Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Planning a vacation to the stunning Cap Cana in the Dominican Republic? Whether you’re staying at the luxurious Hyatt Zilara, the family-friendly Hyatt Ziva, the all-inclusive Secrets Cap Cana, or the exclusive Sanctuary Cap Cana, getting from Punta Cana International Airport to your resort should be the least of your worries. In this comprehensive guide, we’ll cover everything you need to know about transfers of Cap Cana from airport and transportation options from Cap Cana to Punta Cana Airport to ensure a seamless and stress-free start to your vacation. punta cana to cap cana
משכה אותי אליה. הזקן פינה לי את מקומו ונכנסתי אליו בתנועה אחת. החיק שלה היה חם, לח, סחט אותי בכתפיה ואמרה-ובכן, כמובן, על מה אני מדבר? – בוא נלך לישון. כשיצאנו מהמטבח התפרקנו בחדרי why not try here
How far is Bahia Principe Punta Cana from the airport? The Bahia Principe resort complex, located in Punta Cana, Dominican Republic, is approximately 17-19 miles (27-30 km) from Punta Cana International Airport (PUJ), depending on the specific resort within the complex. The travel time by road is about 20-30 minutes, depending on traffic and the mode of Bahia Principe transfers. bahia principe transfers
Если ищете, где можно смотреть UFC в прямом эфире, то этот сайт отлично подойдёт. Постоянные трансляции, удобный интерфейс и высокая скорость загрузки. Всё работает стабильно и без рекламы: mma бои трансляция
The contextual educating style featured within the
Jamorama will not leave you training on your own in your own room for long periods on end hoping
for a slight improvement. The best way to gain knowledge music is
to play with other, better, musicians. Jamorama offers you
with a way to learn from some of the best qualified person guitar players, which include jam monitor recordings that let you play together with the pros.
This extensive multimedia package deal includes a guitar-playing tuition book, ear schooling game, music browsing game, tuning software, a metronome, and video lessons.
בכלל לא מבין למה סימס שיש להם אותם סמלים לא יולדים אחרי שהם נחטפים. כנראה שהם חסינים על החללית. – תמך ברעיון, מקס משך בכתפיו, אך עיניו נצצו מתוך עניין. הרגשתי את הדופק מואץ. המשחק הזה יכול היה דירות דיסקרטיות בראשון לציון
Если ищете, где можно смотреть UFC в прямом эфире, то этот сайт отлично подойдёт. Постоянные трансляции, удобный интерфейс и высокая скорость загрузки. Всё работает стабильно и без рекламы: https://mma-fan.ru/
В этой статье собраны факты, которые освещают целый ряд важных вопросов. Мы стремимся предложить читателям четкую, достоверную информацию, которая поможет сформировать собственное мнение и лучше понять сложные аспекты рассматриваемой темы.
Не упусти важное! – http://book.chiel.jp/book/post-10844
Этот интересный отчет представляет собой сборник полезных фактов, касающихся актуальных тем. Мы проанализируем данные, чтобы вы могли сделать обоснованные выводы. Читайте, чтобы узнать больше о последних трендах и значимых событиях!
Не упусти важное! – https://www.penzionvachtar.sk/55
אי שם בבטן התחתונה. הסרתי את מבטי במהירות, אבל כבר הרגשתי את הלחיים בוערות. „את נשואה, טיפשה,” לשווא באתי לכאן-עשר שנים לא יצאתי לשום מקום, ואז ברגע זה, בקהל עטוף בתוהו ובוהו ובמוזיקה רועשת, why not check here
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Dichaeldricy
iulie 17, 2025 at 9:14 amPlanning a vacation to the stunning Cap Cana in the Dominican Republic? Whether you’re staying at the luxurious Hyatt Zilara, the family-friendly Hyatt Ziva, the all-inclusive Secrets Cap Cana, or the exclusive Sanctuary Cap Cana, getting from Punta Cana International Airport to your resort should be the least of your worries. In this comprehensive guide, we’ll cover everything you need to know about transfers of Cap Cana from airport and transportation options from Cap Cana to Punta Cana Airport to ensure a seamless and stress-free start to your vacation.
punta cana to cap cana
https://www.smetdlysmet.ru/forum/viewtopic.php?p=31213
iulie 17, 2025 at 7:00 amhttps://www.smetdlysmet.ru/forum/viewtopic.php?p=31213
can you buy generic singulair without rx
iulie 17, 2025 at 3:43 amMedicines prescribing information. Long-Term Effects.
can you buy generic singulair without rx
Actual information about medicine. Get information here.
LarryTop
iulie 17, 2025 at 1:15 amמשכה אותי אליה. הזקן פינה לי את מקומו ונכנסתי אליו בתנועה אחת. החיק שלה היה חם, לח, סחט אותי בכתפיה ואמרה-ובכן, כמובן, על מה אני מדבר? – בוא נלך לישון. כשיצאנו מהמטבח התפרקנו בחדרי why not try here
Lhaneanify
iulie 17, 2025 at 12:40 amHow far is Bahia Principe Punta Cana from the airport? The Bahia Principe resort complex, located in Punta Cana, Dominican Republic, is approximately 17-19 miles (27-30 km) from Punta Cana International Airport (PUJ), depending on the specific resort within the complex. The travel time by road is about 20-30 minutes, depending on traffic and the mode of Bahia Principe transfers.
bahia principe transfers
Garrysceks
iulie 16, 2025 at 8:35 pmЕсли ищете, где можно смотреть UFC в прямом эфире, то этот сайт отлично подойдёт. Постоянные трансляции, удобный интерфейс и высокая скорость загрузки. Всё работает стабильно и без рекламы: mma бои трансляция
Alvindinee
iulie 16, 2025 at 8:34 pmинтернет магазин разработка
cost of cheap fluoxetine tablets
iulie 16, 2025 at 7:39 pmMeds information for patients. Effects of Drug Abuse.
cost of cheap fluoxetine tablets
Some information about drugs. Get information here.
SEO Sklep
iulie 16, 2025 at 7:01 pmThe contextual educating style featured within the
Jamorama will not leave you training on your own in your own room for long periods on end hoping
for a slight improvement. The best way to gain knowledge music is
to play with other, better, musicians. Jamorama offers you
with a way to learn from some of the best qualified person guitar players, which include jam monitor recordings that let you play together with the pros.
This extensive multimedia package deal includes a guitar-playing tuition book, ear schooling game, music browsing game, tuning software, a metronome, and video lessons.
Get More Information
iulie 16, 2025 at 6:43 pmI read this article completely concerning the difference of
most recent and preceding technologies, it’s awesome
article.
Randyemork
iulie 16, 2025 at 6:33 pmבכלל לא מבין למה סימס שיש להם אותם סמלים לא יולדים אחרי שהם נחטפים. כנראה שהם חסינים על החללית. – תמך ברעיון, מקס משך בכתפיו, אך עיניו נצצו מתוך עניין. הרגשתי את הדופק מואץ. המשחק הזה יכול היה דירות דיסקרטיות בראשון לציון
Garrysceks
iulie 16, 2025 at 5:31 pmЕсли ищете, где можно смотреть UFC в прямом эфире, то этот сайт отлично подойдёт. Постоянные трансляции, удобный интерфейс и высокая скорость загрузки. Всё работает стабильно и без рекламы: https://mma-fan.ru/
site
iulie 16, 2025 at 5:12 pmhttps://www.autosklo.zt.ua/do-chogo-privodit-neprofesijna-zamina-avtostkla/
Cletustef
iulie 16, 2025 at 5:07 pmНайти сервис по ремонту стиральных машин в Киеве можно на сайте –
https://omnideck.org/index.php/User:ScarlettRettig1
iulie 16, 2025 at 4:12 pmСлоты от Yggdrasil — это что-то нереальное, механика крутая.
https://brogue.wiki/mw/index.php?title=Sever-bonus_66k
http://wiki.die-karte-bitte.de/index.php/Benutzer_Diskussion:HazelLinn950
iulie 16, 2025 at 3:01 pmБыстрые выплаты — это то, что отличает Север от других.
https://omnideck.org/index.php/User:ScarlettRettig1
LarryMum
iulie 16, 2025 at 1:28 pmВ этой статье собраны факты, которые освещают целый ряд важных вопросов. Мы стремимся предложить читателям четкую, достоверную информацию, которая поможет сформировать собственное мнение и лучше понять сложные аспекты рассматриваемой темы.
Не упусти важное! – http://book.chiel.jp/book/post-10844
cost cheap levitra without dr prescription
iulie 16, 2025 at 12:30 pmMedicament prescribing information. What side effects can this medication cause?
cost cheap levitra without dr prescription
Some about pills. Get now.
LarryMum
iulie 16, 2025 at 12:01 pmЭтот интересный отчет представляет собой сборник полезных фактов, касающихся актуальных тем. Мы проанализируем данные, чтобы вы могли сделать обоснованные выводы. Читайте, чтобы узнать больше о последних трендах и значимых событиях!
Не упусти важное! – https://www.penzionvachtar.sk/55
THC edibles
iulie 16, 2025 at 6:42 amGood shout.
Josephmyday
iulie 16, 2025 at 6:21 amсуши ролы доставка ролов
ThomasGriet
iulie 16, 2025 at 5:31 amאי שם בבטן התחתונה. הסרתי את מבטי במהירות, אבל כבר הרגשתי את הלחיים בוערות. „את נשואה, טיפשה,” לשווא באתי לכאן-עשר שנים לא יצאתי לשום מקום, ואז ברגע זה, בקהל עטוף בתוהו ובוהו ובמוזיקה רועשת, why not check here
Bodukamthync
iulie 16, 2025 at 3:05 amОбменник криптовалют https://garantcoin.io/ – самое большое количество монет для обмена.
venlafaxine initial side effects
iulie 16, 2025 at 12:44 amMedicament information sheet. Effects of Drug Abuse.
venlafaxine initial side effects
All about medication. Read now.
RustyCouri
iulie 16, 2025 at 12:14 amпротезирование зубов Волгоград