Problema sesizată
Elevii de clasa a 6-a A din Podu Turcului au nevoie de un videoproiector si de suport.
Elevii s-au remarcat la concursuri județene și naționale, făcând ușor concurență elevilor din școlile din mediul urban chiar dacă condițiile de studiu nu sunt nici pe departe aceleași și nu le lipsește entuziasmul pentru a evolua de la an la an. Acest dispozitiv digital ar veni în sprijinul celor 15 profesori care predau la această clasă și ar putea asigura succesul la Examenele Naționale.
În era digitală este nevoie de un mediu propice pentru asigurarea unui proces educativ de calitate care să răspundă cerințelor impuse de minister, dorite de profesori, așteptate de părinți și atât de necesare educabililor.
La scurt timp după suspendarea cursurilor ne-am confruntat cu o problemă ce ar fi trebuit să reprezinte o prioritate pentru minister în ultimul deceniu: nevoia de adaptare la cerințele noi. După cum știm, singurul lucru constant în viață este schimbarea. Faptul că în era digitală elevii sunt cuprinși de mirajul tehnologiei nu este un secret.
Dacă folosim această informație în beneficiul procesului instructiv-educativ, ne dăm cu ușurință seama că cei mici sunt atrași de mediul online, de imagine și sunet, de joc didactic, de prezentări ce depășesc învățământul tradițional. La nivel de performanțe, existența unei săli de clasă echipate corespunzător cu videoproiector ar face o reală diferență.