Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
В этой публикации мы обсуждаем современные методы лечения различных заболеваний. Читатели узнают о новых медикаментах, терапиях и исследованиях, которые активно применяются для лечения. Мы нацелены на то, чтобы предоставить практические знания, которые могут помочь в борьбе с недугами.
Получить полную информацию – [url=https://prostatit-prostata.ru/chastnaya-narkologicheskaya-klinika-chto-eto-i-kak-vybrat-luchshuyu/]сексолог калуга[/url]
Мы рассмотрим современные вызовы здравоохранения и пути их решения с помощью технологий и научных исследований. В статье собраны данные о новых лекарствах, методах диагностики и системном подходе к улучшению здоровья населения.
Ознакомиться с отчётом – [url=https://szkbk.ru/secrets-of-harmony/pochemu-narkomanam-slozhno-najti-rabotu-i-kak-vlitsya-v-kollektiv.html]клиника плюс[/url]
monthly payment plan for sale properties dubai Real estate business for sale in dubai 2 bedroom Villas for sale in The Springs distinguished real estate dubai united arab emirates
governement initiatives to boost real estate dubai One Bedroom Apartment for Sale in Dubai damac properties dubai address chinese real estate agents in dubai
Добрый день!
Гастроэнтерологи применяют лечение гастроэзофагеальной рефлюксной болезни комплексно. Ингибиторы протонной помпы снижают кислотность и заживляют пищевод. Изменение положения головы во время сна предотвращает ночные забросы. Отказ от курения и кофе уменьшает частоту приступов изжоги. Хирургическое вмешательство показано только при неэффективности консервативной терапии.
Гинекологи советуют, как нормализовать менструальный цикл без гормонов естественно. Коррекция веса, снижение стресса и полноценный сон играют ключевую роль. Прием витаминов группы В и магния поддерживает работу яичников. Фитотерапия может дополнять основные рекомендации врача мягко. Комплексный подход восстанавливает регулярность месячных без побочных эффектов.
Больше информации по ссылке – https://doktor21.ru/directions/ginekologiya/konsultatsiya-vracha-ginekologa-onlayn/
протезирование яичка после орхиэктомии, первая помощь при гипертоническом кризе, как восстановить микрофлору влагалища
как подготовиться к спирометрии легких, симптомы вульвита у женщин, подготовка к МРТ органов малого таза
Здоровья и долголетия!
Thank you about this topic. I think that most strategies are often overrated. However, as, the casino always has an edge. Do not believe that a secret system exists. Gambling must stay a controlled pastime. Source : [url=https://www.lookingforclan.com/clans/how-payid-improves-security-for-australian-casino-players
]payid casino no deposit bonus
[/url]
grosvenor house apartments in dubai 3 bedroom villa for sale in dubai cheapest house to buy with 1 downpayment in dubai rent a apartement dubai for a month
В данной статье рассматриваются физиологические и эмоциональные аспекты зависимости. Мы обсудим, как организм реагирует на зависимое поведение, и какие методы помогают восстановить здоровье и внутреннее равновесие.
Получить полную информацию – [url=https://gkgorsia.ru/anonimnaya-kruglosutochnaya-narkologicheskaya-pomoshh/]clinica plus в королеве[/url]
В этой статье мы рассматриваем разрушительное влияние зависимости на жизнь человека. Обсуждаются аспекты, такие как здоровье, отношения и профессиональные достижения. Читатели узнают о необходимости обращения за помощью и о путях к восстановлению.
Дополнительно читайте здесь – [url=https://24medhelp.ru/narkologiya/sovremennye-podhody-k-lecheniju-zavisimosti-chto-predlagaet-narkologiya/]психотерапевт калуга бесплатно[/url]
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 10:02 pmApartment for Sale in Al Arta, Dubai Full Building for Sale in Dubai iqra real estate dubai royal park real estate dubai
CharlesGoB
iunie 15, 2026 at 9:59 pmВ этой публикации мы обсуждаем современные методы лечения различных заболеваний. Читатели узнают о новых медикаментах, терапиях и исследованиях, которые активно применяются для лечения. Мы нацелены на то, чтобы предоставить практические знания, которые могут помочь в борьбе с недугами.
Получить полную информацию – [url=https://prostatit-prostata.ru/chastnaya-narkologicheskaya-klinika-chto-eto-i-kak-vybrat-luchshuyu/]сексолог калуга[/url]
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:58 pmmexican pharmacies that ship to us: pharmacy online – mexican rx pharm
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:56 pmSvenska Pharma: Svenska Pharma – Svenska Pharma
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:55 pmmexican pharmacies online: mexico city pharmacy – mexican pharmacy menu
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:50 pmViagra pas cher livraison rapide france: Viagra gГ©nГ©rique sans ordonnance en pharmacie – Viagra gГ©nГ©rique sans ordonnance en pharmacie
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 9:49 pmmold in apartment dubai Why to Invest in Dubai Real Estate? private funding dubai khalid al malik dubai properties ceo
WarrenReica
iunie 15, 2026 at 9:48 pmМы рассмотрим современные вызовы здравоохранения и пути их решения с помощью технологий и научных исследований. В статье собраны данные о новых лекарствах, методах диагностики и системном подходе к улучшению здоровья населения.
Ознакомиться с отчётом – [url=https://szkbk.ru/secrets-of-harmony/pochemu-narkomanam-slozhno-najti-rabotu-i-kak-vlitsya-v-kollektiv.html]клиника плюс[/url]
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 9:46 pmapartment for rent dubai property 5 Bedroom Villa for Sale in Dubai how can i become a real estate agent in dubai Falcon Island
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:29 pmmexican online pharmacies: mexican online pharmacies – phentermine in mexico pharmacy
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 9:25 pmelite choice properties dubai 5 Bedroom Villa for Sale in Dubai chinese investing in property in dubai al moosa real estate dubai website
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 9:20 pmnew building project in dubai palm jumeirah apartments for sale fully furnished apartments for rent 1 bhk in sports city for rent
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 9:14 pmmonthly payment plan for sale properties dubai Real estate business for sale in dubai 2 bedroom Villas for sale in The Springs distinguished real estate dubai united arab emirates
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 9:05 pmViagra pas cher inde: Viagra homme sans prescription – Viagra pas cher livraison rapide france
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 8:58 pmgovernement initiatives to boost real estate dubai One Bedroom Apartment for Sale in Dubai damac properties dubai address chinese real estate agents in dubai
KennethHip
iunie 15, 2026 at 8:51 pmДобрый день!
Гастроэнтерологи применяют лечение гастроэзофагеальной рефлюксной болезни комплексно. Ингибиторы протонной помпы снижают кислотность и заживляют пищевод. Изменение положения головы во время сна предотвращает ночные забросы. Отказ от курения и кофе уменьшает частоту приступов изжоги. Хирургическое вмешательство показано только при неэффективности консервативной терапии.
Гинекологи советуют, как нормализовать менструальный цикл без гормонов естественно. Коррекция веса, снижение стресса и полноценный сон играют ключевую роль. Прием витаминов группы В и магния поддерживает работу яичников. Фитотерапия может дополнять основные рекомендации врача мягко. Комплексный подход восстанавливает регулярность месячных без побочных эффектов.
Больше информации по ссылке – https://doktor21.ru/directions/ginekologiya/konsultatsiya-vracha-ginekologa-onlayn/
протезирование яичка после орхиэктомии, первая помощь при гипертоническом кризе, как восстановить микрофлору влагалища
как подготовиться к спирометрии легких, симптомы вульвита у женщин, подготовка к МРТ органов малого таза
Здоровья и долголетия!
StephenSuews
iunie 15, 2026 at 8:48 pmThank you about this topic. I think that most strategies are often overrated. However, as, the casino always has an edge. Do not believe that a secret system exists. Gambling must stay a controlled pastime. Source : [url=https://www.lookingforclan.com/clans/how-payid-improves-security-for-australian-casino-players
]payid casino no deposit bonus
[/url]
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 8:47 pmViagra gГ©nГ©rique sans ordonnance en pharmacie: Viagra gГ©nГ©rique sans ordonnance en pharmacie – Prix du Viagra 100mg en France
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 8:44 pmvilla office for sale in dubai Hotel Apartments in Bur Dubai for Monthly Rent studio for rent in karama Springs 3
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 8:41 pmgrosvenor house apartments in dubai 3 bedroom villa for sale in dubai cheapest house to buy with 1 downpayment in dubai rent a apartement dubai for a month
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 8:28 pmpharmacy delivery: mexican online pharmacy wegovy – mexican meds
MatthewwaG
iunie 15, 2026 at 8:25 pmВ данной статье рассматриваются физиологические и эмоциональные аспекты зависимости. Мы обсудим, как организм реагирует на зависимое поведение, и какие методы помогают восстановить здоровье и внутреннее равновесие.
Получить полную информацию – [url=https://gkgorsia.ru/anonimnaya-kruglosutochnaya-narkologicheskaya-pomoshh/]clinica plus в королеве[/url]
RichardLyday
iunie 15, 2026 at 8:23 pmorder medication from mexico: phentermine in mexico pharmacy – mexico medication
GeorgeSnirm
iunie 15, 2026 at 8:21 pmvilla rent in spring dubai luxury penthouses for sale in dubai aipax properties dubai union square house real estate brokers dubai
KeithKib
iunie 15, 2026 at 8:19 pmВ этой статье мы рассматриваем разрушительное влияние зависимости на жизнь человека. Обсуждаются аспекты, такие как здоровье, отношения и профессиональные достижения. Читатели узнают о необходимости обращения за помощью и о путях к восстановлению.
Дополнительно читайте здесь – [url=https://24medhelp.ru/narkologiya/sovremennye-podhody-k-lecheniju-zavisimosti-chto-predlagaet-narkologiya/]психотерапевт калуга бесплатно[/url]