Problema sesizată
Școala gimnazială Boșorod, a reprezentat de la înființare un spațiu educațional la care au învățat elevii proveniți din satele de munte, cu gospodării risipite, cazați în unul din puținele internate școlare din mediul rural.
De-a lungul anilor, prin forțe proprii precum și prin proiecte educaționale am reușit să amenajăm școala și curtea școlii la standarde cât mai apropiate de cele normale din mileniul III.
În ciuda eforturilor noastre, rezultatele sunt destul de mici, deoarece zona noastră nu are un potențial economic ridicat, turismul rural fiind la început, foarte părinți trăind din agricultură sau muncitori în străinătate.
Sponsorii au întârziat să apară, uneori sumele donate fiind modice.
Prin urmare, eforturile noastre se canalizează în acest moment spre crearea unui ambient primitor în curtea școlii atât pentru relaxare cât și pentru desfășurarea orelor de educație fizică. Elevii din internatul școlar au nevoie de un spațiu în care să petreacă timpul liber, iar curtea școlii ar trebui să fie primitoare și atractivă.
Curtea școlii împreună cu echipamentele de joacă existente se află în o strare de uzura fizică destul de avansată. Complexul de joacă cu tobogane și hinte a suferit numeroase reparații de la instalare, aspectul estetic fiind deplorabil.
Terenul de sport este din asfalt, care la data prezenta este în o stare de uzură avansată, nu reprezintă o suprafață bună pentru desfășurarea orelor de educație fizică si sport, cât nici a altor activități educaționale. Dotările existente sunt neadecvate procesului educațional, în special în lipsa unei săli de sport interioare dotate corespunzător.
Ar fi binevenită diversificarea echipamentelor sportive prin adaugarea de aparate de fitness, balansoare, spațiu de joacă pentru gradinița din incinta școlii.
De asemenea amenajarea de trotuare si căi de acess la echipamente ar aduce un plus estetic si igienic curți școlii.
Ne dorim amenajarea curții și a terenului de sport deoarece reprezintă o resursă utilizată de către toți elevii și preșcolarii din școlă atât în cursul anului școlar cât și pe perioada vacanțelor servind ca spațiu sigur de joacă cu perimetru închis. Aducerea la standarde moderne a acestui spațiu ar reprezenta un atu in plus în oferta școlii prezentată părinților.