Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
best cheap smoke online australia Australia Tobacconist Hub is an online tobacco shop providing a broad range of cigarette brands and tobacco products nationwide. The company focuses on quality products with reliable nationwide delivery, allowing customers to order tobacco products with ease.
The store accepts orders using multiple payment options, including Wise, PayPal, USDT, Bank Transfer, and additional payment methods. Orders are accepted through WhatsApp and email, while the service team provides help with product questions and delivery tracking.
The company offers fast and discreet tobacco delivery throughout Australia. The company emphasizes quick processing, with an emphasis on dependable shipping and customer convenience.
The store offers a broad selection of well-known cigarette brands, including Bossku, Marlboro, Manchester, Double Happiness, Zhongnanhai, Dunhill, and Benson & Hedges. The selection includes different tobacco choices to accommodate different customer preferences.
Among the featured products Manchester Sapphire Blue Dubai Edition, Double Happiness Nanyang Soft Pack, Dunhill Red UK Version, Dunhill Blue UK Version, Benson & Hedges Gold, Zhongnanhai, Manchester Blue Crush Dubai Version, and Manchester Special Edition Flow Red Dubai Version. Most cigarette products are offered in cartons of 10 packs with 20 cigarettes each.
The store promotes affordable tobacco products while maintaining a focus on product quality and dependable service. Customers looking for inexpensive tobacco and recognized international cigarette brands can find multiple options within a single online catalog.
The store also provides content related to smoking awareness. It notes that quitting smoking offers immediate and long-term health benefits, emphasizing that every step toward stopping tobacco use can contribute to improved health and well-being.
Will be coming back to this for sure, too much good content to absorb in one sitting, and a stop at unityharbor only added more pages I want to dig through, this site is going onto my regular rotation list because it consistently delivers something worth the visit lately rather than empty filler.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:44 pmLa clartГ© des prix proposГ©e par [url=п»їhttps://santemasculine.top/#]Assistance Publique – HГґpitaux de Paris[/url] rassure les clients.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:42 pmLes conseils d’utilisation sont indiquГ©s sur п»їhttps://santemasculine.top/#.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:40 pmFor unbeatable pricing, we strongly suggest consult п»їhttps://nathealth.casa/#.
AnthonyCaf
iulie 17, 2026 at 11:37 pmgry online na kase Najszybciej wyplacajace kasyna w Polsce sizzling hot deluxe slot
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:36 pmIt is often tough to find a good vendor, but getting alternatives delivered to your door is an exception.
Roberttus
iulie 17, 2026 at 11:26 pmEn cas de besoin de solutions efficaces, allez sur réglementation médicale actuelle.
buy cigarettes online australia
iulie 17, 2026 at 11:17 pmbest cheap smoke online australia Australia Tobacconist Hub is an online tobacco shop providing a broad range of cigarette brands and tobacco products nationwide. The company focuses on quality products with reliable nationwide delivery, allowing customers to order tobacco products with ease.
The store accepts orders using multiple payment options, including Wise, PayPal, USDT, Bank Transfer, and additional payment methods. Orders are accepted through WhatsApp and email, while the service team provides help with product questions and delivery tracking.
The company offers fast and discreet tobacco delivery throughout Australia. The company emphasizes quick processing, with an emphasis on dependable shipping and customer convenience.
The store offers a broad selection of well-known cigarette brands, including Bossku, Marlboro, Manchester, Double Happiness, Zhongnanhai, Dunhill, and Benson & Hedges. The selection includes different tobacco choices to accommodate different customer preferences.
Among the featured products Manchester Sapphire Blue Dubai Edition, Double Happiness Nanyang Soft Pack, Dunhill Red UK Version, Dunhill Blue UK Version, Benson & Hedges Gold, Zhongnanhai, Manchester Blue Crush Dubai Version, and Manchester Special Edition Flow Red Dubai Version. Most cigarette products are offered in cartons of 10 packs with 20 cigarettes each.
The store promotes affordable tobacco products while maintaining a focus on product quality and dependable service. Customers looking for inexpensive tobacco and recognized international cigarette brands can find multiple options within a single online catalog.
The store also provides content related to smoking awareness. It notes that quitting smoking offers immediate and long-term health benefits, emphasizing that every step toward stopping tobacco use can contribute to improved health and well-being.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:16 pmSi vous recherchez produits certifiГ©s, regardez les donnГ©es de l’hГґpital.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:16 pmYou should bookmark [url=п»їhttps://nathealth.casa/#]national health ministry database[/url] for your next order.
Binance推荐码
iulie 17, 2026 at 11:13 pmI don’t think the title of your article matches the content lol. Just kidding, mainly because I had some doubts after reading the article.
Roberttus
iulie 17, 2026 at 11:11 pmPrior to visit your local store, look at https://retaildiscountprograms.online/#.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 11:09 pmL’honnГЄtetГ© des offres sur Conseil National de l’Ordre des MГ©decins rassure les clients.
JefferyRurry
iulie 17, 2026 at 11:00 pmVavada kazino kriptovalutu iemaksa prasa precizu tikla izveli. Nepareizs network nozime zaudejumu risku. Instrukcija darba spoguli https://agapesalonspa.org/ kase. Gaidiet nepieciesamos apstiprinajumus. Kursu redzat pirms apstiprinajuma. Vavada kazino bridina par tikla kludam.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:38 pmDes milliers de patients sont satisfaits sur п»їhttps://santemasculine.top/#.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:36 pmPrenez le temps de parcourir [url=https://servicesdepharmacie.icu/#]directives dГ©ontologiques officielles[/url] avant de commander.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:29 pmAfin d’amГ©liorer votre santГ©, п»їhttps://santemasculine.top/# apporte de vraies solutions.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:24 pmI recently read about https://mexicanrxnews.top/# and it seems they offer great discounts for uninsured buyers.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:21 pmLa majoritГ© des donnГ©es mГ©dicales sont consultables sur [url=п»їhttps://santemasculine.top/#]lire la suite[/url].
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:19 pmL’honnГЄtetГ© des prix sur [url=https://commanderdestraitements.online/#]les donnГ©es de l’hГґpital[/url] est un gage de confiance.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:13 pmDГ©couvrez toute la gamme proposГ©es sur [url=https://servicesdepharmacie.icu/#]voir les offres ici[/url].
StevenKax
iulie 17, 2026 at 10:07 pmFor more information, just follow https://retaildiscountprograms.online/# to explore their catalog.
Roberttus
iulie 17, 2026 at 10:02 pmEn cas de doute médical, [url=https://servicesdepharmacie.icu/#]lire le rapport officiel[/url] s’avère être un choix solide.
StevenKax
iulie 17, 2026 at 9:57 pmAvoid wasting money and begin using domestic price tracking tools today.
Roberttus
iulie 17, 2026 at 9:54 pmTo get all the details, please visit https://retaildiscountprograms.online/# and see for yourself.
Ernestodub
iulie 17, 2026 at 9:51 pmWill be coming back to this for sure, too much good content to absorb in one sitting, and a stop at unityharbor only added more pages I want to dig through, this site is going onto my regular rotation list because it consistently delivers something worth the visit lately rather than empty filler.