Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Тактика подбирается индивидуально и зависит от тяжести состояния, сопутствующих заболеваний и переносимости препаратов. Ниже представлены базовые компоненты, которые часто включаются в схемы лечения при запойных состояниях.
Детальнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-doneczk0.ru/]нарколог вывод из запоя переулок панфилова, 36[/url]
Сделал заказ. Пропустил реквизиты для оплаты. Продавец свяжись со мной, оплачу. В понедельник сможете отправить товар? купить мефедрон и кокаин нервные клеткиЗачем писать таким большим шрифтом ? Здесь слепых нет. То что тебя где то кинули к нам никакого отношения не имеет.
Отдельный риск — самолечение препаратами. Часто пытаются «уснуть» с помощью снотворных или седативных, принимают лекарства от давления без контроля цифр, смешивают алкоголь с успокоительными. Такие комбинации могут влиять на дыхание, сердечный ритм и уровень сознания. В итоге состояние становится менее предсказуемым, а риск осложнений — выше. Медицинский вывод из запоя начинается с того, что врач собирает информацию о том, что уже принималось, и оценивает состояние, чтобы не допустить опасных сочетаний и ошибок в тактике.
Подробнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-zhukovskij12.ru/]нарколог вывод из запоя в жуковском[/url]
В стационаре пациент получает круглосуточный контроль, расширенную диагностику и возможность подключения к аппаратуре мониторинга. Это особенно важно при тяжёлой интоксикации, нарушении сознания или судорожной активности.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://narko-zakodirovan.ru/]вывод из запоя дешево[/url]
Самостоятельные попытки обычно идут по двум сценариям: либо человек продолжает пить «понемногу, чтобы не трясло», либо резко прекращает и пытается «перетерпеть». В первом случае запой растягивается и истощение накапливается: ухудшается сон, растёт нагрузка на сердце и сосуды, усиливается обезвоживание, возрастает риск осложнений. Во втором сценарии симптоматика отмены может нарастать резко: тревога, паника, тремор, потливость, скачки давления, тахикардия, рвота, бессонница. И если рядом нет плана и медицинского контроля, человек пугается и снова начинает пить, потому что это кажется единственным быстрым способом облегчить состояние.
Выяснить больше – http://vyvod-iz-zapoya-zhukovskij12.ru/vyvod-iz-zapoya-kruglosutochno-v-zhukovskom/
Всем привет! Поделюсь опытом своим примером бронирования доступных рейсов. В прошлом году запланировал перелёт из Москвы за границу и несколько дней проверял варианты на куче ресурсов. Отличие тарифов вышел колоссальным — на один и тот же билет цена варьировалась порой вдвое. Захотелось подбирать инструменты.
Наконец попробовал [url=https://lowcostpro1.ru/]дешевые авиабилеты из дублина[/url] — и ресурс показал отличные расценки. Больше всего понравилось — показывает варианты в одном месте от десятков компаний, среди которых лоукостеры такие как Pegasus и Wizz Air. Сэкономил порядка половину стоимости — советую попробовать!
Who knew clothoff io free could
deliver such high-quality results without any cost? The ClothOff undress feature is surprisingly intuitive and easy
to use. For those on a budget, undress ai free tools like ClothOff are a
great find. The ai deepnude free features in ClothOff are a game-changer.
Когда запой начинает негативно влиять на здоровье, оперативное лечение становится залогом успешного выздоровления. В Архангельске, Архангельская область, квалифицированные наркологи предоставляют помощь на дому, позволяя быстро провести детоксикацию, восстановить нормальные обменные процессы и стабилизировать работу жизненно важных органов. Такой формат лечения обеспечивает индивидуальный подход, комфортную домашнюю обстановку и полную конфиденциальность, что особенно важно для пациентов, стремящихся к быстрому восстановлению без посещения стационара.
Получить дополнительную информацию – [url=https://kapelnica-ot-zapoya-arkhangelsk00.ru/]kapelnica-ot-zapoya-arkhangelsk00.ru/[/url]
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
KennethCania
aprilie 11, 2026 at 5:35 pmТактика подбирается индивидуально и зависит от тяжести состояния, сопутствующих заболеваний и переносимости препаратов. Ниже представлены базовые компоненты, которые часто включаются в схемы лечения при запойных состояниях.
Детальнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-doneczk0.ru/]нарколог вывод из запоя переулок панфилова, 36[/url]
mostbet_sgEl
aprilie 11, 2026 at 5:33 pmmostbet promoții azi [url=https://www.mostbet54831.help]https://www.mostbet54831.help[/url]
Russellrem
aprilie 11, 2026 at 5:33 pmhttps://corebluehealth.com/# Sildenafil 100mg price
mostbet_rqSa
aprilie 11, 2026 at 5:26 pmmostbet qeydiyyat üçün nə lazımdır [url=www.mostbet87216.help]www.mostbet87216.help[/url]
mostbet_zsSr
aprilie 11, 2026 at 5:17 pmmines pe mostbet [url=http://mostbet75302.help]http://mostbet75302.help[/url]
mostbet_kqpr
aprilie 11, 2026 at 5:17 pmmostbet demo oyunlar [url=https://www.mostbet2011.help]https://www.mostbet2011.help[/url]
Mostbet CZ
aprilie 11, 2026 at 5:17 pmMostbet poskytuje kurzy v reálném čase na esports turnaje včetně her jako
Dota 2 s konkurenceschopnými sázkovými řadami.
Mostbet CZ má česky
psané FAQ pro rychlé odpovědi na běžné otázky místních hráčů.
MostBet zrychluje vklady předplacenými kartami.
mostbet_obol
aprilie 11, 2026 at 5:17 pmmostbet Termiz [url=https://www.mostbet68214.help]https://www.mostbet68214.help[/url]
mostbet_tski
aprilie 11, 2026 at 5:16 pmмостбет заморозили вывод [url=https://www.mostbet26809.help]https://www.mostbet26809.help[/url]
melbet_pnSl
aprilie 11, 2026 at 5:15 pmmelbet aviator играть [url=www.melbet53498.help]www.melbet53498.help[/url]
mostbet_nsEl
aprilie 11, 2026 at 5:14 pmmostbet plata cu cardul [url=https://www.mostbet54831.help]mostbet plata cu cardul[/url]
FelixSkync
aprilie 11, 2026 at 5:11 pmСделал заказ. Пропустил реквизиты для оплаты. Продавец свяжись со мной, оплачу. В понедельник сможете отправить товар? купить мефедрон и кокаин нервные клеткиЗачем писать таким большим шрифтом ? Здесь слепых нет. То что тебя где то кинули к нам никакого отношения не имеет.
mostbet_qnEl
aprilie 11, 2026 at 4:58 pmmostbet descarcare directa apk [url=https://mostbet54831.help/]mostbet descarcare directa apk[/url]
Stevenlom
aprilie 11, 2026 at 4:57 pmОтдельный риск — самолечение препаратами. Часто пытаются «уснуть» с помощью снотворных или седативных, принимают лекарства от давления без контроля цифр, смешивают алкоголь с успокоительными. Такие комбинации могут влиять на дыхание, сердечный ритм и уровень сознания. В итоге состояние становится менее предсказуемым, а риск осложнений — выше. Медицинский вывод из запоя начинается с того, что врач собирает информацию о том, что уже принималось, и оценивает состояние, чтобы не допустить опасных сочетаний и ошибок в тактике.
Подробнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-zhukovskij12.ru/]нарколог вывод из запоя в жуковском[/url]
Justinfub
aprilie 11, 2026 at 4:56 pmGeneric Cialis price: Cialis 20mg price – VeritasCare
Justinwipsy
aprilie 11, 2026 at 4:53 pmВ стационаре пациент получает круглосуточный контроль, расширенную диагностику и возможность подключения к аппаратуре мониторинга. Это особенно важно при тяжёлой интоксикации, нарушении сознания или судорожной активности.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://narko-zakodirovan.ru/]вывод из запоя дешево[/url]
mostbet_nrEl
aprilie 11, 2026 at 4:50 pmmostbet aplicație pentru android [url=https://mostbet54831.help/]https://mostbet54831.help/[/url]
Stevenlom
aprilie 11, 2026 at 4:49 pmСамостоятельные попытки обычно идут по двум сценариям: либо человек продолжает пить «понемногу, чтобы не трясло», либо резко прекращает и пытается «перетерпеть». В первом случае запой растягивается и истощение накапливается: ухудшается сон, растёт нагрузка на сердце и сосуды, усиливается обезвоживание, возрастает риск осложнений. Во втором сценарии симптоматика отмены может нарастать резко: тревога, паника, тремор, потливость, скачки давления, тахикардия, рвота, бессонница. И если рядом нет плана и медицинского контроля, человек пугается и снова начинает пить, потому что это кажется единственным быстрым способом облегчить состояние.
Выяснить больше – http://vyvod-iz-zapoya-zhukovskij12.ru/vyvod-iz-zapoya-kruglosutochno-v-zhukovskom/
JeraldAnymn
aprilie 11, 2026 at 4:49 pmВсем привет! Поделюсь опытом своим примером бронирования доступных рейсов. В прошлом году запланировал перелёт из Москвы за границу и несколько дней проверял варианты на куче ресурсов. Отличие тарифов вышел колоссальным — на один и тот же билет цена варьировалась порой вдвое. Захотелось подбирать инструменты.
Наконец попробовал [url=https://lowcostpro1.ru/]дешевые авиабилеты из дублина[/url] — и ресурс показал отличные расценки. Больше всего понравилось — показывает варианты в одном месте от десятков компаний, среди которых лоукостеры такие как Pegasus и Wizz Air. Сэкономил порядка половину стоимости — советую попробовать!
Russellrem
aprilie 11, 2026 at 4:47 pmhttps://corebluehealth.shop/# CoreBlue Health
Justinfub
aprilie 11, 2026 at 4:45 pmsecure medical online pharmacy: canada drugs online – canadian pharmacy
Vivod iz zapoya na domy_brel
aprilie 11, 2026 at 4:45 pmвывод из запоя самара [url=https://vyvod-iz-zapoya-na-domu-samara-1.ru/]vyvod-iz-zapoya-na-domu-samara-1.ru[/url] .
Charlespaw
aprilie 11, 2026 at 4:41 pmdamac properties dubai address https://gedstudyguide.org royal residence 1villas for sale in dubai hills estate
clothoff io
aprilie 11, 2026 at 4:39 pmWho knew clothoff io free could
deliver such high-quality results without any cost? The ClothOff undress feature is surprisingly intuitive and easy
to use. For those on a budget, undress ai free tools like ClothOff are a
great find. The ai deepnude free features in ClothOff are a game-changer.
Gilbertcef
aprilie 11, 2026 at 4:38 pmКогда запой начинает негативно влиять на здоровье, оперативное лечение становится залогом успешного выздоровления. В Архангельске, Архангельская область, квалифицированные наркологи предоставляют помощь на дому, позволяя быстро провести детоксикацию, восстановить нормальные обменные процессы и стабилизировать работу жизненно важных органов. Такой формат лечения обеспечивает индивидуальный подход, комфортную домашнюю обстановку и полную конфиденциальность, что особенно важно для пациентов, стремящихся к быстрому восстановлению без посещения стационара.
Получить дополнительную информацию – [url=https://kapelnica-ot-zapoya-arkhangelsk00.ru/]kapelnica-ot-zapoya-arkhangelsk00.ru/[/url]