Problema sesizată
Sunt învățător de șase ani. Tot de atâția ani fac parte din colectivul de cadre didactice al aceleași școli în care am fost elev. Din momentul în care am ieșit de pe băncile școlii mi-am propus să ajung ”acasă”, alături de copiii noștri. În acești ani, alături de colegii mei am făcut tot posibilul ca elevii să primească o educație de calitate.
Ne dorim ca micii noștri școlari să devină oamenii pe care ne putem baza în viitor. Viitorii stâlpi ai societății/comunității.
Am utilizat singurul videoproiector din școală pentru a putea ne putea realiza activitățile. Problema, însă, era faptul că nu eram singurii care aveau nevoie de acesta. Uneori activitățile stabilite erau suprapuse și trebuiau amânate sau anulate de unii dintre noi. Pentru elevi aceste dispozitive prezintă nenumărate avantaje. Sunt ușor de utilizat, imaginile sunt mari și clare, ajuta la redarea unor desene, filme sau videoclipuri educative, realizarea unor jocuri interactive și fluidizează procesul instructiv-educativ.