Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
usually, they are licensed offshore and [url=https://order.inspireanx.com/casinos-not-listed-on-gamstop-a-guide-to-13/]https://order.inspireanx.com/casinos-not-listed-on-gamstop-a-guide-to-13/[/url] and betting. also, check out the benefits of the loyalty program, because most of them increase the percentage depending your reward level.
Производственная компания https://mebelniy-shchity.ru/ изготавливает мебельные щиты из дуба, ясеня, лиственницы, сосны и ели, а также столешницы, подоконники из массива, лестничные ступени и балясины по индивидуальным размерам. В каталоге доступны паркетные и цельноламельные конструкции с тонкой и толстой ламелью, декоративные балки, стеллажи и МДФ-изделия, выпускаемые на новом станочном парке из отборных материалов. Фабрика использует кавказскую и дальневосточную дубовую древесину разных категорий качества.
классный магазин https://clapf.org Магазин не чистый на руку. Уже пишет с другого жабера. Народ у кого осталось переписка состарого жабера сверьте ник. И прошу сделать посты что таковое не придуманная мною сказка.если он такой делец,пусть тему свою создаёт!а так аферист,я бональный обаснованный вывод делаю!
over. the more people will spend transactions, the more demand will grow, and price of [url=https://web-bitcoinhyper.com/]bitcoin hyper[/url] potentially will grow.
Чего не стоит делать при скамеКогда вы прочувствовали, что значит скам на себе лично, то настоятельно рекомендую (понимаю, как это сложно порой), не тратить деньги в проекте далее, не изводить себя и просто смириться с тем, что деньги похоронены. Лучшие игры казино Плей Фортуна: бесплатные и на реальные деньги – казино плейфортуна – [url=http://digitalmarketinghints.xyz/index.php?title=User:GeorgiannaMurdoc]http://digitalmarketinghints.xyz/index.php?title=User:GeorgiannaMurdoc[/url]
Пополнение счета и вывод денегМы разобрали на какие платежные системы можно совершать вывод выигрыша с мобильных устройств, а также указали все подводные камни процесса для каждого клуба.
Их несколько.
It’s a pity you don’t have a donate button! I’d most certainly donate to
this brilliant blog! I guess for now i’ll settle for book-marking and
adding your RSS feed to my Google account. I look forward to new updates and
will talk about this site with my Facebook group. Talk soon!
Когда деньги нужны срочно и без лишней бюрократии, сервис подбора онлайн-займов «Займ-Агент» помогает найти подходящее предложение за считанные минуты. На сайте https://zaym-agent.ru/ собран актуальный рейтинг МФО России с лицензией ЦБ РФ, где можно оформить займ на карту круглосуточно, с минимальным пакетом документов и прозрачными условиями. Удобные фильтры, понятные описания и акцент на проверенных организациях позволяют пользователям безопасно выбрать вариант с мгновенным одобрением и, при необходимости, с нулевой ставкой для новых клиентов.
продаван обещал разобраться по поводу 307. Надеюсь на скорейшее разрешение ситуации. купить онлайн мефедрон, экстази, бошки Заказываю у магазина 6-й раз уже и все ровно!Берите только тут и вы не ошибетесь.Да и еще странная штука происходит,как-то взял у другого магазина реагент точно такой же курил месяц гдето и чуть не помер да и отходосы всю неделю были ужасные.А из этого магаза брал реагент было все ништяк,отходосы были но я их почти не заметил.Делайте выводы Бразы.Магазин отличный!Мир всем!В своё время работали по опту!
Оно хорошо сочетается с блюдами из говядины, телятины, мяса курицы, зрелыми и выдержанными сырами. Онлайн казино плей фортуна – обзор и зеркало: [url=https://en.gyaanipedia.com/wiki/User:BelenBolivar83]https://en.gyaanipedia.com/wiki/User:BelenBolivar83[/url]
К примеру, игроки из Западной Европы чаще продолжить попадают в онлайн-казино совершенно случайно.
Любой желающий может достаточно просто найти промокод playfortuna на сегодня бесплатно.
Пишите в скайп, аську, пожалуйста без лишнего, чтобы была возможность ответить всем. :good: купить кокаин, меф, бошки через телеграмм Бро как с тобой связатся это ярослав мудрый.магазом я не помню что я не находил
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
RyanSoano
decembrie 6, 2025 at 7:36 amusually, they are licensed offshore and [url=https://order.inspireanx.com/casinos-not-listed-on-gamstop-a-guide-to-13/]https://order.inspireanx.com/casinos-not-listed-on-gamstop-a-guide-to-13/[/url] and betting. also, check out the benefits of the loyalty program, because most of them increase the percentage depending your reward level.
PhilipDic
decembrie 6, 2025 at 7:30 amstromectol ivermectin tablets [url=https://pennivermectin.com/#]stromectol for sale[/url] Penn Ivermectin
Uofmsicix
decembrie 6, 2025 at 7:13 amivermectin scabies: Penn Ivermectin – Penn Ivermectin
Arthurted
decembrie 6, 2025 at 7:10 amhttps://uofmsildenafil.com/# sildenafil rx drugstore online
RichardwerlY
decembrie 6, 2025 at 7:06 amMass Antibiotics: MassAntibiotics – order doxycycline 100mg without prescription
tajayuCal
decembrie 6, 2025 at 7:01 amПроизводственная компания https://mebelniy-shchity.ru/ изготавливает мебельные щиты из дуба, ясеня, лиственницы, сосны и ели, а также столешницы, подоконники из массива, лестничные ступени и балясины по индивидуальным размерам. В каталоге доступны паркетные и цельноламельные конструкции с тонкой и толстой ламелью, декоративные балки, стеллажи и МДФ-изделия, выпускаемые на новом станочном парке из отборных материалов. Фабрика использует кавказскую и дальневосточную дубовую древесину разных категорий качества.
Arthurted
decembrie 6, 2025 at 6:46 amhttp://uofmsildenafil.com/# Uofm Sildenafil
Cecilsib
decembrie 6, 2025 at 6:40 amклассный магазин https://clapf.org Магазин не чистый на руку. Уже пишет с другого жабера. Народ у кого осталось переписка состарого жабера сверьте ник. И прошу сделать посты что таковое не придуманная мною сказка.если он такой делец,пусть тему свою создаёт!а так аферист,я бональный обаснованный вывод делаю!
Arthurted
decembrie 6, 2025 at 6:39 amhttps://uofmsildenafil.xyz/# sildenafil over the counter south africa
RayStine
decembrie 6, 2025 at 6:17 amover. the more people will spend transactions, the more demand will grow, and price of [url=https://web-bitcoinhyper.com/]bitcoin hyper[/url] potentially will grow.
OscarPycle
decembrie 6, 2025 at 6:02 amЧего не стоит делать при скамеКогда вы прочувствовали, что значит скам на себе лично, то настоятельно рекомендую (понимаю, как это сложно порой), не тратить деньги в проекте далее, не изводить себя и просто смириться с тем, что деньги похоронены. Лучшие игры казино Плей Фортуна: бесплатные и на реальные деньги – казино плейфортуна – [url=http://digitalmarketinghints.xyz/index.php?title=User:GeorgiannaMurdoc]http://digitalmarketinghints.xyz/index.php?title=User:GeorgiannaMurdoc[/url]
Пополнение счета и вывод денегМы разобрали на какие платежные системы можно совершать вывод выигрыша с мобильных устройств, а также указали все подводные камни процесса для каждого клуба.
Их несколько.
dr pen M8S automatique réglable profondeur
decembrie 6, 2025 at 5:06 amIt’s a pity you don’t have a donate button! I’d most certainly donate to
this brilliant blog! I guess for now i’ll settle for book-marking and
adding your RSS feed to my Google account. I look forward to new updates and
will talk about this site with my Facebook group. Talk soon!
kynuglpoomo
decembrie 6, 2025 at 5:05 amКогда деньги нужны срочно и без лишней бюрократии, сервис подбора онлайн-займов «Займ-Агент» помогает найти подходящее предложение за считанные минуты. На сайте https://zaym-agent.ru/ собран актуальный рейтинг МФО России с лицензией ЦБ РФ, где можно оформить займ на карту круглосуточно, с минимальным пакетом документов и прозрачными условиями. Удобные фильтры, понятные описания и акцент на проверенных организациях позволяют пользователям безопасно выбрать вариант с мгновенным одобрением и, при необходимости, с нулевой ставкой для новых клиентов.
Cecilsib
decembrie 6, 2025 at 5:03 amпродаван обещал разобраться по поводу 307. Надеюсь на скорейшее разрешение ситуации. купить онлайн мефедрон, экстази, бошки Заказываю у магазина 6-й раз уже и все ровно!Берите только тут и вы не ошибетесь.Да и еще странная штука происходит,как-то взял у другого магазина реагент точно такой же курил месяц гдето и чуть не помер да и отходосы всю неделю были ужасные.А из этого магаза брал реагент было все ништяк,отходосы были но я их почти не заметил.Делайте выводы Бразы.Магазин отличный!Мир всем!В своё время работали по опту!
đọc sex không giới hạn 2025
decembrie 6, 2025 at 4:44 amVery rapidly this web page will be famous amid all blog users, due to it’s good posts
Charlesgal
decembrie 6, 2025 at 4:33 amhttps://corpharmacy.com/# Cor Pharmacy
WilliamSag
decembrie 6, 2025 at 4:16 amViagraNewark [url=http://viagranewark.com/#]Viagra Newark[/url] Generic Viagra for sale
WilliamSag
decembrie 6, 2025 at 4:09 amViagraNewark [url=https://viagranewark.com/#]Viagra Newark[/url] cheapest viagra
DanielSoona
decembrie 6, 2025 at 4:06 amViagra Newark: ViagraNewark – Cheap generic Viagra online
DanielSoona
decembrie 6, 2025 at 3:50 amsildenafil online: Viagra Newark – Viagra Newark
Charlesgal
decembrie 6, 2025 at 3:47 amhttp://viagranewark.com/# ViagraNewark
OscarPycle
decembrie 6, 2025 at 3:36 amОно хорошо сочетается с блюдами из говядины, телятины, мяса курицы, зрелыми и выдержанными сырами. Онлайн казино плей фортуна – обзор и зеркало: [url=https://en.gyaanipedia.com/wiki/User:BelenBolivar83]https://en.gyaanipedia.com/wiki/User:BelenBolivar83[/url]
К примеру, игроки из Западной Европы чаще продолжить попадают в онлайн-казино совершенно случайно.
Любой желающий может достаточно просто найти промокод playfortuna на сегодня бесплатно.
Stevedew
decembrie 6, 2025 at 3:26 amcertified canadian pharmacies https://viagranewark.xyz/# Viagra Newark
Cecilsib
decembrie 6, 2025 at 3:26 amПишите в скайп, аську, пожалуйста без лишнего, чтобы была возможность ответить всем. :good: купить кокаин, меф, бошки через телеграмм Бро как с тобой связатся это ярослав мудрый.магазом я не помню что я не находил
WilliamSag
decembrie 6, 2025 at 3:23 amCorPharmacy [url=http://corpharmacy.com/#]Cor Pharmacy[/url] Cor Pharmacy