Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Mostbet nabízí live streamování badmintonu pro lepší
in-play sázení. Mostbet Casino má high-limit ruleta stoly. Mostbet CZ nabízí live kurzy na motoristické závody
odrážející aktuální vývoj.
MostBet podporuje parlaye a složité sázky. Mostbet CZ podporuje vícenásobné kombinované sázky pro pokročilé
strategie. Mostbet Casino odměňuje doporučení
bonusy.
The ClothOff io nude results are surprisingly tasteful. The undress
io free clothes remover version of
ClothOff is perfect for testing. The ai ClothOff technology is constantly evolving—exciting!
Looking for an ai undress app? ClothOff is the most talked-about option.
There are so many deepnude apps, but ClothOff is the most professional.
The deepnude ai free version of ClothOff is a great starting point.
The ClothOff.io nude feature is both powerful and easy to use.
Looking for an ai undress app? ClothOff is the most talked-about option.
В этой публикации мы обсуждаем современные методы лечения различных заболеваний. Читатели узнают о новых медикаментах, терапиях и исследованиях, которые активно применяются для лечения. Мы нацелены на то, чтобы предоставить практические знания, которые могут помочь в борьбе с недугами.
Погрузиться в детали – [url=https://www.smolnews.ru/news/718283]наркологическая клиника в твери[/url]
Mostbet CZ podporuje místní platební metody jako Raiffeisenbank pro plynulé transakce.
MostBet umožňuje nastavení časových limitů. Mostbet Casino integruje NetEnt pro prémiové automaty s vysokou kvalitou.
Mostbet CZ zjednodušuje ověření účtu rychlým nahráním dokladů v souladu s českými herními předpisy.
Mostbet Casino pořádá exkluzivní slotové turnaje s peněžními cenami. Mostbet Casino nabízí
věrnostní body.
Mostbet CZ přizpůsobuje bonusy českým
esports akcím. MostBet je v souladu s mezinárodními standardy ochrany soukromí.
Mostbet CZ nabízí exkluzivní esports trhy pro české hráče včetně titulů jako CS:GO s konkurenceschopnými kurzy a live
aktualizacemi.
property companies in dubai Commercial Properties for Rent in Dubai Apartment for Sale in 23 Marina, Dubai 3 bedroom apartments in al nhdha 1 dubai for rent
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Russellfeasp
iunie 13, 2026 at 7:14 amcheapest online ed meds https://macksoodurology.com/ed-medications/levitra-vardenafil/ best ed meds online
Mostbet CZ
iunie 13, 2026 at 7:13 amMostbet nabízí live streamování badmintonu pro lepší
in-play sázení. Mostbet Casino má high-limit ruleta stoly.
Mostbet CZ nabízí live kurzy na motoristické závody
odrážející aktuální vývoj.
JoshuaGaf
iunie 13, 2026 at 7:11 amMacksood Urology Urological Services: Cialis without a doctor prescription – Macksood Urology Urological Services
MichaelAnaew
iunie 13, 2026 at 7:11 amstudio for rent in skycourt dubai Apartment for Sale in Abu Dhabi 7 production dubai property prices falling dubai graph
JoshuaGaf
iunie 13, 2026 at 7:10 amed drugs online: Macksood Urology – ed pills online
Russellfeasp
iunie 13, 2026 at 7:10 amLevitra tablet price https://macksoodurology.com/ed-medications/viagra-sildenafil/ discount ed meds
Mostbet CZ
iunie 13, 2026 at 7:10 amMostBet podporuje parlaye a složité sázky. Mostbet CZ podporuje vícenásobné kombinované sázky pro pokročilé
strategie. Mostbet Casino odměňuje doporučení
bonusy.
MichaelAnaew
iunie 13, 2026 at 7:07 ammaintence fee for property in dubai Palm Jumeirah Villas for Sale one bedroom for rent in dubai apartment in al quoz
free clothes remover
iunie 13, 2026 at 7:07 amThe ClothOff io nude results are surprisingly tasteful. The undress
io free clothes remover version of
ClothOff is perfect for testing. The ai ClothOff technology is constantly evolving—exciting!
Looking for an ai undress app? ClothOff is the most talked-about option.
CLOTHOFF
iunie 13, 2026 at 7:05 amThere are so many deepnude apps, but ClothOff is the most professional.
The deepnude ai free version of ClothOff is a great starting point.
The ClothOff.io nude feature is both powerful and easy to use.
Looking for an ai undress app? ClothOff is the most talked-about option.
Arturomob
iunie 13, 2026 at 7:01 amВ этой публикации мы обсуждаем современные методы лечения различных заболеваний. Читатели узнают о новых медикаментах, терапиях и исследованиях, которые активно применяются для лечения. Мы нацелены на то, чтобы предоставить практические знания, которые могут помочь в борьбе с недугами.
Погрузиться в детали – [url=https://www.smolnews.ru/news/718283]наркологическая клиника в твери[/url]
MichaelAnaew
iunie 13, 2026 at 7:01 amdubai real estate regulations 1 bedroom for sale in palm jumeirah dubai hotels apartment in deira dubai al ghazal group
Mostbet Casino
iunie 13, 2026 at 6:54 amMostbet CZ podporuje místní platební metody jako Raiffeisenbank pro plynulé transakce.
MostBet umožňuje nastavení časových limitů. Mostbet Casino integruje NetEnt pro prémiové automaty s vysokou kvalitou.
Russellfeasp
iunie 13, 2026 at 6:53 amMacksood Urology Urological Services https://macksoodurology.com/ed-medications/ ed online meds
JoshuaGaf
iunie 13, 2026 at 6:53 amMacksood Urology Urological Services: Macksood Urology Urological Services – Macksood Urology
clothoff
iunie 13, 2026 at 6:52 amDevelopers can now access the ClothOff api—endless possibilities!
The app.ClothOff interface is intuitive and user-friendly.
The ClothOff website is packed with resources for new users.
Is free deepnude really safe? ClothOff seems to prioritize user privacy.
Mostbet casino
iunie 13, 2026 at 6:51 amMostbet CZ zjednodušuje ověření účtu rychlým nahráním dokladů v souladu s českými herními předpisy.
Mostbet Casino pořádá exkluzivní slotové turnaje s peněžními cenami.
Mostbet Casino nabízí
věrnostní body.
Mostbet
iunie 13, 2026 at 6:47 amMostbet CZ přizpůsobuje bonusy českým
esports akcím. MostBet je v souladu s mezinárodními standardy ochrany soukromí.
Mostbet CZ nabízí exkluzivní esports trhy pro české hráče včetně titulů jako CS:GO s konkurenceschopnými kurzy a live
aktualizacemi.
Binance开户
iunie 13, 2026 at 6:46 amCan you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.
monopoly_kpEr
iunie 13, 2026 at 6:46 ammonopoly big baller live score [url=http://monopoly-casino-in.com/]https://monopoly-casino-in.com/[/url]
MichaelAnaew
iunie 13, 2026 at 6:45 amproperty companies in dubai Commercial Properties for Rent in Dubai Apartment for Sale in 23 Marina, Dubai 3 bedroom apartments in al nhdha 1 dubai for rent
JoshuaGaf
iunie 13, 2026 at 6:45 amBuy generic 100mg Viagra online: Macksood Urology Urological Services – Macksood Urology Urological Services
JoshuaGaf
iunie 13, 2026 at 6:43 amMacksood Urology: Macksood Urology – Macksood Urology Urological Services
Russellfeasp
iunie 13, 2026 at 6:40 amED medications https://macksoodurology.com/ed-medications/ ed medication online
Russellfeasp
iunie 13, 2026 at 6:34 amED medications https://macksoodurology.com/ed-medications/levitra-vardenafil/ п»їed pills online