 free spinow, nie wszystko naraz. Warunek obrotu wynosi x60, co nie jest miodem, prog wejscia okolo 20 zlotych. Gdyby ktos potrzebowal swiezych ofert, to mozna sprawdzic [url=https://plastimec.net/mostbet-kod-promocyjny-bez-depozytu-2026-lipiec-przewodnik-po-bezpieczenstwie]Mostbet kod promocyjny bez depozytu 2026 lipiec – przewodnik po bezpieczeństwie[/url] zanim zalozysz konto. Zakladanie konta zajela mi doslownie chwile, KYC jeden dzien.
Cashouty robie zwykle przez Skrill, leci jakies 2-3 godziny. Na Visa/Mastercard trzeba bylo czekac dwa dni, crypto podobno najszybciej, ale nie sprawdzalem. Neteller dziala, plus kilka polskich metod.
Obsluga w Mostbet gada po polsku, choc zdarza sie drewniany jezyk. Raz mialem problem z zaliczeniem obrotu — ogarneli w jakies 20 minut. Licencja Curacao, to nie jest maltanskie CEG. Wersja na telefon nie krzaczy sie, choc na iOS trzeba sie nameczyc z instalacja.
Obstawiam na Mostbet od jakichs siedmiu miesiecy, w wiekszosci sloty, sporadycznie cos z live. Trafilem tam przez kumpla, specjalnie sie nie nastawialem. Katalog jest spory — cos kolo 3000 pozycji, Pragmatic Play, NetEnt i Play’n GO, Betsoft. Sweet Bonanza mam w ulubionych, ale w ostatnich tygodniach probuje nowsze rzeczy z Yggdrasil.
Jedna rzecz mnie denerwuje to filtrowanie gier — potrafi zwrocic bzdury. Poza tym jakos zyje. Live casino jedzie na Evolution i tu akurat nie ma sie do czego przyczepic — stoliki z polskojezycznym krupierem bywaja, a Crazy Time i Lightning Roulette oglada sie lepiej niz niejeden serial.
Bonus powitalny na Mostbet to 125% od wplaty plus 250 free spinow, wrzucane partiami. Obrot wynosi x60, czyli standard, ale nie prezent, minimalna wplata to jakies 20 zl. Jak ktos szuka biezacych promocji, to warto zerknac na [url=https://smartchoicesmsfadmin.com.au/mostbet-voucher-2026-kompletny-przewodnik-po-bonusie-rejestracji-i-wyplatach]Mostbet Voucher 2026 – kompletny przewodnik po bonusie, rejestracji i wypłatach[/url] przed pierwsza wplata. Zakladanie konta zajela mi dwie minuty, weryfikacja niecala dobe.
Kase wyciagam glownie Skrillem, leci jakies pol dnia. Karta czekalem do dwoch dni roboczych, Bitcoin podobno najszybciej, nie testowalem osobiscie. Jest tez Neteller, plus kilka polskich metod.
Czat w Mostbet jest po polsku, ale czasem widac kalki z tlumacza. Mialem jeden problem z zaliczeniem obrotu — zalatwili to dosc sprawnie. Dzialaja na licencji Curacao, to nie jest maltanskie CEG. Aplikacja mobilna dziala bez zarzutu, choc instalka na iPhone to lekka gimnastyka.
Obstawiam na Mostbet od jakichs siedmiu miesiecy, przewaznie sloty, od czasu do czasu cos z live. Trafilem tam bo kolega z pracy gadal o tym, szczerze mowiac bez entuzjazmu. Biblioteka gier jest naprawde duzy — w okolicach ponad 3 tys. tytulow, Pragmatic, NetEnt i Play’n GO, Microgaming. Sweet Bonanza odpalam najczesciej, chociaz w ostatnich tygodniach testuje Big Time Gaming.
To co mnie realnie wkurza to filtrowanie gier — dziala tak sobie. Poza tym nie mam dramatow. Sekcja live to glownie Evolution i tu akurat robota odwalona porzadnie — ruletki sa tez PL, a Monopoly Live oglada sie lepiej niz niejeden serial.
Bonus powitalny na Mostbet to mniej wiecej 125% i do tego paczka 250 spinow, nie wszystko naraz. Obrot x60 na spinach, czyli standard, ale nie prezent, minimalna wplata to jakies 20 zl. Jesli szukasz aktualnych kodow, to mozna sprawdzic [url=tuvalliance.com/mostbet-kod-promocyjny-2026-przeglad-i-dostepne-opcje]https://tuvalliance.com/mostbet-kod-promocyjny-2026-przeglad-i-dostepne-opcje[/url] przed rejestracja. Zakladanie konta zajela mi doslownie chwile, potwierdzenie dokumentow jeden dzien.
Cashouty robie najczesciej na Skrilla, leci jakies 2-3 godziny. Karta schodzilo dwa dni, crypto podobno najszybciej, ale nie sprawdzalem. Neteller tez jest, oraz standardowe przelewy.
Obsluga w Mostbet gada po polsku, choc momentami brzmi jak z translatora. Raz mialem problem z zaliczeniem obrotu — zalatwili to dosc sprawnie. Licencja Curacao, czyli nie MGA, trzeba wiedziec. Apka na Androida chodzi plynnie, choc instalka na iPhone to lekka gimnastyka.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Jessiekib
august 31, 2026 at 7:29 amzithromax 500mg price in india [url=https://zithindia.com/#]Zith India[/url] :: buy zithromax without presc
Jamesacene
august 31, 2026 at 7:29 ambuy zithromax online cheap: ZithIndia ~ how much is zithromax 250 mg
Brentoncom
august 31, 2026 at 7:28 amhttp://iverindia.com/# ivermectin 4
Jamesacene
august 31, 2026 at 7:28 amcan you buy cheap clomid without insurance: how to get generic clomid online :: can i order generic clomid price
Jamesacene
august 31, 2026 at 7:27 amhow can i get cheap clomid without dr prescription: CloIndia or buy clomid tablets
Danieltox
august 31, 2026 at 7:26 amzithromax online paypal: ZithIndia – buy zithromax online
Abrahamovaks
august 31, 2026 at 7:26 amhttps://iverindia.com/# ivermectin drug
Jessiekib
august 31, 2026 at 7:20 amwhere to buy clomid prices [url=https://cloindia.com/#]CloIndia[/url] and get cheap clomid for sale
Jessiekib
august 31, 2026 at 7:17 amivermectin 2ml [url=http://iverindia.com/#]stromectol 3mg cost[/url] :: ivermectin price
Jamesacene
august 31, 2026 at 7:16 amzithromax for sale cheap: zithromax over the counter uk : zithromax 250 mg tablet price
Brentoncom
august 31, 2026 at 7:16 amhttp://iverindia.shop/# ivermectin generic name
Jamesacene
august 31, 2026 at 7:15 amwhere to buy generic clomid online: CloIndia :: order clomid without rx
mostbet_twka
august 31, 2026 at 7:10 amGram na Mostbecie od zeszlej jesieni, glownie sloty, od czasu do czasu cos z live. Trafilem tam przez kumpla, bez wiekszych oczekiwan. Lobby jest naprawde duzy — w okolicach 3000 tytulow, Pragmatic, NetEnt i Play’n GO, Microgaming. Sweet Bonanza mam w ulubionych, ale ostatnio ogrywam Big Time Gaming.
Jedna rzecz mnie denerwuje to filtrowanie gier — potrafi zwrocic bzdury. Pomijajac to jest ok. Live casino to glownie Evolution i tu akurat robota odwalona porzadnie — ruletki po polsku tez sie trafiaja, a Crazy Time jest ciekawsze niz klikanie slotow.
Startowy bonus na Mostbet to 125% do pierwszego depozytu plus 250 free spinow, nie wszystko naraz. Warunek obrotu wynosi x60, co nie jest miodem, prog wejscia okolo 20 zlotych. Gdyby ktos potrzebowal swiezych ofert, to mozna sprawdzic [url=https://plastimec.net/mostbet-kod-promocyjny-bez-depozytu-2026-lipiec-przewodnik-po-bezpieczenstwie]Mostbet kod promocyjny bez depozytu 2026 lipiec – przewodnik po bezpieczeństwie[/url] zanim zalozysz konto. Zakladanie konta zajela mi doslownie chwile, KYC jeden dzien.
Cashouty robie zwykle przez Skrill, leci jakies 2-3 godziny. Na Visa/Mastercard trzeba bylo czekac dwa dni, crypto podobno najszybciej, ale nie sprawdzalem. Neteller dziala, plus kilka polskich metod.
Obsluga w Mostbet gada po polsku, choc zdarza sie drewniany jezyk. Raz mialem problem z zaliczeniem obrotu — ogarneli w jakies 20 minut. Licencja Curacao, to nie jest maltanskie CEG. Wersja na telefon nie krzaczy sie, choc na iOS trzeba sie nameczyc z instalacja.
Danieltox
august 31, 2026 at 7:10 amivermectin cream 5%: EverIndia : ivermectin 50ml
Danieltox
august 31, 2026 at 7:08 amhow can i get clomid no prescription: Clo India Pharmacy :: how to get generic clomid tablets
mostbet_guka
august 31, 2026 at 7:07 amObstawiam na Mostbet od jakichs siedmiu miesiecy, w wiekszosci sloty, sporadycznie cos z live. Trafilem tam przez kumpla, specjalnie sie nie nastawialem. Katalog jest spory — cos kolo 3000 pozycji, Pragmatic Play, NetEnt i Play’n GO, Betsoft. Sweet Bonanza mam w ulubionych, ale w ostatnich tygodniach probuje nowsze rzeczy z Yggdrasil.
Jedna rzecz mnie denerwuje to filtrowanie gier — potrafi zwrocic bzdury. Poza tym jakos zyje. Live casino jedzie na Evolution i tu akurat nie ma sie do czego przyczepic — stoliki z polskojezycznym krupierem bywaja, a Crazy Time i Lightning Roulette oglada sie lepiej niz niejeden serial.
Bonus powitalny na Mostbet to 125% od wplaty plus 250 free spinow, wrzucane partiami. Obrot wynosi x60, czyli standard, ale nie prezent, minimalna wplata to jakies 20 zl. Jak ktos szuka biezacych promocji, to warto zerknac na [url=https://smartchoicesmsfadmin.com.au/mostbet-voucher-2026-kompletny-przewodnik-po-bonusie-rejestracji-i-wyplatach]Mostbet Voucher 2026 – kompletny przewodnik po bonusie, rejestracji i wypłatach[/url] przed pierwsza wplata. Zakladanie konta zajela mi dwie minuty, weryfikacja niecala dobe.
Kase wyciagam glownie Skrillem, leci jakies pol dnia. Karta czekalem do dwoch dni roboczych, Bitcoin podobno najszybciej, nie testowalem osobiscie. Jest tez Neteller, plus kilka polskich metod.
Czat w Mostbet jest po polsku, ale czasem widac kalki z tlumacza. Mialem jeden problem z zaliczeniem obrotu — zalatwili to dosc sprawnie. Dzialaja na licencji Curacao, to nie jest maltanskie CEG. Aplikacja mobilna dziala bez zarzutu, choc instalka na iPhone to lekka gimnastyka.
Jessiekib
august 31, 2026 at 7:07 amwhere can i get generic clomid without prescription [url=https://cloindia.com/#]CloIndia[/url] : can i purchase clomid without rx
mostbet_crka
august 31, 2026 at 7:03 amObstawiam na Mostbet od jakichs siedmiu miesiecy, przewaznie sloty, od czasu do czasu cos z live. Trafilem tam bo kolega z pracy gadal o tym, szczerze mowiac bez entuzjazmu. Biblioteka gier jest naprawde duzy — w okolicach ponad 3 tys. tytulow, Pragmatic, NetEnt i Play’n GO, Microgaming. Sweet Bonanza odpalam najczesciej, chociaz w ostatnich tygodniach testuje Big Time Gaming.
To co mnie realnie wkurza to filtrowanie gier — dziala tak sobie. Poza tym nie mam dramatow. Sekcja live to glownie Evolution i tu akurat robota odwalona porzadnie — ruletki sa tez PL, a Monopoly Live oglada sie lepiej niz niejeden serial.
Bonus powitalny na Mostbet to mniej wiecej 125% i do tego paczka 250 spinow, nie wszystko naraz. Obrot x60 na spinach, czyli standard, ale nie prezent, minimalna wplata to jakies 20 zl. Jesli szukasz aktualnych kodow, to mozna sprawdzic [url=tuvalliance.com/mostbet-kod-promocyjny-2026-przeglad-i-dostepne-opcje]https://tuvalliance.com/mostbet-kod-promocyjny-2026-przeglad-i-dostepne-opcje[/url] przed rejestracja. Zakladanie konta zajela mi doslownie chwile, potwierdzenie dokumentow jeden dzien.
Cashouty robie najczesciej na Skrilla, leci jakies 2-3 godziny. Karta schodzilo dwa dni, crypto podobno najszybciej, ale nie sprawdzalem. Neteller tez jest, oraz standardowe przelewy.
Obsluga w Mostbet gada po polsku, choc momentami brzmi jak z translatora. Raz mialem problem z zaliczeniem obrotu — zalatwili to dosc sprawnie. Licencja Curacao, czyli nie MGA, trzeba wiedziec. Apka na Androida chodzi plynnie, choc instalka na iPhone to lekka gimnastyka.
Danieltox
august 31, 2026 at 7:02 amivermectin australia: Ever India Pharmacy :: ivermectin 12
Jessiekib
august 31, 2026 at 7:01 amstromectol for sale [url=http://iverindia.com/#]ivermectin pills canada[/url] :: order stromectol online
Brentoncom
august 31, 2026 at 7:00 amhttp://cloindia.shop/# where to buy generic clomid
Danieltox
august 31, 2026 at 6:57 amzithromax 500mg price: zithromax 250 ~ buy zithromax canada
Brentoncom
august 31, 2026 at 6:57 amhttp://iverindia.com/# ivermectin 1 cream generic
Jessiekib
august 31, 2026 at 6:53 amcan i purchase generic clomid without dr prescription [url=http://cloindia.com/#]CloIndia[/url] ~ can i get cheap clomid without prescription
Jamesacene
august 31, 2026 at 6:51 amcan i order generic clomid without insurance: CloIndia – buy cheap clomid price