Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Вывод из запоя на дому — это формат медицинской помощи, при котором лечение проводится в привычной для пациента обстановке с использованием инфузионной терапии и врачебного контроля. Такой подход позволяет начать детоксикацию без задержек и снизить нагрузку на организм, связанную с транспортировкой. В наркологической клинике «Частный медик 24» выезд специалиста организуется круглосуточно, а терапия подбирается с учётом текущего состояния пациента.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://vyvod-iz-zapoya-na-domu-sankt-peterburg-11.ru/]вывод из запоя на дому анонимно санкт-петербург[/url]
Затяжной запой перестает быть бытовой проблемой в тот момент, когда организм теряет способность самостоятельно восстанавливаться после интоксикации. Накопление ацетальдегида, нарушение водно-электролитного баланса, истощение запасов витаминов и перегрузка сердечно-сосудистой системы создают состояние, при котором домашние методы перестают быть безопасными. Срочно стабилизировать самочувствие и быстро купировать абстинентный синдром позволяет только контролируемая медицинская среда. Вывод из запоя в стационаре в Нижнем Новгороде становится клинически обоснованным решением, когда требуется не просто снятие симптомов, а комплексная детоксикация под круглосуточным наблюдением врачей. Наркологическая клиника «Стармед» организует процесс лечения в соответствии с актуальными стандартами доказательной медицины, обеспечивая безопасность пациента, прозрачность процедур и плавный переход к противорецидивной терапии. Мы понимаем, что решение о госпитализации часто принимается в состоянии стресса, поэтому наша работа начинается с четкой диагностики, честного объяснения плана лечения и соблюдения строгих протоколов конфиденциальности. Опытные специалисты клиники помогут вызвать доверие к процессу восстановления уже на этапе первого контакта.
Подробнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-v-staczionare-nizhnij-novgorod-6.ru/]стационар вывод из запоя в нижнем новгороде[/url]
Какой отличный вопрос
Scoprire il mondo del gioco ГЁ una avventura unica. realz casinГІ, [url=https://hotelroyalgrand.org/2026/04/27/i-vantaggi-dei-casino-realz-giocare-e-vincere/]https://hotelroyalgrand.org/2026/04/27/i-vantaggi-dei-casino-realz-giocare-e-vincere/[/url] offre varianti di gioco incredibili, garantendo svago ai partecipanti. Sia che tu sia un novizio o un esperto, troverai titoli adatti a te.
Нарколог на дом в Екатеринбурге: круглосуточный выезд, детоксикация и лечение зависимостей в наркологической клинике «НЕО+».
Углубиться в тему – [url=https://narkolog-na-dom-ekaterinburg-1.ru/]вызвать нарколога на дом в екатеринбурге[/url]
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
AlvinTaf
mai 6, 2026 at 4:26 pmВывод из запоя на дому — это формат медицинской помощи, при котором лечение проводится в привычной для пациента обстановке с использованием инфузионной терапии и врачебного контроля. Такой подход позволяет начать детоксикацию без задержек и снизить нагрузку на организм, связанную с транспортировкой. В наркологической клинике «Частный медик 24» выезд специалиста организуется круглосуточно, а терапия подбирается с учётом текущего состояния пациента.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://vyvod-iz-zapoya-na-domu-sankt-peterburg-11.ru/]вывод из запоя на дому анонимно санкт-петербург[/url]
1win_sjSn
mai 6, 2026 at 4:24 pm1win free bet [url=1win81936.help]1win81936.help[/url]
Andrewsnuri
mai 6, 2026 at 4:24 pmЗатяжной запой перестает быть бытовой проблемой в тот момент, когда организм теряет способность самостоятельно восстанавливаться после интоксикации. Накопление ацетальдегида, нарушение водно-электролитного баланса, истощение запасов витаминов и перегрузка сердечно-сосудистой системы создают состояние, при котором домашние методы перестают быть безопасными. Срочно стабилизировать самочувствие и быстро купировать абстинентный синдром позволяет только контролируемая медицинская среда. Вывод из запоя в стационаре в Нижнем Новгороде становится клинически обоснованным решением, когда требуется не просто снятие симптомов, а комплексная детоксикация под круглосуточным наблюдением врачей. Наркологическая клиника «Стармед» организует процесс лечения в соответствии с актуальными стандартами доказательной медицины, обеспечивая безопасность пациента, прозрачность процедур и плавный переход к противорецидивной терапии. Мы понимаем, что решение о госпитализации часто принимается в состоянии стресса, поэтому наша работа начинается с четкой диагностики, честного объяснения плана лечения и соблюдения строгих протоколов конфиденциальности. Опытные специалисты клиники помогут вызвать доверие к процессу восстановления уже на этапе первого контакта.
Подробнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-v-staczionare-nizhnij-novgorod-6.ru/]стационар вывод из запоя в нижнем новгороде[/url]
Thomastriet
mai 6, 2026 at 4:17 pmEasy Canada Meds: Easy Canada Meds – Easy Canada Meds
vavada_issi
mai 6, 2026 at 4:13 pmvavada novo ogledalo [url=http://vavada2008.help/]http://vavada2008.help/[/url]
Thomastriet
mai 6, 2026 at 4:13 pmEasy Mex Meds: Easy Mex Meds – Easy Mex Meds
DonaldGed
mai 6, 2026 at 4:11 pmThis might answer some of your questions https://youryogadream.com/hello-world/?unapproved=102450&moderation-hash=66aa6b91adcc4e79913c24e5595ede7e#comment-102450
free play slots games
mai 6, 2026 at 4:00 pmWithdrawal screenshots replaced big-win screenshots in chat.
bet que da bonus sem deposito
mai 6, 2026 at 4:00 pmFortune Dragon showed potential in controlled test sessions.
JeremyNathy
mai 6, 2026 at 3:56 pmEasy Mex Meds: Easy Mex Meds – Easy Mex Meds
Thomastriet
mai 6, 2026 at 3:55 pmcanadian drugs pharmacy: legal to buy prescription drugs from canada – Easy Canada Meds
Thomastriet
mai 6, 2026 at 3:54 pmdrugs from canada: canadian pharmacy online – canadapharmacyonline com
JeremyNathy
mai 6, 2026 at 3:51 pmonline shopping pharmacy india: top 10 online pharmacy in india – no prescription needed pharmacy
vavada_ersi
mai 6, 2026 at 3:50 pmvavada izrada računa [url=https://vavada2008.help]vavada izrada računa[/url]
Markvaw
mai 6, 2026 at 3:50 pmCasino Online Platform, [url=http://passerum.de/spinsala-casino-overview-your-ultimate-gaming/]http://passerum.de/spinsala-casino-overview-your-ultimate-gaming/[/url] обеспечивает игрокам удивительные возможности для развлечений. С разнообразием игр и удобным интерфейсом, все найдет что-то захватывающее. Легкость использования делает Casino Online Platform отличным вариантом для каждого игроков.
Thomastriet
mai 6, 2026 at 3:47 pmEasy Canada Meds: pharmacy rx world canada – reliable canadian online pharmacy
vavada_mhsi
mai 6, 2026 at 3:41 pmvavada slotovi [url=https://vavada2008.help/]https://vavada2008.help/[/url]
Angelinawailm
mai 6, 2026 at 3:38 pmКакой отличный вопрос
Scoprire il mondo del gioco ГЁ una avventura unica. realz casinГІ, [url=https://hotelroyalgrand.org/2026/04/27/i-vantaggi-dei-casino-realz-giocare-e-vincere/]https://hotelroyalgrand.org/2026/04/27/i-vantaggi-dei-casino-realz-giocare-e-vincere/[/url] offre varianti di gioco incredibili, garantendo svago ai partecipanti. Sia che tu sia un novizio o un esperto, troverai titoli adatti a te.
Thomastriet
mai 6, 2026 at 3:38 pmEasy Canada Meds: canadian pharmacy prices – Easy Canada Meds
JeremyNathy
mai 6, 2026 at 3:35 pmEasy Mex Meds: Easy Mex Meds – pharmacy mexico online
Thomastriet
mai 6, 2026 at 3:34 pmEasy Canada Meds: canadian pharmacy 24h com safe – Easy Canada Meds
Stevenelaph
mai 6, 2026 at 3:34 pmНарколог на дом в Екатеринбурге: круглосуточный выезд, детоксикация и лечение зависимостей в наркологической клинике «НЕО+».
Углубиться в тему – [url=https://narkolog-na-dom-ekaterinburg-1.ru/]вызвать нарколога на дом в екатеринбурге[/url]
vavada_ehsi
mai 6, 2026 at 3:34 pmvavada službena stranica registracija [url=https://vavada2008.help]https://vavada2008.help[/url]
JeremyNathy
mai 6, 2026 at 3:31 pmonline shopping pharmacy india: top online pharmacy india – online pharmacy without scripts
melbet_inei
mai 6, 2026 at 3:30 pmmelbet crash лайв [url=https://melbet39704.help/]https://melbet39704.help/[/url]