Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Playing roulette with real money, [url=https://monteur.rawa-web.de/the-exciting-world-of-roulette-casinos-1762924691/]https://monteur.rawa-web.de/the-exciting-world-of-roulette-casinos-1762924691/[/url] can be an exhilarating experience that combines strategy and chance. Comprehending the rules is essential for increasing your chances of winning big. Numerous enthusiasts find the thrill of spinning the wheel irresistible. Consider starting with smaller bets to familiarize yourself with the game dynamics before diving into higher stakes. The blend of fun and potential rewards makes roulette with real money a popular choice among casino-goers.
Охотно принимаю. На мой взгляд, это актуально, буду принимать участие в обсуждении. Я знаю, что вместе мы сможем прийти к правильному ответу.
MTProxy for Telegram, [url=https://proxytg.com/]https://proxytg.com/[/url] предоставляет пользователям надежный доступ к мессенджеру даже в регионах с ограничениями. При использовании MTProxy, вы можете оставаться на связи и пользоваться всеми опциями Telegram.
Каждый из представленных элементов формирует устойчивую основу для дальнейшей работы и задаёт необходимый уровень контроля. Структура вмешательств адаптируется под особенности конкретного случая, что укрепляет эффективность процесса и создаёт благоприятные условия для стабилизации.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-penza18.ru/]наркологическая клиника клиника помощь в пензе[/url]
Совершенно верно! Я думаю, что это хорошая мысль. И у неё есть право на жизнь.
1win официальный сайт, [url=https://1win-tgb4q.buzz/]https://1win-tgb4q.buzz[/url][url=https://1win-tgb4q.buzz/]https://1win-tgb4q.buzz[/url] предлагает разнообразный ассортимент развлечений для игроков. Любой сможет услышать новын полезные функции на платформе.
Особенность клиники — возможность выезда нарколога на дом. Это особенно важно, если пациенту трудно самостоятельно добраться до центра или он хочет избежать публичности. Врач приезжает с полным набором медикаментов и оборудования, проводит обследование и ставит капельницу, контролируя состояние пациента на протяжении всей процедуры. Такой формат позволяет начать лечение незамедлительно и без стресса.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://narkologicheskaya-klinika-v-kemerovo18.ru/]наркологическая клиника стационар в кемерове[/url]
Play online casino, [url=https://hyperwarped.com/the-ultimate-guide-to-secretbet-your-gateway-to-18/]https://hyperwarped.com/the-ultimate-guide-to-secretbet-your-gateway-to-18/[/url] and explore the thrill of gaming from the comfort of your home. Relish a wide array of titles that deliver excitement and prospects to win big. Sign up now!
Анонимность в клинике «Северный Вектор» является неотъемлемой частью лечебного процесса. Наркологическая клиника в Ростове-на-Дону обеспечивает конфиденциальность на всех этапах взаимодействия с пациентом, начиная с первичного обращения и заканчивая медицинским наблюдением. Клиническая практика показывает, что сохранение анонимности снижает уровень тревожности и повышает готовность пациента к полноценному лечению, что напрямую влияет на стабильность результатов.
Детальнее – https://narkologicheskaya-klinika-v-rostove19.ru/narkologiya-rostov-kruglosutochno/
Каждая процедура проводится под контролем врача и сопровождается мониторингом давления, пульса и температуры. После курса капельниц пациент чувствует улучшение самочувствия, нормализуется сон, снижается раздражительность, появляется энергия и ясность сознания.
Исследовать вопрос подробнее – https://narkologicheskaya-klinika-v-astrakhani18.ru/astrakhanskaya-narkologiya
Детокс — это первый и важнейший этап терапии, который помогает очистить организм от токсинов и продуктов распада алкоголя или наркотиков. В клинике «СибМед Кемерово» применяются только проверенные и безопасные методики. Лечение проводится под наблюдением врачей и с использованием капельниц, состав которых подбирается индивидуально. Ниже представлена таблица с основными видами капельниц, применяемыми при детоксикации.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-kemerovo18.ru/]запой наркологическая клиника кемерово[/url]
Резкое прекращение употребления алкоголя часто сопровождается выраженными симптомами абстиненции: тремор, тахикардия, повышенное давление, беспокойство. В клинике «Северная Звезда» для детоксикации применяется инфузионная терапия с балансированными растворами, содержащими:
Получить больше информации – [url=https://lechenie-alkogolizma-arkhangelsk0.ru/]www.domen.ru[/url]
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 3:14 amreputable indian online pharmacy: pharmacy website india – Global India Pharmacy
Brandonfoews
aprilie 10, 2026 at 3:09 amPlaying roulette with real money, [url=https://monteur.rawa-web.de/the-exciting-world-of-roulette-casinos-1762924691/]https://monteur.rawa-web.de/the-exciting-world-of-roulette-casinos-1762924691/[/url] can be an exhilarating experience that combines strategy and chance. Comprehending the rules is essential for increasing your chances of winning big. Numerous enthusiasts find the thrill of spinning the wheel irresistible. Consider starting with smaller bets to familiarize yourself with the game dynamics before diving into higher stakes. The blend of fun and potential rewards makes roulette with real money a popular choice among casino-goers.
Arthuragell
aprilie 10, 2026 at 3:05 amcanadian pharmacy meds: NorthAccess Rx – best canadian pharmacy
1win_wzPl
aprilie 10, 2026 at 3:02 am1win регистрация на сайте [url=1win32478.help]1win32478.help[/url]
Katezotly
aprilie 10, 2026 at 3:00 amОхотно принимаю. На мой взгляд, это актуально, буду принимать участие в обсуждении. Я знаю, что вместе мы сможем прийти к правильному ответу.
MTProxy for Telegram, [url=https://proxytg.com/]https://proxytg.com/[/url] предоставляет пользователям надежный доступ к мессенджеру даже в регионах с ограничениями. При использовании MTProxy, вы можете оставаться на связи и пользоваться всеми опциями Telegram.
mostbet_brEi
aprilie 10, 2026 at 2:59 ammostbet uz android [url=https://mostbet43759.help/]https://mostbet43759.help/[/url]
1win_uska
aprilie 10, 2026 at 2:58 am1win пополнение [url=https://1win54928.help]https://1win54928.help[/url]
Josephwrirl
aprilie 10, 2026 at 2:58 amЕсть ситуации, когда дальнейшее промедление может привести к необратимым последствиям:
Подробнее можно узнать тут – https://lechenie-alkogolizma-korolev5.ru/lechenie-alkogolizma-na-domu-v-koroleve
1win_snsa
aprilie 10, 2026 at 2:54 am1win mines turniri [url=https://www.1win53841.help]https://www.1win53841.help[/url]
Jamesvot
aprilie 10, 2026 at 2:51 amНиже представлена таблица с ключевыми направлениями терапии, применяемыми в клинике, и их особенностями.
Исследовать вопрос подробнее – https://narcologicheskaya-klinika-v-rostove19.ru/narkolog-rostov-na-donu/
DavidTwefs
aprilie 10, 2026 at 2:50 amКаждый из представленных элементов формирует устойчивую основу для дальнейшей работы и задаёт необходимый уровень контроля. Структура вмешательств адаптируется под особенности конкретного случая, что укрепляет эффективность процесса и создаёт благоприятные условия для стабилизации.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-penza18.ru/]наркологическая клиника клиника помощь в пензе[/url]
Jessieamamy
aprilie 10, 2026 at 2:45 amСовершенно верно! Я думаю, что это хорошая мысль. И у неё есть право на жизнь.
1win официальный сайт, [url=https://1win-tgb4q.buzz/]https://1win-tgb4q.buzz[/url][url=https://1win-tgb4q.buzz/]https://1win-tgb4q.buzz[/url] предлагает разнообразный ассортимент развлечений для игроков. Любой сможет услышать новын полезные функции на платформе.
1win_lrPl
aprilie 10, 2026 at 2:45 am1win зеркало сегодня [url=https://1win32478.help/]1win зеркало сегодня[/url]
mostbet_wpEi
aprilie 10, 2026 at 2:42 ammostbet google play yo‘q [url=www.mostbet43759.help]mostbet google play yo‘q[/url]
1win_bika
aprilie 10, 2026 at 2:42 am1win верификация [url=https://1win54928.help/]https://1win54928.help/[/url]
mostbet_qwet
aprilie 10, 2026 at 2:42 amмостбет aviator [url=mostbet65920.help]mostbet65920.help[/url]
1win_udsa
aprilie 10, 2026 at 2:38 am1win depozit təsdiqlənmir [url=http://1win53841.help/]http://1win53841.help/[/url]
MichaelFlibe
aprilie 10, 2026 at 2:25 amОсобенность клиники — возможность выезда нарколога на дом. Это особенно важно, если пациенту трудно самостоятельно добраться до центра или он хочет избежать публичности. Врач приезжает с полным набором медикаментов и оборудования, проводит обследование и ставит капельницу, контролируя состояние пациента на протяжении всей процедуры. Такой формат позволяет начать лечение незамедлительно и без стресса.
Подробнее можно узнать тут – [url=https://narkologicheskaya-klinika-v-kemerovo18.ru/]наркологическая клиника стационар в кемерове[/url]
NatalyJah
aprilie 10, 2026 at 2:25 amPlay online casino, [url=https://hyperwarped.com/the-ultimate-guide-to-secretbet-your-gateway-to-18/]https://hyperwarped.com/the-ultimate-guide-to-secretbet-your-gateway-to-18/[/url] and explore the thrill of gaming from the comfort of your home. Relish a wide array of titles that deliver excitement and prospects to win big. Sign up now!
JacobHoopy
aprilie 10, 2026 at 2:23 amАнонимность в клинике «Северный Вектор» является неотъемлемой частью лечебного процесса. Наркологическая клиника в Ростове-на-Дону обеспечивает конфиденциальность на всех этапах взаимодействия с пациентом, начиная с первичного обращения и заканчивая медицинским наблюдением. Клиническая практика показывает, что сохранение анонимности снижает уровень тревожности и повышает готовность пациента к полноценному лечению, что напрямую влияет на стабильность результатов.
Детальнее – https://narkologicheskaya-klinika-v-rostove19.ru/narkologiya-rostov-kruglosutochno/
Arthuragell
aprilie 10, 2026 at 2:21 amOnline medicine home delivery: Global India Pharmacy – Global India Pharmacy
SamuelBew
aprilie 10, 2026 at 2:10 amКаждая процедура проводится под контролем врача и сопровождается мониторингом давления, пульса и температуры. После курса капельниц пациент чувствует улучшение самочувствия, нормализуется сон, снижается раздражительность, появляется энергия и ясность сознания.
Исследовать вопрос подробнее – https://narkologicheskaya-klinika-v-astrakhani18.ru/astrakhanskaya-narkologiya
Jerrycax
aprilie 10, 2026 at 2:07 amДетокс — это первый и важнейший этап терапии, который помогает очистить организм от токсинов и продуктов распада алкоголя или наркотиков. В клинике «СибМед Кемерово» применяются только проверенные и безопасные методики. Лечение проводится под наблюдением врачей и с использованием капельниц, состав которых подбирается индивидуально. Ниже представлена таблица с основными видами капельниц, применяемыми при детоксикации.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-kemerovo18.ru/]запой наркологическая клиника кемерово[/url]
AndrewBiorm
aprilie 10, 2026 at 2:04 amGlobal India Pharmacy: indianpharmacy com – Global India Pharmacy
Philipsoals
aprilie 10, 2026 at 2:01 amРезкое прекращение употребления алкоголя часто сопровождается выраженными симптомами абстиненции: тремор, тахикардия, повышенное давление, беспокойство. В клинике «Северная Звезда» для детоксикации применяется инфузионная терапия с балансированными растворами, содержащими:
Получить больше информации – [url=https://lechenie-alkogolizma-arkhangelsk0.ru/]www.domen.ru[/url]