Problema sesizată
Nu dețin un laptop personal și am susținut orele online pe telefon în perioada pandemiei, iar testele strict necesare pentru Matematică - obiectul pe care îl predau, le-am multiplicat mereu la un centru de fotocopiere din localitate.
De multe ori părinții elevilor au procurat fise, teste de lucru, auxiliare cu diverse exerciții și probleme pentru copiii lor,lucru foarte util, însă penibil pentru cei fără posibilități materiale. Unii elevi folosesc diferite auxiliare ale fraților mai mari, dar acestea nu se suprapun în totalitate cu cele actuale și cu noua programă. Menționez ca la ora actuala nu exista manuale de matematica care sa ofere o paleta larga de aplicații corespunzătoare programelor școlare.
M-au ajutat părinții multiplicand diverse planșe, fise de lucru pentru copiii lor suportând cheltuielile aferente. Elevi au procurat separat, cei cu posibilități materiale, auxiliare adecvate de la editurile avizate de minister, dar în număr limitat.
Un laptop este strict necesar unui cadru didactic, mai ales pentru obiectul matematica pentru a fi cât mai aproape de cerințele actuale ale programelor de lucru. Un laptop adecvat la ore m-ar ajuta sa prezint elevilor teste de lucru pe nivele diferențiate specifice grupelor de lucru corespunzător claselor de elevi. De asemenea, am nevoie permanent de fise de lucru la ore, cât și pentru tezele semestriale, asa încât o imprimanta mi-ar fi de un real folos la ore.