Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Online casino, [url=https://www.adenza.com.tr/2025/12/03/the-impact-of-big-data-on-business-and-society/]https://www.adenza.com.tr/2025/12/03/the-impact-of-big-data-on-business-and-society/[/url][url=https://tokodjitu.com/2025/12/03/regulation-changes-and-their-impact-on-global/]https://tokodjitu.com/2025/12/03/regulation-changes-and-their-impact-on-global/[/url][url=https://namahitech.com/index.php/2025/12/04/regulation-changes-and-their-impact-on-online/]https://namahitech.com/index.php/2025/12/04/regulation-changes-and-their-impact-on-online/[/url][url=https://cncfirm.com/2025/12/03/real-cashback-offers-maximize-your-savings/]https://cncfirm.com/2025/12/03/real-cashback-offers-maximize-your-savings/[/url][url=http://test.hallsandmore.de/the-most-popular-casino-slots-of-2023-a/]http://test.hallsandmore.de/the-most-popular-casino-slots-of-2023-a/[/url] provides a broad range of choices for players. Whether you prefer video poker or virtual games, the thrill is unmatched. Join now!
п»їLately, I discovered an interesting guide regarding ordering meds from India. It covers the manufacturing standards on prescriptions. For those interested in factory prices, go here: п»їgo. Might be useful.
п»їActually, I stumbled upon a useful article regarding Indian Pharmacy exports. It explains how to save money for generic meds. In case you need reliable shipping to USA, read this: п»ї[url=https://kisawyer.us.com/#]best india pharmacy[/url]. Hope it helps.
п»їActually, I came across a useful article regarding buying affordable antibiotics. The site discusses WHO-GMP protocols for generic meds. If you are looking for Trusted Indian sources, read this: п»їkisawyer.us.com. Hope it helps.
FoX будь добр скажи… https://cs-fantom.ru Хотел бы поблагодарить магазин за отличное отношение и замечательную работу) Давно такого не встречал.Ты нам лучьше отзыв напиши о работе магазина 😀
п»їJust now, I discovered an interesting article regarding ordering meds from India. It details the manufacturing standards on prescriptions. If anyone wants Trusted Indian sources, take a look: п»їcheapest online pharmacy india. Might be useful.
мне аж жарко стало
юридическая консультация, [url=https://shorturl.at/ims8T]https://shorturl.at/ims8T[/url][url=https://hideuri.com/D0gVwY]https://hideuri.com/D0gVwY[/url][url=https://s.ubyt.es/Q9KLrW]https://s.ubyt.es/Q9KLrW[/url] необходима каждому, кто столкнулся с правовыми вопросами. Профессионалы помогут разобраться в сложным делам, обеспечивая качественные услуги. Не стоит затягивать решение, так как это может привести к серьезным последствиям.
ты давай вася тут провокации не сей))) Купить кокаин, мефедрон, бошки, гашиш, марихуану, шишки ну не хочешь – не бери, кто заставляет то Оо Покупают сотни, а отзывы „с критикой” от единиц. Кстати, 307го нет кажется…всё дошло))))) Спасибо магазину,в след раз возьму отпишу что да как :dansing:качество на высоте
Discover new opportunities with [url=https://betvisa-app.com/]betvisa app[/url] for convenient and quick access to your bets.
Betvisa is an innovative platform designed to streamline the online betting experience for users worldwide.
п»їActually, I discovered a useful resource concerning cheap Indian generics. It explains WHO-GMP protocols for ED medication. In case you need Trusted Indian sources, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# indian pharmacies safe. Hope it helps.
Sharing, an official article on cross-border shipping rules. The author describes how to avoid scams for ED meds. You can read it here: п»ї[url=https://polkcity.us.com/#]medicine mexico[/url].
Heads up, a detailed overview on buying meds safely. The author describes the best shipping methods for antibiotics. Source: п»їhttps://polkcity.us.com/# farmacias online usa.
п»їRecently, I came across a helpful guide regarding Indian Pharmacy exports. It details the manufacturing standards for ED medication. For those interested in factory prices, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# indian pharmacy. It helped me.
Маршрут выстроен прозрачно. Сначала идёт короткое предметное интервью — только то, что меняет тактику «сегодня»: длительность запоя, принятые лекарства (включая «самолечение»), аллергии, хронические диагнозы, количество ночей без сна. Затем — объективные показатели (АД/пульс/сатурация/температура), оценка тремора и уровня тревоги; при показаниях проводится экспресс-ЭКГ и базовый неврологический скрининг. После этого врач объясняет, какие компоненты войдут в инфузию и почему: регидратация для восстановления объёма циркулирующей жидкости, коррекция электролитов, печёночная поддержка, при необходимости — гастропротекция и противорвотные; мягкая анксиолитическая коррекция — строго по показаниям. Мы принципиально избегаем «универсальных сильных смесей» и «оглушающих» дозировок: они дают дневной «блеск», но почти всегда провоцируют вечерний откат, ухудшение сна и рост рисков. Во время процедуры пациент и семья получают понятные письменные правила на 48–72 часа: вода и лёгкая еда «по часам», затемнение и тишина вечером, фиксированное время отбоя, «красные флажки» для связи и согласованное утреннее окно контроля. Такой сценарий убирает импровизации, снижает уровень конфликтов и помогает нервной системе перейти из режима тревоги в режим восстановления.
Изучить вопрос глубже – http://kapelnica-ot-zapoya-lyubercy9.ru
п»їRecently, I discovered a great resource concerning ordering meds from India. It explains how to save money for generic meds. If you are looking for Trusted Indian sources, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# reputable indian pharmacies. It helped me.
Я вот перед заказом почитала хуеву кучу отзывов и не нашла ни одного хуевого. Но опять же, смотри, отзывы были не об эйфоре, а о самом магазине. Давай друг, советуй что-нибудь в личку Купить кокаин, мефедрон, бошки, гашиш, марихуану, шишки ы меня понялипарни скажите плз АМ запаха какого?
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
JeffBlArp
decembrie 29, 2025 at 2:03 amOnline casino, [url=https://www.adenza.com.tr/2025/12/03/the-impact-of-big-data-on-business-and-society/]https://www.adenza.com.tr/2025/12/03/the-impact-of-big-data-on-business-and-society/[/url][url=https://tokodjitu.com/2025/12/03/regulation-changes-and-their-impact-on-global/]https://tokodjitu.com/2025/12/03/regulation-changes-and-their-impact-on-global/[/url][url=https://namahitech.com/index.php/2025/12/04/regulation-changes-and-their-impact-on-online/]https://namahitech.com/index.php/2025/12/04/regulation-changes-and-their-impact-on-online/[/url][url=https://cncfirm.com/2025/12/03/real-cashback-offers-maximize-your-savings/]https://cncfirm.com/2025/12/03/real-cashback-offers-maximize-your-savings/[/url][url=http://test.hallsandmore.de/the-most-popular-casino-slots-of-2023-a/]http://test.hallsandmore.de/the-most-popular-casino-slots-of-2023-a/[/url] provides a broad range of choices for players. Whether you prefer video poker or virtual games, the thrill is unmatched. Join now!
RalphBof
decembrie 29, 2025 at 2:01 amп»їLately, I discovered an interesting guide regarding ordering meds from India. It covers the manufacturing standards on prescriptions. For those interested in factory prices, go here: п»їgo. Might be useful.
prodvijenie saitov po trafiky_kqkl
decembrie 29, 2025 at 2:01 amпродвижение по трафику без абонентской платы [url=https://prodvizhenie-sajtov-po-trafiku2.ru/]prodvizhenie-sajtov-po-trafiku2.ru[/url] .
prodvijenie saitov v moskve_bdpa
decembrie 29, 2025 at 2:01 amnet seo [url=https://prodvizhenie-sajtov-v-moskve1.ru/]prodvizhenie-sajtov-v-moskve1.ru[/url] .
RalphBof
decembrie 29, 2025 at 1:55 amп»їActually, I stumbled upon a useful article regarding Indian Pharmacy exports. It explains how to save money for generic meds. In case you need reliable shipping to USA, read this: п»ї[url=https://kisawyer.us.com/#]best india pharmacy[/url]. Hope it helps.
prodvijenie saitov po trafiky_ifoa
decembrie 29, 2025 at 1:46 amseo продвижение сайта по трафику кловер [url=https://prodvizhenie-sajtov-po-trafiku1.ru/]prodvizhenie-sajtov-po-trafiku1.ru[/url] .
prodvijenie saitov v moskve_jepl
decembrie 29, 2025 at 1:41 amсео агентство [url=https://prodvizhenie-sajtov-v-moskve3.ru/]prodvizhenie-sajtov-v-moskve3.ru[/url] .
RalphBof
decembrie 29, 2025 at 1:33 amп»їActually, I came across a useful article regarding buying affordable antibiotics. The site discusses WHO-GMP protocols for generic meds. If you are looking for Trusted Indian sources, read this: п»їkisawyer.us.com. Hope it helps.
ThomasIconi
decembrie 29, 2025 at 1:23 amFoX будь добр скажи… https://cs-fantom.ru Хотел бы поблагодарить магазин за отличное отношение и замечательную работу) Давно такого не встречал.Ты нам лучьше отзыв напиши о работе магазина 😀
RalphBof
decembrie 29, 2025 at 12:32 amп»їJust now, I discovered an interesting article regarding ordering meds from India. It details the manufacturing standards on prescriptions. If anyone wants Trusted Indian sources, take a look: п»їcheapest online pharmacy india. Might be useful.
seo keisi_beka
decembrie 29, 2025 at 12:11 amзаказать сео анализ сайта пушка [url=https://seo-kejsy.ru/]seo-kejsy.ru[/url] .
DevinTruby
decembrie 28, 2025 at 11:56 pmмне аж жарко стало
юридическая консультация, [url=https://shorturl.at/ims8T]https://shorturl.at/ims8T[/url][url=https://hideuri.com/D0gVwY]https://hideuri.com/D0gVwY[/url][url=https://s.ubyt.es/Q9KLrW]https://s.ubyt.es/Q9KLrW[/url] необходима каждому, кто столкнулся с правовыми вопросами. Профессионалы помогут разобраться в сложным делам, обеспечивая качественные услуги. Не стоит затягивать решение, так как это может привести к серьезным последствиям.
MichaelRor
decembrie 28, 2025 at 11:45 pmты давай вася тут провокации не сей))) Купить кокаин, мефедрон, бошки, гашиш, марихуану, шишки ну не хочешь – не бери, кто заставляет то Оо Покупают сотни, а отзывы „с критикой” от единиц. Кстати, 307го нет кажется…всё дошло))))) Спасибо магазину,в след раз возьму отпишу что да как :dansing:качество на высоте
betvisa_gket
decembrie 28, 2025 at 11:30 pmDiscover new opportunities with [url=https://betvisa-app.com/]betvisa app[/url] for convenient and quick access to your bets.
Betvisa is an innovative platform designed to streamline the online betting experience for users worldwide.
prodvijenie saitov v moskve_zosn
decembrie 28, 2025 at 11:11 pmтехнического аудита сайта [url=https://prodvizhenie-sajtov-v-moskve2.ru/]технического аудита сайта[/url] .
seo keisi_kzOl
decembrie 28, 2025 at 11:07 pmмногоуровневый линкбилдинг [url=https://seo-kejsy1.ru/]seo-kejsy1.ru[/url] .
prodvijenie saitov v moskve_tjPn
decembrie 28, 2025 at 11:01 pmраскрутка сайта москва [url=https://prodvizhenie-sajtov-v-moskve4.ru/]раскрутка сайта москва[/url] .
RalphBof
decembrie 28, 2025 at 10:52 pmп»їActually, I discovered a useful resource concerning cheap Indian generics. It explains WHO-GMP protocols for ED medication. In case you need Trusted Indian sources, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# indian pharmacies safe. Hope it helps.
Lloydkanty
decembrie 28, 2025 at 10:45 pmSharing, an official article on cross-border shipping rules. The author describes how to avoid scams for ED meds. You can read it here: п»ї[url=https://polkcity.us.com/#]medicine mexico[/url].
Richardriz
decembrie 28, 2025 at 10:34 pmHeads up, a detailed overview on buying meds safely. The author describes the best shipping methods for antibiotics. Source: п»їhttps://polkcity.us.com/# farmacias online usa.
RalphBof
decembrie 28, 2025 at 10:21 pmп»їRecently, I came across a helpful guide regarding Indian Pharmacy exports. It details the manufacturing standards for ED medication. For those interested in factory prices, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# indian pharmacy. It helped me.
RonaldWem
decembrie 28, 2025 at 10:16 pmМаршрут выстроен прозрачно. Сначала идёт короткое предметное интервью — только то, что меняет тактику «сегодня»: длительность запоя, принятые лекарства (включая «самолечение»), аллергии, хронические диагнозы, количество ночей без сна. Затем — объективные показатели (АД/пульс/сатурация/температура), оценка тремора и уровня тревоги; при показаниях проводится экспресс-ЭКГ и базовый неврологический скрининг. После этого врач объясняет, какие компоненты войдут в инфузию и почему: регидратация для восстановления объёма циркулирующей жидкости, коррекция электролитов, печёночная поддержка, при необходимости — гастропротекция и противорвотные; мягкая анксиолитическая коррекция — строго по показаниям. Мы принципиально избегаем «универсальных сильных смесей» и «оглушающих» дозировок: они дают дневной «блеск», но почти всегда провоцируют вечерний откат, ухудшение сна и рост рисков. Во время процедуры пациент и семья получают понятные письменные правила на 48–72 часа: вода и лёгкая еда «по часам», затемнение и тишина вечером, фиксированное время отбоя, «красные флажки» для связи и согласованное утреннее окно контроля. Такой сценарий убирает импровизации, снижает уровень конфликтов и помогает нервной системе перейти из режима тревоги в режим восстановления.
Изучить вопрос глубже – http://kapelnica-ot-zapoya-lyubercy9.ru
RalphBof
decembrie 28, 2025 at 10:12 pmп»їRecently, I discovered a great resource concerning ordering meds from India. It explains how to save money for generic meds. If you are looking for Trusted Indian sources, read this: п»їhttps://kisawyer.us.com/# reputable indian pharmacies. It helped me.
Jeremyfland
decembrie 28, 2025 at 10:07 pmspinbetter.black
MichaelRor
decembrie 28, 2025 at 10:07 pmЯ вот перед заказом почитала хуеву кучу отзывов и не нашла ни одного хуевого. Но опять же, смотри, отзывы были не об эйфоре, а о самом магазине. Давай друг, советуй что-нибудь в личку Купить кокаин, мефедрон, бошки, гашиш, марихуану, шишки ы меня понялипарни скажите плз АМ запаха какого?