• Elevi impactați: 17 elevi
  • Grupa de învățământ: Ciclu primar
  • Urgența alertei: Moderata
  • Unitatea scolara:Scoala Gimnaziala Barboși
Problema sesizată

Pentru cei 79 de elevi din Barboși, școala oferă cu greu un sentiment de unitate, întrucât sălile de clasă sunt amplasate în cele două corpuri ale instituției, afectate de trecerea anilor, fapt ce reprezintă o adevărată provocare în desfășurarea orelor. Pentru că nu există niciun fel de dotare modernă, este din ce în ce mai dificil pentru profesori să îi atragă pe elevii care nu mai răspund la fel la predarea de tip tradițional.

Nevoia de un laptop și un ecran de proiectare a materialelor didactice este necesară având în vedere faptul că grupul de elevi face parte dintr- o clasa cu regim simultan, cu copii din familii defavorizate care sunt dispuși la abandon școlar sau repetenție. Folosind dispozitivele moderne am atrage elevii în învățare și am putea recupera lacunele mai ușor.

Demersuri realizate

Exista internet în școală, dar calculatoarele foarte vechi care există (care acum alcătuiesc laboratorul de TIC) nu se pot conecta la internet în clasă deoarece nu există firele necesare, asa ca un laptop ar putea fi mai ușor de conectat la internet prin wi-fi. Există un ecran de proiectare pt videoproiector, dar este prea mare și ar acoperi tabla din clasă. În plus, acesta este împărțit de toate clasele și de multe ori nu este disponibil, așa că un televizor montat deasupra table ar putea fi mult mai ușor de încadrat în spațiul clasei și mult mai funcțional.

Detalii de contact
Localizare

Strada Principala

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro

Cum mă pot implica

În calitate de persoană fizică sau persoană juridica, poți susține acest caz prin donații în bani, în bunuri, prestări de servicii sau pur și simplu activitate independentă de voluntariat. Dacă ai fost impresionat de caz, însă nu ai în acest moment posibilitatea de a contribui, poți ajuta la creșterea awareness-ului său distribuind-o pe rețelele de socializare.

Pentru a începe să contribui la soluționarea problemei, contactează unitatea de învățământ sau profesorul aplicant pentru a stabili strategia pe mai departe. În acest sens, platforma îți oferă multiple opțiuni de comunicare; accesând unul din butoanele de mai sus, poți suna, trimite un mail sau un mesaj în platformă persoanei de contact pentru această alertă. Butonul “Cum ajung” îți va clarifica poziția exactă a școlii, însă te încurajăm să contactezi aplicantul și să îl notifici înainte de a face o vizită instituției.

Împreună cu profesorul, stabilește o strategie de acțiune și identifică punctele exacte în care ai putea interveni pentru soluționarea problemei. Ulterior anunță-ne și pe noi în legătură cu progresul colaborării cu școala pentru a putea marca problema (sau parte din ea) drept soluționată.

Conectează-te cu persoana de contact
Formular donatie (#1)

Completează următorul formular pentru a-ți arată intențiile față de alertă postată.

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro
mood_bad
  • Inca nu exista comentarii.
  • Adauga un comentariu
    Dorești să oferi o donație?
    Nici o companie nu și-a exprimat intenția de a ajuta această alertă.
    Fii tu primul care se implică! Click aici

    Doresti sa fii tinut la curent cu aceasta alerta sau cu oricare alta ce apare in apropiere?

    Lasa-ne numele si adresa ta de e-mail si vei primi un sumar al alertelor din judetul sau din regiunea .

    Subscription Form (#6)

    Cazuri similare în care te poți implica