Problema sesizată
În Grădinița cu program normal din localitatea Seaca, județul Olt descoperă tainele lumii, 42 de suflete cu vârste cuprinse între 2.5 ani si 6 ani. Sunt copiii satului, viitorul unei comune care ușor-ușor se pierde și își pierde tradițiile.
Unii dintre ei nu au părăsit niciodată satul și tot ceea ce însemnă viața lor se desfășoară în Seaca. Nevoile sunt multe însă locul de joacă de la exterior nu atrage cu nimic, ba din contră este chiar periculos. Mulți copii nu au acasă un leagăn sau un topogan, așa că se bucură cu tot sufletul de cele metalice si ruginite din curtea gradiniței. S-a încercat readucerea lor la viață în urmă cu mai multi ani prin revopsire, însă din păcate structura fiind veche au cedat, așa am ajuns să desființăm unul dintre leagăne de teamă ca cei mici să nu se accidenteze. Scândurile de la podul topoganelor au fost înlocuite cu OSB, care datorită precipitațiilor s-a umflat, copiii nemaiavând acces acolo.
Desene pe asfalt? Un vis frumos, dar nu la Seaca! Zona de acces a rămas o potecă de beton incomplet peste care nu se poate scrie. A doua mea casă, acolo unde fac naveta zilnic, are nevoie de cel puțin un carusel , de un complex de loc de joacă cu topogane si leagăne, de amenajarea spațiului din jurul lor cu pavele de cauciuc pentru a evita accidentarea, dar și de un spațiu de joacă cu lădițe de nisip.