Problema sesizată
Având în vedere solicitările sporite de înscriere la clasele pregătitoare din acest an școlar, am fost nevoiți să modificăm planul de școlarizare prin înființarea a încă două clase. Prin urmare, eforturile noastre au fost canalizate în vederea asigurării resurselor necesare bunei funcționări a acestora, în detrimentul claselor de nivel gimnazial.
În acest sens, am avea nevoie de un număr de 70 de pupitre individuale, 70 de scaune și două catedre. Cele deținute sunt foarte uzate, reparate de nenumărate ori, deoarece unele dintre ele cedează la tot pasul. Ne-am dori să creăm un spațiu prietenos, în care copiii să vină cu drag, având în vedere că acesta este, de asemenea, un element ce favorizează succesul școlar.
Totodată, ținând cont de situația epidemică actuală, existența pupitrelor individuale ar fi extrem de benefică și pentru distanțarea impusă. Câte un birou cu diverse sertare ar fi necesar și pentru dirigintele clasei, deoarece catedrele existente sunt vechi și neîncăpătore pentru diversele materiale care trebuie depozitate (fișe, cărți, mape).