Problema sesizată
Sunt profesor de 13 ani, din 2014 în acaestă școală. Predau limba franceză, însă alerta este valabilă pentru toate disciplinele școlare. Problema pe care vreau să o sesizez este folosirea permanentă a ecranului. Ne văităm tot timpul de faptul că elevii, copiii noștri petrec ore în fața unui ecran, telefon, TV, tabletă, însă nu ne-am pus niciodată problema cum am putea veni în sprijinul lor, oferindu-le alternative viabile.
M-am gândit să amenajăm un colț de lectură la fiecare etaj, un loc confortabil, frumos, care să-i îndemne să citească în pauze. Copiii petrec în medie 6 ore la școală, 60 minute în pauză, ar avea timp suficient să citească.
De ce avem nevoie?
- 18 fotolii-puf;
- 3 mese;
- 3 vitrine;
- cărți.
Cost total proiect 8000 lei
Trebuie să le dăm copiilor o alternativă, altfel nu vom reuși să-i scoatem din fața ecranelor, vor putea citi și socializa în pauze.
Trebuie să ne gândim că îi pregătim pentru viață! Formarea și dezvoltarea culturii generale reprezintă cartea lor de vizită.