Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
The app.ClothOff interface is intuitive and user-friendly.
The undress ClothOff feature is perfect for creative projects.
The Clothoff io deepnude nudes generated are
high-quality and realistic. The ClothOff her feature is respectful and well-designed.
The ClothOff video tutorials are super helpful for beginners.
The cloth off.io platform is gaining traction among digital creators.
Is free deepnude really safe? ClothOff seems to prioritize
user privacy. I watched a ClothOff videos tutorial and learned so much.
I was surprised by how fast the undress free option in ClothOff works.
The undressai trend is huge, and ClothOff AI Undress is
leading it. The undress.app interface is clean, but ClothOff has more
options. I never thought AI could do this until I saw ClothOff ai in action.
The ClothOff.io nud results are some of the best I’ve seen. I was skeptical about ClothOff
at first, but the ClothOff.io free trial won me over.
I had to reset my ClothOff.io login—easy process, thankfully.
I love how the ClothOff.io app is always updating with new features.
Когда стандартный косметический ремонт перестает радовать глаз, а типовые планировки вызывают тоску, на помощь приходит дизайнерский ремонт. Это не просто смена обоев или укладка плитки, это комплексное преображение пространства, где каждый сантиметр работает на эстетику и комфорт. В отличие от обычной отделки, здесь важен комплексный подход: от перепланировки и расстановки перегородок до выбора фактур и финальных аксессуаров, создающих уникальный характер жилья.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир [/url]
Особенно ценится дизайнерский ремонт в Москве, где рынок недвижимости предлагает как исторические квартиры со сложной геометрией, так и современные «квадратные» коробки в новостройках. Специфика столицы требует не только красивого, но и функционального решения: грамотной шумоизоляции, эргономичного хранения и использования премиальных материалов, устойчивых к городской нагрузке. Профессиональный подход позволяет превратить недостатки помещения (низкие потолки, проходные комнаты) в его главные изюминки.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир под ключ москва [/url]
Самым востребованным форматом на сегодняшний день является дизайнерский ремонт под ключ. Это означает, что вы получаете готовое жилое пространство, полностью соответствующее утвержденному проекту, без необходимости самостоятельно контролировать поставки стройматериалов или искать бригады. В стоимость входит всё: от разработки 3D-визуализации и закупки чистовых покрытий до монтажа инженерных систем, расстановки мебели и декорирования окон. Вы просто въезжаете и наслаждаетесь результатом.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт под ключ москва [/url]
Если вы ищете дизайнерский ремонт под ключ в Москве, важно обращать внимание на портфолио компании и наличие строительной лицензии. Столичные фирмы предлагают гибкие условия сотрудничества, поэтапную приемку работ и авторский надзор, чтобы финал на 100% совпадал с проектом. Особенно это актуально для комплексных объектов, где объединены гостиная с кухней или спальня с гардеробной — реализовать такую задумку «на глаз» без профильного образования практически невозможно.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир в москве [/url]
Главный вопрос, который волнует заказчиков, — это дизайнерский ремонт цена. В Москве стоимость складывается из площади объекта, сложности геометрии, уровня используемых материалов и списка инженерных работ. Цена дизайнерского ремонта под ключ обычно фиксируется в смете до старта работ, что защищает бюджет от непредвиденных скачков курса. Инвестируя в авторский проект, вы повышаете не только качество жизни, но и рыночную стоимость квартиры, делая вложение средств максимально окупаемым и эстетически оправданным.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт [/url]
I bookmarked Undress app.ai but always use ClothOff.
The ClothOff deep nude feature is both impressive
and tasteful. You can use ClothOff online without any downloads—so convenient.
The undressai trend is huge, and ClothOff is leading it.
1 Bedroom Apartment for Sale in Dubai wasl properties in ras al khor2 bedroom apartments for rent in abu dhabi monthly2 bdrm furnished apartments for rent dubai
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
JamesIdesk
iunie 17, 2026 at 1:55 pmViagra pas cher livraison rapide france: Viagra 100mg prix – Sildénafil 100 mg sans ordonnance
EroPlay
iunie 17, 2026 at 1:55 pmEroPlay live porn chat fuels live storytelling with unfiltered passion.
RichardLyday
iunie 17, 2026 at 1:50 pmapotek Г¶ppet trettondagen: Svenska Pharma – ska man sova med bandage
Thomasnok
iunie 17, 2026 at 1:48 pmкачество продукции класс. Но пожалуй что радует больше всего – отзывчивость администрации и оперативность работы. купить кокаин
EroPlay AI
iunie 17, 2026 at 1:48 pmEroPlay AI porn chat supports real-time dialogue for immersive stories.
JamesIdesk
iunie 17, 2026 at 1:47 pmmexico pharmacy: good online mexican pharmacy – mexico pharmacy
Clothoff io deepnude
iunie 17, 2026 at 1:47 pmThe app.ClothOff interface is intuitive and user-friendly.
The undress ClothOff feature is perfect for creative projects.
The Clothoff io deepnude nudes generated are
high-quality and realistic. The ClothOff her feature is respectful and well-designed.
JamesIdesk
iunie 17, 2026 at 1:45 pmPrix du Viagra 100mg en France: Acheter Sildenafil 100mg sans ordonnance – Viagra Pfizer sans ordonnance
AlbertHit
iunie 17, 2026 at 1:44 pm1 Bedroom Apartment for Rent in Dubai Marina luxury property llc dubaireal estate investment trust dubaivilla rent in dubai for one day
Thomasnok
iunie 17, 2026 at 1:43 pmЗалетные это какие то, представь, на целых 10 грамм кинули, смешно да и только . купить кокаин
AlbertHit
iunie 17, 2026 at 1:41 pm1 Bedroom Apartment for Sale in Dubai villas in bur dubai for rentdubizzle villa for rentRent apartment in Dubai
RichardLyday
iunie 17, 2026 at 1:40 pmdiklofenak apotek: apotek outlet – hot and cold liniment apotek
EroPlay AI
iunie 17, 2026 at 1:37 pmEroPlay AI Love
AI porn chat creates immersive love stories for adults.
Undress app
iunie 17, 2026 at 1:36 pmThe ClothOff video tutorials are super helpful for beginners.
The cloth off.io platform is gaining traction among digital creators.
Is free deepnude really safe? ClothOff seems to prioritize
user privacy. I watched a ClothOff videos tutorial and learned so much.
Visit my site :: Undress app
ClothOff AI Undress
iunie 17, 2026 at 1:36 pmI was surprised by how fast the undress free option in ClothOff works.
The undressai trend is huge, and ClothOff AI Undress is
leading it. The undress.app interface is clean, but ClothOff has more
options. I never thought AI could do this until I saw ClothOff ai in action.
Thomasnok
iunie 17, 2026 at 1:36 pmчто-то отзывы с критикой сплошные( хотел 307 взять..а тут такое.. купить кокаин
ClothOff
iunie 17, 2026 at 1:34 pmThe ClothOff.io nud results are some of the best I’ve seen. I was skeptical about ClothOff
at first, but the ClothOff.io free trial won me over.
I had to reset my ClothOff.io login—easy process, thankfully.
I love how the ClothOff.io app is always updating with new features.
RichardLyday
iunie 17, 2026 at 1:33 pmViagra vente libre pays: Viagra vente libre pays – SildГ©nafil 100 mg prix en pharmacie en France
LorenLom
iunie 17, 2026 at 1:32 pmКогда стандартный косметический ремонт перестает радовать глаз, а типовые планировки вызывают тоску, на помощь приходит дизайнерский ремонт. Это не просто смена обоев или укладка плитки, это комплексное преображение пространства, где каждый сантиметр работает на эстетику и комфорт. В отличие от обычной отделки, здесь важен комплексный подход: от перепланировки и расстановки перегородок до выбора фактур и финальных аксессуаров, создающих уникальный характер жилья.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир [/url]
Особенно ценится дизайнерский ремонт в Москве, где рынок недвижимости предлагает как исторические квартиры со сложной геометрией, так и современные «квадратные» коробки в новостройках. Специфика столицы требует не только красивого, но и функционального решения: грамотной шумоизоляции, эргономичного хранения и использования премиальных материалов, устойчивых к городской нагрузке. Профессиональный подход позволяет превратить недостатки помещения (низкие потолки, проходные комнаты) в его главные изюминки.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир под ключ москва [/url]
Самым востребованным форматом на сегодняшний день является дизайнерский ремонт под ключ. Это означает, что вы получаете готовое жилое пространство, полностью соответствующее утвержденному проекту, без необходимости самостоятельно контролировать поставки стройматериалов или искать бригады. В стоимость входит всё: от разработки 3D-визуализации и закупки чистовых покрытий до монтажа инженерных систем, расстановки мебели и декорирования окон. Вы просто въезжаете и наслаждаетесь результатом.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт под ключ москва [/url]
Если вы ищете дизайнерский ремонт под ключ в Москве, важно обращать внимание на портфолио компании и наличие строительной лицензии. Столичные фирмы предлагают гибкие условия сотрудничества, поэтапную приемку работ и авторский надзор, чтобы финал на 100% совпадал с проектом. Особенно это актуально для комплексных объектов, где объединены гостиная с кухней или спальня с гардеробной — реализовать такую задумку «на глаз» без профильного образования практически невозможно.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт квартир в москве [/url]
Главный вопрос, который волнует заказчиков, — это дизайнерский ремонт цена. В Москве стоимость складывается из площади объекта, сложности геометрии, уровня используемых материалов и списка инженерных работ. Цена дизайнерского ремонта под ключ обычно фиксируется в смете до старта работ, что защищает бюджет от непредвиденных скачков курса. Инвестируя в авторский проект, вы повышаете не только качество жизни, но и рыночную стоимость квартиры, делая вложение средств максимально окупаемым и эстетически оправданным.
[url=https://designapartment.ru]дизайнерский ремонт [/url]
https://designapartment.ru
дизайнерский ремонт квартир москва
EroPlay.ai
iunie 17, 2026 at 1:28 pmEroPlay free AI sex chat unlocks raw storytelling for indie developers.
Feel free to visit my webpage; EroPlay.ai
Undress app
iunie 17, 2026 at 1:27 pmI bookmarked Undress app.ai but always use ClothOff.
The ClothOff deep nude feature is both impressive
and tasteful. You can use ClothOff online without any downloads—so convenient.
The undressai trend is huge, and ClothOff is leading it.
Undress ai remover
iunie 17, 2026 at 1:23 pmI found a ClothOff gratis promo—definitely worth it!
The deepnude ClothOff.io combo is a hot topic in tech forums right now.
I was looking for clothesoff tools and ClothOff was the top result.
I tried an ai Undress ai remover app and ClothOff
was the clear winner.
AlbertHit
iunie 17, 2026 at 1:20 pm1 Bedroom Apartment for Sale in Dubai wasl properties in ras al khor2 bedroom apartments for rent in abu dhabi monthly2 bdrm furnished apartments for rent dubai
JamesIdesk
iunie 17, 2026 at 1:20 pmViagra 100mg prix: Viagra 100 mg sans ordonnance – Viagra pas cher livraison rapide france
RichardLyday
iunie 17, 2026 at 1:19 pmpharmacies in mexico that ship to the us: worldwide pharmacy – legitimate mexican pharmacy online