Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
starz888 login [url=http://www.888starz-uzb2.com/]https://888starz-uzb2.com/[/url]
888starz rasmiy platformasi o’zbek foydalanuvchilariga kazino va tikishlarni bir joyda jamlaydi.
Rasmiy saytda top reytingli slotlar va yangi nashrlar alohida ajratiladi.
Rasmiy sayt raqobatbardosh koeffitsiyentlar bilan jonli tikish rejimini taklif etadi.
Rasmiy sayt litsenziyalangan bo’lib, o’yinchilar uchun xavfsiz va adolatli muhitni kafolatlaydi.
Foydalanuvchilar bir bosish bilan kazino va sport bo’limlari o’rtasida o’tishlari mumkin.
888starbet [url=http://www.888-uz9.com/]https://888-uz9.com/[/url]
888starz mobil ilovasi Android va iOS qurilmalari uchun mavjud bo’lib, saytning barcha imkoniyatlarini taqdim etadi.
Foydalanuvchilar hisobni tez va kam summadan boshlab to’ldira oladilar.
Sayt xalqaro litsenziyaga ega bo’lib, o’yin natijalarining halolligini ta’minlaydi.
888starz rasmiy veb-sayti o’zbek foydalanuvchilari uchun kazino va sport stavkalarini birgalikda taklif qiladi.
888starz kazino bo’limida yetakchi provayderlarning minglab o’yinlari mavjud.
888 bet [url=http://www.888-uz8.com/]https://888-uz8.com/[/url]
Tikishlar O’zbekiston Superligasi va yirik xalqaro chempionatlarni qamrab oladi.
Barcha aksiyalar va bonuslar saytda aniq ko’rsatiladi va ulardan foydalanish oson.
888starz to’lovning ko’plab usullarini, jumladan bank kartalari va elektron hamyonlarni qo’llab-quvvatlaydi.
Platforma dizayni bo’limlar bo’ylab silliq va tez harakatlanishni ta’minlaydi.
888starz букмекерская контора [url=https://888-uz9.com/]888starz букмекерская контора[/url].
Ilova o’yinchilarni yangi tadbirlar va bonuslar haqida darhol ogohlantiradi.
Pul yechib olish jarayoni tez va past minimal chegara bilan amalga oshiriladi.
Sayt xalqaro litsenziyaga ega bo’lib, o’yin natijalarining halolligini ta’minlaydi.
888 straz [url=https://888starz-uzb2.com/]https://888starz-uzb2.com/[/url]
888starz rasmiy platformasi o’zbek foydalanuvchilariga kazino va tikishlarni bir joyda jamlaydi.
Rasmiy saytdagi kazino bo’limi mashhur ishlab chiqaruvchilardan minglab o’yinni o’z ichiga oladi.
888starz rasmiy sayti 50 dan ortiq sport turini bitta joyda jamlaydi.
Rasmiy sayt litsenziyalangan bo’lib, o’yinchilar uchun xavfsiz va adolatli muhitni kafolatlaydi.
Decided not to comment because the post said what needed saying, and a stop at laughingnova continued that complete feel, content that does not invite obvious additions or corrections from readers is content that has been carefully considered and this site appears to consistently produce pieces that satisfy rather than provoke unnecessary follow ups.
магазу процветания желаю и клиентов хороших кокаин купить онлайн Хз …. Дето видел чел писал про вещ-во для снятия лака от ногтей ….. сказал что безпроигрышный вариант )))
Closed the tab and immediately reopened it ten minutes later because I wanted to reread a part, and a stop at marineharbor drew the same return, content that pulls you back after closing it is doing something well beyond the average and worth marking as exceptional in my mental catalogue of reliable sites.
يتوفر الموقع باللغة العربية مع تصميم بسيط يلائم اللاعبين المصريين.
يحتوي الموقع الرسمي على ما يزيد عن خمسة آلاف لعبة كازينو وسلوت من مطورين موثوقين.
يقدم 888starz معدلات ربح مرتفعة وإمكانية المراهنة المباشرة أثناء المباريات.
888satrz [url=https://www.egypt888stars.com/]https://egypt888stars.com/[/url]
تظهر جميع العروض والمكافآت بوضوح على الموقع الرسمي لتسهيل الاستفادة منها.
يوفر الموقع الرسمي تسجيلًا سريعًا عبر رقم الهاتف أو الإيميل أو خيار النقرة الواحدة.
Il titolo mescola lo spettacolo di un programma TV con l’adrenalina del casinò live.
demo crazytime [url=http://www.chichimall.com/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=814202]https://chichimall.com/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=814202[/url]
Al centro di Crazy Time c’è una ruota colorata con settori numerici e bonus dedicati.
Si scommette posizionando le puntate sui numeri o sui settori bonus prima di ogni giro.
È importante fissare un limite di spesa e mantenere un approccio responsabile al gioco.
Foydalanuvchilar bir bosish bilan kazino va sport bo’limlari o’rtasida o’tishlari mumkin.
888 straz [url=https://www.888-uz9.com/]https://888-uz9.com/[/url]
Mobil versiya barqaror ishlaydi va kichik ekranlar uchun optimallashtirilgan.
Foydalanuvchilar hisobni tez va kam summadan boshlab to’ldira oladilar.
888starz rasmiy litsenziya asosida ishlaydi va adolatli o’yinni kafolatlaydi.
Picked this up between two other things I was doing and got drawn in completely, and after profitnexus my original tasks were completely forgotten for a while, content that derails a workflow in a positive way by being more interesting than what you were already doing is rare and worth recognising clearly.
88 starz [url=https://888starz-uzb2.com]https://888starz-uzb2.com/[/url]
888starz rasmiy platformasi o’zbek foydalanuvchilariga kazino va tikishlarni bir joyda jamlaydi.
888starz rasmiy saytida kazino o’yinlari yetakchi provayderlardan taqdim etiladi.
Rasmiy saytda jonli tikish koeffitsiyentlari o’yin davomida real vaqtda yangilanadi.
888starz rasmiy sayti o’zbek tilida ishlaydi va mahalliy foydalanuvchilar uchun qulay yaratilgan.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
PhillipGlara
iunie 30, 2026 at 11:08 amhttps://pharmustomex.top/# mexico prescription online
888starz_psOa
iunie 30, 2026 at 11:00 amstarz888 login [url=http://www.888starz-uzb2.com/]https://888starz-uzb2.com/[/url]
888starz rasmiy platformasi o’zbek foydalanuvchilariga kazino va tikishlarni bir joyda jamlaydi.
Rasmiy saytda top reytingli slotlar va yangi nashrlar alohida ajratiladi.
Rasmiy sayt raqobatbardosh koeffitsiyentlar bilan jonli tikish rejimini taklif etadi.
Rasmiy sayt litsenziyalangan bo’lib, o’yinchilar uchun xavfsiz va adolatli muhitni kafolatlaydi.
888starz_arpr
iunie 30, 2026 at 10:59 amFoydalanuvchilar bir bosish bilan kazino va sport bo’limlari o’rtasida o’tishlari mumkin.
888starbet [url=http://www.888-uz9.com/]https://888-uz9.com/[/url]
888starz mobil ilovasi Android va iOS qurilmalari uchun mavjud bo’lib, saytning barcha imkoniyatlarini taqdim etadi.
Foydalanuvchilar hisobni tez va kam summadan boshlab to’ldira oladilar.
Sayt xalqaro litsenziyaga ega bo’lib, o’yin natijalarining halolligini ta’minlaydi.
Robertunord
iunie 30, 2026 at 10:58 amViagra sans ordonnance livraison 24h: Prix du Viagra 100mg en France – Acheter viagra en ligne livraison 24h
Robertunord
iunie 30, 2026 at 10:57 amViagra homme prix en pharmacie sans ordonnance: Viagra femme ou trouver – Acheter viagra en ligne livraison 24h
888starz_rsMr
iunie 30, 2026 at 10:55 am888starz rasmiy veb-sayti o’zbek foydalanuvchilari uchun kazino va sport stavkalarini birgalikda taklif qiladi.
888starz kazino bo’limida yetakchi provayderlarning minglab o’yinlari mavjud.
888 bet [url=http://www.888-uz8.com/]https://888-uz8.com/[/url]
Tikishlar O’zbekiston Superligasi va yirik xalqaro chempionatlarni qamrab oladi.
Barcha aksiyalar va bonuslar saytda aniq ko’rsatiladi va ulardan foydalanish oson.
888starz to’lovning ko’plab usullarini, jumladan bank kartalari va elektron hamyonlarni qo’llab-quvvatlaydi.
DonaldDwexy
iunie 30, 2026 at 10:55 amя думаю разберемся точно кокаин купить онлайн у меня в подписи проверь
PhillipGlara
iunie 30, 2026 at 10:54 amhttps://pharmustomex.top/# mexico pet pharmacy
DonaldDwexy
iunie 30, 2026 at 10:49 am2c-i, 2c-e, 2c-p кокаин купить онлайн да два раза прислали шляпу.( хотя раньше присылали отменный товар с хорошими бонусами. даже не знаю что делать(
PhillipGlara
iunie 30, 2026 at 10:48 amhttps://frpharmacies.icu/# Quand une femme prend du Viagra homme
Robertunord
iunie 30, 2026 at 10:45 amViagra sans ordonnance livraison 48h: Sildénafil 100 mg prix en pharmacie en France – Sildénafil 100mg pharmacie en ligne
888starz_bupr
iunie 30, 2026 at 10:44 amPlatforma dizayni bo’limlar bo’ylab silliq va tez harakatlanishni ta’minlaydi.
888starz букмекерская контора [url=https://888-uz9.com/]888starz букмекерская контора[/url].
Ilova o’yinchilarni yangi tadbirlar va bonuslar haqida darhol ogohlantiradi.
Pul yechib olish jarayoni tez va past minimal chegara bilan amalga oshiriladi.
Sayt xalqaro litsenziyaga ega bo’lib, o’yin natijalarining halolligini ta’minlaydi.
888starz_voOa
iunie 30, 2026 at 10:44 am888 straz [url=https://888starz-uzb2.com/]https://888starz-uzb2.com/[/url]
888starz rasmiy platformasi o’zbek foydalanuvchilariga kazino va tikishlarni bir joyda jamlaydi.
Rasmiy saytdagi kazino bo’limi mashhur ishlab chiqaruvchilardan minglab o’yinni o’z ichiga oladi.
888starz rasmiy sayti 50 dan ortiq sport turini bitta joyda jamlaydi.
Rasmiy sayt litsenziyalangan bo’lib, o’yinchilar uchun xavfsiz va adolatli muhitni kafolatlaydi.
WendellNanny
iunie 30, 2026 at 10:41 amDecided not to comment because the post said what needed saying, and a stop at laughingnova continued that complete feel, content that does not invite obvious additions or corrections from readers is content that has been carefully considered and this site appears to consistently produce pieces that satisfy rather than provoke unnecessary follow ups.
DonaldDwexy
iunie 30, 2026 at 10:41 amмагазу процветания желаю и клиентов хороших кокаин купить онлайн Хз …. Дето видел чел писал про вещ-во для снятия лака от ногтей ….. сказал что безпроигрышный вариант )))
Jimmywex
iunie 30, 2026 at 10:37 amClosed the tab and immediately reopened it ten minutes later because I wanted to reread a part, and a stop at marineharbor drew the same return, content that pulls you back after closing it is doing something well beyond the average and worth marking as exceptional in my mental catalogue of reliable sites.
888starz_rlPt
iunie 30, 2026 at 10:34 amيتوفر الموقع باللغة العربية مع تصميم بسيط يلائم اللاعبين المصريين.
يحتوي الموقع الرسمي على ما يزيد عن خمسة آلاف لعبة كازينو وسلوت من مطورين موثوقين.
يقدم 888starz معدلات ربح مرتفعة وإمكانية المراهنة المباشرة أثناء المباريات.
888satrz [url=https://www.egypt888stars.com/]https://egypt888stars.com/[/url]
تظهر جميع العروض والمكافآت بوضوح على الموقع الرسمي لتسهيل الاستفادة منها.
يوفر الموقع الرسمي تسجيلًا سريعًا عبر رقم الهاتف أو الإيميل أو خيار النقرة الواحدة.
crazytime_alkr
iunie 30, 2026 at 10:33 amIl titolo mescola lo spettacolo di un programma TV con l’adrenalina del casinò live.
demo crazytime [url=http://www.chichimall.com/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=814202]https://chichimall.com/bbs/board.php?bo_table=free&wr_id=814202[/url]
Al centro di Crazy Time c’è una ruota colorata con settori numerici e bonus dedicati.
Si scommette posizionando le puntate sui numeri o sui settori bonus prima di ogni giro.
È importante fissare un limite di spesa e mantenere un approccio responsabile al gioco.
PhillipGlara
iunie 30, 2026 at 10:31 amhttps://pharmmxus.online/# best pharmacy in mexico
PhillipGlara
iunie 30, 2026 at 10:30 amhttps://pharmmxus.online/# reliable rx pharmacy
888starz_vwpr
iunie 30, 2026 at 10:28 amFoydalanuvchilar bir bosish bilan kazino va sport bo’limlari o’rtasida o’tishlari mumkin.
888 straz [url=https://www.888-uz9.com/]https://888-uz9.com/[/url]
Mobil versiya barqaror ishlaydi va kichik ekranlar uchun optimallashtirilgan.
Foydalanuvchilar hisobni tez va kam summadan boshlab to’ldira oladilar.
888starz rasmiy litsenziya asosida ishlaydi va adolatli o’yinni kafolatlaydi.
888starz_onpa
iunie 30, 2026 at 10:25 amيقدم الموقع واجهة عربية كاملة ووسائل دفع متنوعة مخصصة للمستخدمين المصريين.
يبرز 888starz الألعاب الأعلى تقييمًا والجديدة منها ضمن واجهة الكازينو.
يتميز الموقع بأودز تنافسية وخيارات رهان حي مع تحديث لحظي للاحتمالات أثناء المباريات.
يقدم الموقع للاعبين المصريين الجدد عرضًا ترحيبيًا يصل إلى 1500 يورو و150 دورة مجانية.
يتوفر فريق خدمة العملاء 24/7 بلغتين من خلال المحادثة المباشرة والبريد الإلكتروني.
888 starz [url=http://ceraenoor.com/888starz-%d9%85%d8%b5%d8%b1-%d9%85%d9%86%d8%b5%d8%a9-%d8%a7%d9%84%d9%85%d8%b1%d8%a7%d9%87%d9%86%d8%a7%d8%aa-%d8%a7%d9%84%d8%b1%d9%8a%d8%a7%d8%b6%d9%8a%d8%a9-%d9%88%d8%a7%d9%84%d9%83%d8%a7%d8%b2%d9%8a/]https://ceraenoor.com/888starz-%d9%85%d8%b5%d8%b1-%d9%85%d9%86%d8%b5%d8%a9-%d8%a7%d9%84%d9%85%d8%b1%d8%a7%d9%87%d9%86%d8%a7%d8%aa-%d8%a7%d9%84%d8%b1%d9%8a%d8%a7%d8%b6%d9%8a%d8%a9-%d9%88%d8%a7%d9%84%d9%83%d8%a7%d8%b2%d9%8a/[/url]
ArnoldoHoore
iunie 30, 2026 at 10:23 amPicked this up between two other things I was doing and got drawn in completely, and after profitnexus my original tasks were completely forgotten for a while, content that derails a workflow in a positive way by being more interesting than what you were already doing is rare and worth recognising clearly.
Robertunord
iunie 30, 2026 at 10:21 amfarmacia online madrid: farmacias online seguras en españa – farmacia online españa
888starz_bnOa
iunie 30, 2026 at 10:21 am88 starz [url=https://888starz-uzb2.com]https://888starz-uzb2.com/[/url]