Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Наркологическая клиника базирует свою работу на системной оценке состояния пациента и последовательном проведении лечебных мероприятий. Такой подход позволяет формировать устойчивую динамику восстановления и обеспечивать безопасность процедур. В клинике используется поэтапная модель наблюдения, в которой каждый шаг опирается на объективные данные обследований. Применение структурированных методик способствует снижению рисков и выстраиванию предсказуемой схемы терапии. Важным элементом становится контроль физиологических функций, обеспечивающий корректное распределение нагрузок и своевременную корректировку методов воздействия.
Получить дополнительную информацию – https://narkologicheskaya-klinika-v-vdk18.ru
«Дизайн человека» Дизайн человека (Human Design)
«Дизайн человека», или human design, — это учение, согласно которому характер и судьбу каждого можно определить по месту и точному времени рождения.
Какое симпатичное сообщение
A efficient file manager for Mac, [url=https://www.coltforum.com/threads/nice-to-know-information.317409/]https://www.coltforum.com/threads/nice-to-know-information.317409/[/url] is essential for handling files easily. This tool helps scan your system, offering options like quick search and flexibility.
После прохождения курса капельниц пациенты отмечают улучшение сна, исчезновение головной боли, восстановление аппетита и общего самочувствия. При тяжёлых формах зависимости лечение дополняется физиотерапией и психологической помощью.
Выяснить больше – https://vyvod-iz-zapoya-penza18.ru/vyvedenie-iz-zapoya-na-domu-penza/
КЕнт в почту зайди,проясни ситуэшен. купить Кокаин, Марихуану, Мефедрон, Бошки 2. Был подобный заказ и нас спутали.Оставляйте свои отзывы! Мы ценим каждого клиента нам важны ваши отзывы и мнения!
Если ваш бренд ещё не говорит голосами блогеров — значит, о нём просто не знают. ETC Agency существует с 2021 года и за четыре года превратилась из небольшой команды в полноценное медиа-баинг агентство с продюсерским центром: 16 специалистов, 65 постоянных клиентов и более 350 рекламных размещений ежемесячно. В пуле агентства — свыше 100 эксклюзивных и более 1000 партнёрских авторов на YouTube, Telegram, TikTok и VK. На https://etc.moscow/ru можно подробнее узнать об услугах: от разработки стратегии и медиабаинга до креативных спецпроектов под ключ. Среди клиентов — Тинькофф, Яндекс, Skillbox, Литрес и десятки других крупных брендов.
live casinos not on gamstop, [url=https://vanisedainese.com.br/the-rise-of-live-dealer-casinos-exploring-2/]https://vanisedainese.com.br/the-rise-of-live-dealer-casinos-exploring-2/[/url] provide players with exciting opportunities to experience real-time gaming. These platforms allow gamblers to enjoy live gaming experiences without restrictions. Through these casinos, players can gain access to a wide array of entertainment options and wager.
Собственный бассейн — это не роскошь, а продуманное вложение в качество жизни, и компания Aquarai знает об этом лучше других. Специалисты с многолетним опытом берутся за проекты любой сложности: от компактных чаш для загородного участка до масштабных комплексов для коммерческого использования. На https://www.aquarai.ru/stroitelstvo-basseinov.html подробно описан полный цикл работ — от геологических изысканий и проектирования до монтажа оборудования и финишной отделки. Команда использует только сертифицированные материалы и современные технологии гидроизоляции, что гарантирует долговечность и безупречный внешний вид на десятилетия вперёд. Доверьте мечту о собственном бассейне настоящим профессионалам.
Wagering at an online casino is a captivating experience. With a wide variety of games and enticing bonuses, players can enjoy endless chances to win. Play online casino, [url=https://thesellingmatrix.com/exploring-the-thrills-of-playfina-casino-a-guide/]https://thesellingmatrix.com/exploring-the-thrills-of-playfina-casino-a-guide/[/url] and immerse yourself in the energetic world of digital gaming.
Клиника «ВладТрезвие Центр» работает в круглосуточном режиме и готова оказать помощь жителям Владивостока и прилегающих районов в любое время суток. Врачи-наркологи прибывают по вызову в течение часа, имеют при себе все необходимые препараты и оборудование для проведения детоксикации на дому. При необходимости пациента доставляют в стационар, где лечение проходит под постоянным контролем медицинского персонала.
Выяснить больше – [url=https://vyvodiz-zapoya-vladivostok18.ru/]вывод из запоя круглосуточно[/url]
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
mostbet_siSa
aprilie 8, 2026 at 4:38 pmmostbet aviator demo oynash [url=www.mostbet47183.help]www.mostbet47183.help[/url]
pinup_rpPn
aprilie 8, 2026 at 4:38 pmpin-up kazino bonus kod [url=https://pinup08694.help]pin-up kazino bonus kod[/url]
KevinSeish
aprilie 8, 2026 at 4:38 pmНаркологическая клиника базирует свою работу на системной оценке состояния пациента и последовательном проведении лечебных мероприятий. Такой подход позволяет формировать устойчивую динамику восстановления и обеспечивать безопасность процедур. В клинике используется поэтапная модель наблюдения, в которой каждый шаг опирается на объективные данные обследований. Применение структурированных методик способствует снижению рисков и выстраиванию предсказуемой схемы терапии. Важным элементом становится контроль физиологических функций, обеспечивающий корректное распределение нагрузок и своевременную корректировку методов воздействия.
Получить дополнительную информацию – https://narkologicheskaya-klinika-v-vdk18.ru
melbet_ezOi
aprilie 8, 2026 at 4:36 pmмелбет служба поддержки чат [url=www.melbet15709.help]www.melbet15709.help[/url]
melbet_sySn
aprilie 8, 2026 at 4:35 pmмелбет рабочий сайт [url=melbet95634.help]melbet95634.help[/url]
AndrewBiorm
aprilie 8, 2026 at 4:32 pmcanadian pharmacy uk delivery: canadian pharmacy mall – thecanadianpharmacy
pinup_zrea
aprilie 8, 2026 at 4:31 pmmi cuenta pin up [url=http://pinup62718.help/]http://pinup62718.help/[/url]
mostbet_kvsi
aprilie 8, 2026 at 4:31 pmкак установить mostbet apk [url=https://mostbet80295.help/]https://mostbet80295.help/[/url]
1win_ftpt
aprilie 8, 2026 at 4:21 pm1win app requirements [url=https://www.1win5529.ru]https://www.1win5529.ru[/url]
1win_tgor
aprilie 8, 2026 at 4:07 pm1win estafa o real [url=www.1win05634.help]1win estafa o real[/url]
pinup_cgPn
aprilie 8, 2026 at 4:05 pmpin-up apk xavfsizmi [url=https://www.pinup08694.help]https://www.pinup08694.help[/url]
sawstcj
aprilie 8, 2026 at 3:53 pm«Дизайн человека» Дизайн человека (Human Design)
«Дизайн человека», или human design, — это учение, согласно которому характер и судьбу каждого можно определить по месту и точному времени рождения.
Chrislib
aprilie 8, 2026 at 3:52 pmКакое симпатичное сообщение
A efficient file manager for Mac, [url=https://www.coltforum.com/threads/nice-to-know-information.317409/]https://www.coltforum.com/threads/nice-to-know-information.317409/[/url] is essential for handling files easily. This tool helps scan your system, offering options like quick search and flexibility.
Jamessat
aprilie 8, 2026 at 3:48 pmПосле прохождения курса капельниц пациенты отмечают улучшение сна, исчезновение головной боли, восстановление аппетита и общего самочувствия. При тяжёлых формах зависимости лечение дополняется физиотерапией и психологической помощью.
Выяснить больше – https://vyvod-iz-zapoya-penza18.ru/vyvedenie-iz-zapoya-na-domu-penza/
AndrewBiorm
aprilie 8, 2026 at 3:44 pmonline pharmacy canada: NorthAccess Rx – best online canadian pharmacy
mostbet_oqSa
aprilie 8, 2026 at 3:41 pmmostbet geoblok [url=mostbet47183.help]mostbet47183.help[/url]
AndrewBiorm
aprilie 8, 2026 at 3:40 pmonline pet pharmacy: Paw Trust Meds – vet pharmacy
Matthewdom
aprilie 8, 2026 at 3:40 pmКЕнт в почту зайди,проясни ситуэшен. купить Кокаин, Марихуану, Мефедрон, Бошки 2. Был подобный заказ и нас спутали.Оставляйте свои отзывы! Мы ценим каждого клиента нам важны ваши отзывы и мнения!
bylapeydex
aprilie 8, 2026 at 3:39 pmЕсли ваш бренд ещё не говорит голосами блогеров — значит, о нём просто не знают. ETC Agency существует с 2021 года и за четыре года превратилась из небольшой команды в полноценное медиа-баинг агентство с продюсерским центром: 16 специалистов, 65 постоянных клиентов и более 350 рекламных размещений ежемесячно. В пуле агентства — свыше 100 эксклюзивных и более 1000 партнёрских авторов на YouTube, Telegram, TikTok и VK. На https://etc.moscow/ru можно подробнее узнать об услугах: от разработки стратегии и медиабаинга до креативных спецпроектов под ключ. Среди клиентов — Тинькофф, Яндекс, Skillbox, Литрес и десятки других крупных брендов.
Edisongat
aprilie 8, 2026 at 3:38 pmlive casinos not on gamstop, [url=https://vanisedainese.com.br/the-rise-of-live-dealer-casinos-exploring-2/]https://vanisedainese.com.br/the-rise-of-live-dealer-casinos-exploring-2/[/url] provide players with exciting opportunities to experience real-time gaming. These platforms allow gamblers to enjoy live gaming experiences without restrictions. Through these casinos, players can gain access to a wide array of entertainment options and wager.
paxyqlutess
aprilie 8, 2026 at 3:38 pmСобственный бассейн — это не роскошь, а продуманное вложение в качество жизни, и компания Aquarai знает об этом лучше других. Специалисты с многолетним опытом берутся за проекты любой сложности: от компактных чаш для загородного участка до масштабных комплексов для коммерческого использования. На https://www.aquarai.ru/stroitelstvo-basseinov.html подробно описан полный цикл работ — от геологических изысканий и проектирования до монтажа оборудования и финишной отделки. Команда использует только сертифицированные материалы и современные технологии гидроизоляции, что гарантирует долговечность и безупречный внешний вид на десятилетия вперёд. Доверьте мечту о собственном бассейне настоящим профессионалам.
RitaCot
aprilie 8, 2026 at 3:37 pmWagering at an online casino is a captivating experience. With a wide variety of games and enticing bonuses, players can enjoy endless chances to win. Play online casino, [url=https://thesellingmatrix.com/exploring-the-thrills-of-playfina-casino-a-guide/]https://thesellingmatrix.com/exploring-the-thrills-of-playfina-casino-a-guide/[/url] and immerse yourself in the energetic world of digital gaming.
1win_vgor
aprilie 8, 2026 at 3:36 pm1win depósito Interbank [url=1win05634.help]1win depósito Interbank[/url]
Josephfauth
aprilie 8, 2026 at 3:35 pmКлиника «ВладТрезвие Центр» работает в круглосуточном режиме и готова оказать помощь жителям Владивостока и прилегающих районов в любое время суток. Врачи-наркологи прибывают по вызову в течение часа, имеют при себе все необходимые препараты и оборудование для проведения детоксикации на дому. При необходимости пациента доставляют в стационар, где лечение проходит под постоянным контролем медицинского персонала.
Выяснить больше – [url=https://vyvodiz-zapoya-vladivostok18.ru/]вывод из запоя круглосуточно[/url]
melbet_qaSn
aprilie 8, 2026 at 3:35 pmпромокод мелбет [url=http://melbet95634.help]http://melbet95634.help[/url]