Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Домашний формат подходит, когда обстановка позволяет лечиться в тишине, а клинические риски контролируемы. Врач «Чистой Гармонии» приезжает без опознавательных знаков, осматривает пациента, сверяет совместимости с уже принятыми препаратами, объясняет ожидаемую динамику. Инфузионная терапия строится без «универсальных коктейлей»: состав и темп зависят от давления, частоты пульса, выраженности тремора, тошноты, тревоги, сопутствующих диагнозов. В конце визита семья получает письменную памятку на 24–48 часов и прямой канал связи с дежурным специалистом. Такой подход убирает хаос из первых суток и помогает провести ночь спокойно, без «качелей».
Подробнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-klin8.ru/]narkologicheskaya-klinika[/url]
Thank you for your sharing. I am worried that I lack creative ideas. It is your article that makes me full of hope. Thank you. But, I have a question, can you help me?
I dag leder mange efter det bedste online casino, [url=https://erin43622e43454.wpcomstaging.com/betting-uden-nemid-en-guide-til-sikker-og-bekvem/]https://erin43622e43454.wpcomstaging.com/betting-uden-nemid-en-guide-til-sikker-og-bekvem/[/url], hvor de kan finde spændende spil og attraktive bonusser. Dette giver gamblere en chance for at vinde store gevinster. Uanset hvilken genrer du foretrækker, findes der noget for enhver smag.
Многие сталкиваются с трудностями при выборе клиники или центра: предлагаемые услуги различаются по качеству, подходам, стоимости и длительности. Некоторые организации ограничиваются только медикаментозной поддержкой, не работая с глубинными причинами зависимости. Поэтому важно заранее понимать, какие параметры отличают действительно надёжное учреждение, способное обеспечить долгосрочные результаты.
Подробнее тут – http://lechenie-narkomanii-murmansk0.ru
Алкогольная зависимость — это не просто вредная привычка, а серьёзное заболевание, которое разрушает здоровье, психологическое состояние, семейные и рабочие отношения. Когда силы для самостоятельной борьбы на исходе, а традиционные методы не дают результата, современное кодирование становится эффективным решением для возвращения к трезвой жизни. В наркологической клинике «Новый Путь» в Электростали применяется весь спектр современных методик кодирования — с гарантией анонимности, профессиональным подходом и поддержкой опытных специалистов на каждом этапе.
Подробнее – http://kodirovanie-ot-alkogolizma-ehlektrostal6.ru
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 11:57 amGlobal India Pharmacy: Global India Pharmacy – Global India Pharmacy
PatrickLus
aprilie 10, 2026 at 11:55 amДомашний формат подходит, когда обстановка позволяет лечиться в тишине, а клинические риски контролируемы. Врач «Чистой Гармонии» приезжает без опознавательных знаков, осматривает пациента, сверяет совместимости с уже принятыми препаратами, объясняет ожидаемую динамику. Инфузионная терапия строится без «универсальных коктейлей»: состав и темп зависят от давления, частоты пульса, выраженности тремора, тошноты, тревоги, сопутствующих диагнозов. В конце визита семья получает письменную памятку на 24–48 часов и прямой канал связи с дежурным специалистом. Такой подход убирает хаос из первых суток и помогает провести ночь спокойно, без «качелей».
Подробнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-klin8.ru/]narkologicheskaya-klinika[/url]
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 11:53 ambest online canadian pharmacy: NorthAccess Rx – canada rx pharmacy world
pinup_fxSn
aprilie 10, 2026 at 11:45 ampin-up ilova [url=https://pinup90462.help]https://pinup90462.help[/url]
pinup_ezSn
aprilie 10, 2026 at 11:42 ampin-up Surxondaryo [url=https://www.pinup90462.help]https://www.pinup90462.help[/url]
Kapelnica ot zapoya_onsa
aprilie 10, 2026 at 11:40 amкапельница от запоя [url=https://kapelnicza-ot-zapoya-kalyazin-1.ru/]капельница от запоя[/url] .
1win_bsPl
aprilie 10, 2026 at 11:39 am1win вейджер бонуса [url=www.1win32478.help]www.1win32478.help[/url]
mostbet_nhEi
aprilie 10, 2026 at 11:39 ammostbet tez yechish [url=http://mostbet43759.help]mostbet tez yechish[/url]
1win_mpka
aprilie 10, 2026 at 11:37 am1win лимит ставок [url=https://1win54928.help]https://1win54928.help[/url]
Binance推荐
aprilie 10, 2026 at 11:35 amThank you for your sharing. I am worried that I lack creative ideas. It is your article that makes me full of hope. Thank you. But, I have a question, can you help me?
DeniseSor
aprilie 10, 2026 at 11:34 amI dag leder mange efter det bedste online casino, [url=https://erin43622e43454.wpcomstaging.com/betting-uden-nemid-en-guide-til-sikker-og-bekvem/]https://erin43622e43454.wpcomstaging.com/betting-uden-nemid-en-guide-til-sikker-og-bekvem/[/url], hvor de kan finde spændende spil og attraktive bonusser. Dette giver gamblere en chance for at vinde store gevinster. Uanset hvilken genrer du foretrækker, findes der noget for enhver smag.
Lucciofrark
aprilie 10, 2026 at 11:31 amHello! In this topic we discuss about choosing brand-name sneakers: https://dolgoprud.borda.ru/?1-3-0-00005793-000-0-0-1775743575
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 11:25 amcanadian pharmacies that deliver to the us: NorthAccess Rx – canadian online drugs
mostbet_tvet
aprilie 10, 2026 at 11:24 amмост бет [url=www.mostbet65920.help]www.mostbet65920.help[/url]
Arthuragell
aprilie 10, 2026 at 11:20 ambest india pharmacy: online pharmacy india – Global India Pharmacy
GeorgeImils
aprilie 10, 2026 at 11:19 amМногие сталкиваются с трудностями при выборе клиники или центра: предлагаемые услуги различаются по качеству, подходам, стоимости и длительности. Некоторые организации ограничиваются только медикаментозной поддержкой, не работая с глубинными причинами зависимости. Поэтому важно заранее понимать, какие параметры отличают действительно надёжное учреждение, способное обеспечить долгосрочные результаты.
Подробнее тут – http://lechenie-narkomanii-murmansk0.ru
1win_lhsa
aprilie 10, 2026 at 11:18 am1win təhlükəsizdirmi [url=http://1win53841.help/]http://1win53841.help/[/url]
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 11:16 am77 canadian pharmacy: NorthAccess Rx – best canadian online pharmacy
melbet_jjOa
aprilie 10, 2026 at 11:14 amмелбет зарегистрироваться киргизия [url=https://melbet63810.help/]https://melbet63810.help/[/url]
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 11:09 amGlobal India Pharmacy: Global India Pharmacy – indian pharmacies safe
syvenirnaya prodykciya s logotipom_jgSi
aprilie 10, 2026 at 11:08 amкорпоративные сувениры на заказ [url=https://suvenirnaya-produkcziya-s-logotipom-3.ru/]корпоративные сувениры на заказ[/url] .
pinup_atSn
aprilie 10, 2026 at 11:06 ampin up Oʻzbekiston [url=http://pinup90462.help]http://pinup90462.help[/url]
mostbet_iePl
aprilie 10, 2026 at 10:49 ammostbet kazinoda o‘ynash [url=http://mostbet21640.help/]http://mostbet21640.help/[/url]
Carltonled
aprilie 10, 2026 at 10:46 amАлкогольная зависимость — это не просто вредная привычка, а серьёзное заболевание, которое разрушает здоровье, психологическое состояние, семейные и рабочие отношения. Когда силы для самостоятельной борьбы на исходе, а традиционные методы не дают результата, современное кодирование становится эффективным решением для возвращения к трезвой жизни. В наркологической клинике «Новый Путь» в Электростали применяется весь спектр современных методик кодирования — с гарантией анонимности, профессиональным подходом и поддержкой опытных специалистов на каждом этапе.
Подробнее – http://kodirovanie-ot-alkogolizma-ehlektrostal6.ru
JuliusUrima
aprilie 10, 2026 at 10:45 amПосле детоксикации назначается поддерживающая терапия, направленная на предупреждение рецидивов и восстановление нормального функционирования нервной системы.
Изучить вопрос глубже – https://lechenie-narkomanii-vladimir0.ru/klinika-lechenie-narkomanii-vo-vladimire