Problema sesizată
De-a lungul celor 14 ani de când activez în învățământ am constatat că elevii sunt foarte atrași și foarte implicați în activitățile practice pe care le-am desfășurat. A fost cât se poate de evident că modul de abordare de la practic spre teoretic este singurul care, cel puțin în învățământul tehnologic, dă rezultate foarte bune în dobândirea de către elevi a diverselor competențe, abilități și aptitudini.
Conținuturile din curriculumul școlar pentru domeniul electronică-automatizări, deși acesta a fost elaborat în anul 2016, sunt învechite (de exemplu, la clasa a IX-a, la modulul 1 ”Tehnologii generale în electronică-automatizări” mai bine de jumătate din programă este mecanică și sunt lucruri pe care le-am învățat și eu pe vremea liceului în urmă cu 40 de ani). stufoase (încărcate), teoretizate. Un exemplu care ne arată absurdul din curriculumul școlar este capitolul referitor la necesarul minim de resurse materiale, unde apar liste întregi de echipamente de tot felul care nu există aproape deloc în școli.
Suntem în anul 2021, am intrat de ceva timp în era digitală și școala este cea de la care trebuie să înceapă schimbarea mentalităților. Nu are niciun sens să învățăm pe de rost o mulțime de lucruri de care nu avem nevoie, pe care le putem găsi acum în mediul online și pe care le uităm mai devreme sau mai târziu, pentru că ele nu fac parte din viața noastră. Este esențial să învățăm rezolvând problemele practice cu care ne confruntăm în viață, să învățăm să gândim logic, critic în legătură cu tot ceea ce ne influențează viața. Școala nu trebuie să fie concurențială (nu este concurs de cultură generală), școala trebuie să fie locul unde se învață colaborarea în scopul atingerii unor obiective sau finalități, gândirea critică, inovarea, înțelegerea legăturilor dintre discipline, abordarea sistemică a învățării, faptul că nicio materie nu are importanță de una singură, că numai abordarea interdisciplinară, multidisciplinară, transdisciplinară oferă învățării un sens. Suntem deja în era digitală, a IoT, a învățării de tip STEM și este esențial să-i învățăm pe copii să se descurce să trăiască în lumea de azi, nu în cea care a trecut și care nu se va mai întoarce vreodată.
În școala noastră, pe domeniul electronică-automatizări, există 2 grupe de elevi: în clasa a IX-a sunt 12 elevi, în clasa a X-a sunt 14 elevi. În urmă cu aproape un an, având în acel moment doar grupa care este acum în clasa a X-a, am pornit un proiect pe care l-am numit ”Învățăm electronică și automatică în Hunedoara”. După o perioadă de documentare în care am citit o mulțime de cărți și documentații, am hotărât să folosim Arduino, investiția inițială necesară nefiind prea mare, complexitatea aplicațiilor fiind foarte mare iar gradul de dificultate gradual. Am avut alături, imediat după primele achiziții (școala mi-a pus la dispoziție 4300 lei, am contribuit și eu cu 2500 lei, am primit o sponsorizare de 1500 de lei în diverse componente Arduino), pe Alex Doboli (un fost apropiat coleg de liceu și facultate), care actualmente este prof. univ. la Stony Brook University, New York, un om foarte atașat de Hunedoara și de oamenii de aici. Am discutat îndelung despre ceea ce e de făcut, primul pas fiind o strângere de fonduri pe care el a organizat-o și prin care s-au strâns încă 1500 de dolari (cca. 6000 de lei). Ceea ce am cumpărat cu acești bani este suficient pentru a realiza o mulțime de lucrări de laborator și aplicații practice pentru orele de laborator și instruire practică cuprinse în curriculumul școlar.
M-a ajutat într-o mare măsură trecerea la învățământul online: în primul rând am fost nevoit să învăț o mulțime de lucruri despre folosirea în predare-evaluare a unor noi instrumente, aplicații, platforme care se pot folosi cu succes și în cazul învățământului clasic (PSpice Student 9.1, CircuitLab, MultisimLive, Ubidots, how2electronics, instructables, am participat la 5 conferințe Superteach și la mai multe alte webinarii pe diverse teme legate de școală); în al doilea rând, lipsa din școală a elevilor mi-a oferit posibilitatea de a aranja (echipa) o sală de clasă în care am primit accesul la începutul anului școlar trecut.
O mare problemă cu care ne confruntăm este lipsa unor dulapuri pentru depozitarea ordonată, ergonomică a aparaturii și diverselor componente folosite în timpul orelor de laborator și instruire practică. Suntem nevoiți să păstrăm tot ceea ce avem și folosim în cutii și în cele 2 dulapuri care nu se închid și care chiar dacă s-ar închide nu ar putea asigura acea ergonomie necesară. Tot legat de mobilier, am avea nevoie de un corp de bibliotecă mai încăpător, pe lângă cărțile existente acum în sală am cumpărat o mulțime de cărți pentru copiii din școală (în special pentru cei din aceste 2 grupe, dar și pentru alți doritori de citit) și pe care nu le pot aduce și folosi în condițiile actuale.
O altă problemă, mai complicată din punct de vedere financiar, este lipsa sistemelor de calcul, cele existente în școală fiind fixe și existente doar în laboratoarele de informatică. Ar fi ideal ca în clasă să existe câte un laptop pentru fiecare loc în care stă un elev (adică 14 laptop-uri, având în vedere că elevii din cele 2 grupe fac ore în mod alternativ).
Poate părea un lux în raport cu posibile probleme mult mai mari chiar în școala noastră sau în alte școli, însă eu consider că existența și utilizarea intensivă și atent monitorizată a acestor laptopuri este o necesitate pentru desfășurarea orelor așa cum trebuie, având în vedere că materiile pe care le fac elevii de la această specializare includ studiul diferitelor dispozitive și circuite electronice, plăcile Arduino folosite în aplicații necesită scrierea unor coduri sursă sub sistemul de operare Windows, iar software-ul, aplicațiile online și învățarea modului de documentare corectă pentru realizarea diverselor activități necesită folosirea unor calculatoare. Așadar, eu consider că nu este un lux, este doar normalitate.
Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, jud. Hunedoara are nevoie de Spații școlare 
