Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
По моему мнению Вы не правы. Пишите мне в PM.
1xbet официальный сайт, [url=https://1xbet-riu8.buzz/]https://1xbet-riu8.buzz/[/url] предоставляет множество опций для участия в развлечениях. Здесь легко зарегистрироваться и начать зарабатывать. Также доступны акции, которые придают опыт пользователей.
Mostbet Casino pořádá live herní show s interaktivními prvky. Mostbet CZ nabízí live
sázení na zápasy české hokejové Extraligy s dynamickými kurzy odrážejícími aktuální
vývoj hry. Mostbet poskytuje statistiky baseballu.
vulkan vegas casino, [url=https://play-vulkanvegas.com/]vulkan vegas login[/url] offers a wide selection of games for enthusiasts. Featuring slots to table games, it caters all preference. Furthermore, the platform guarantees a safe and secure gaming atmosphere.
The growth of Online Casino, [url=https://indiashoppi.com/swift-casino-sportsbook-your-ultimate-betting/]https://indiashoppi.com/swift-casino-sportsbook-your-ultimate-betting/[/url] platforms has revolutionized the way individuals engage with betting. Through multiple games, users can savor the thrill in the safety of their homes.
Так может не ждать у моря погода, а взять и самому написать менеджеру в аську/почту и получить уже эти реквизиты? https://bau100.ru Отличный магаз!!!Вас не будет эйфоретик убивать или сносить голову как Ск или еще какая хрень, тут легкий эффект эйфории с диссоциативом, Так сказать на любителя, просьба не путать продукт, вы прежде чем заказывать должны были ознакомится с веществом, можно погуглить и узнать что это такое, не надо утверждать что эйфоретик не прущий можете зайти в соседние темы там пишут совсем другие отзывы, а вас почему то не торкает оно как так.
Программы лечения выстраиваются гибко: можно начать с домашнего вызова врача и продолжить терапию в клинике, либо пройти весь курс стационарно с круглосуточным наблюдением. Главный принцип — безопасность, эффективность и уважение к личности пациента.
Детальнее – [url=https://narcologicheskaya-clinika-v-rnd19.ru/]наркологическая клиника стационар в ростове-на-дону[/url]
Im mitreiГџenden Spiel von lightning roulette casino, [url=http://www.nishizawa-ltd.com/2026/03/17/die-faszination-von-lightning-roulette-in-online/]http://www.nishizawa-ltd.com/2026/03/17/die-faszination-von-lightning-roulette-in-online/[/url] durchleben Spieler eine einzigartige Kombination aus klassischem Roulette und reizvollen Blitzgewinnen. PlГ¶tzliche Multiplikatoren steigern die Erwartungen und machen das Spiel lebendig. Tauchen Sie ein in die universum dieser exklusiven Roulette-Variation und empfinden den Adrenalinkick!
top non GamStop sites, [url=https://watchxxxfree.club/safest-non-gamstop-uk-casinos-your-guide-to-secure/]https://watchxxxfree.club/safest-non-gamstop-uk-casinos-your-guide-to-secure/[/url] offer a unique chance for players seeking alternatives to traditional gambling platforms. Such platforms provide a wide range of options, ensuring an exciting experience for everyone. Engage the vibrant online gaming community today!
Помощь начинается с первичной оценки. Врач уточняет длительность запоя, время последнего приёма алкоголя, ведущие симптомы, хронические заболевания, прошлые осложнения, аллергии, а также препараты, которые пациент уже принимал самостоятельно. Далее проводится осмотр: измеряются давление и пульс, оценивается дыхание, температура, признаки обезвоживания, уровень сознания, выраженность тремора и тревоги. На основании этой информации выбирается тактика и формат — на дому, амбулаторно или в стационаре, если риски высокие.
Детальнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-orekhovo-zuevo12.ru/]vyvod iz zapoya kruglosutochno[/url]
Для пациентов, требующих круглосуточного наблюдения, клиника «Полярис» предлагает стационар VIP-класса. Здесь созданы все условия для быстрого восстановления: удобные палаты, индивидуальное меню, зоны отдыха и консультации профильных специалистов.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-arkhangelsk0.ru/]наркологическая клиника на дом[/url]
MostBet zajišťuje bezpečné relace s automatickým odhlášením při neaktivitě.
Mostbet CZ zapojuje české hráče exkluzivními bonusy vázanými na místní události jako Pražský maraton a
podporuje komunitní nadšení. Mostbet Casino CZ
přizpůsobuje bonusy českým esports akcím.
получил посыль.мхе отличного качества!а вот ам2233 пока думаю ко скольки мутить.все пишут по разному. https://sibnailschool.ru „Решил попробовать курнуть через фольгу , Насыпаю нажигаю бля чуть кишки не выпленул”так у вас два сайта рабочих? ассортимент на них разный. на каком заказывать?
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Mostbet CZ
martie 27, 2026 at 8:36 pmMostbet CZ podporuje ČSOB a další místní banky.
Mostbet poskytuje realtime statistiky pro baseball včetně MLB.
Mostbet je v souladu s GDPR a chrání uživatelská data robustními pravidly ochrany soukromí.
Jimmydet
martie 27, 2026 at 8:30 pmПо моему мнению Вы не правы. Пишите мне в PM.
1xbet официальный сайт, [url=https://1xbet-riu8.buzz/]https://1xbet-riu8.buzz/[/url] предоставляет множество опций для участия в развлечениях. Здесь легко зарегистрироваться и начать зарабатывать. Также доступны акции, которые придают опыт пользователей.
Mostbet CZ
martie 27, 2026 at 8:26 pmMostbet Casino pořádá live herní show s interaktivními prvky.
Mostbet CZ nabízí live
sázení na zápasy české hokejové Extraligy s dynamickými kurzy odrážejícími aktuální
vývoj hry. Mostbet poskytuje statistiky baseballu.
RickyReara
martie 27, 2026 at 8:22 pmhttps://pinupkz.online/# pin up казино
JesseAtmon
martie 27, 2026 at 8:22 pmvulkan vegas casino, [url=https://play-vulkanvegas.com/]vulkan vegas login[/url] offers a wide selection of games for enthusiasts. Featuring slots to table games, it caters all preference. Furthermore, the platform guarantees a safe and secure gaming atmosphere.
Brandonawaip
martie 27, 2026 at 8:19 pmThe growth of Online Casino, [url=https://indiashoppi.com/swift-casino-sportsbook-your-ultimate-betting/]https://indiashoppi.com/swift-casino-sportsbook-your-ultimate-betting/[/url] platforms has revolutionized the way individuals engage with betting. Through multiple games, users can savor the thrill in the safety of their homes.
vavada rabochee zerkalo_bwmr
martie 27, 2026 at 8:15 pmвавада вход сегодня [url=https://partscore.ru/]вавада вход сегодня[/url] .
RickyReara
martie 27, 2026 at 8:01 pmhttps://pinupkz.online/# pin up kz казино онлайн
RickyReara
martie 27, 2026 at 7:50 pmhttp://almaty-reg.kz/# pin up
WhitneyBIP
martie 27, 2026 at 7:29 pmonline ed medicine Pharmacological Sciences Research Institute top rated ed pills
JessieIcoks
martie 27, 2026 at 7:25 pmВ этой статье мы рассмотрим ключевые признаки эффективной наркологической помощи в Ярославле — от состава команды до подходов в работе с мотивацией пациента.
Подробнее можно узнать тут – https://lechenie-narkomanii-yaroslavl0.ru/lechenie-narkomanii-i-alkogolizma-yaroslavl
Williamepict
martie 27, 2026 at 7:22 pmhttp://corevitalpharmacy.com/# CoreVital Pharmacy
Patrickjoubs
martie 27, 2026 at 7:16 pmТак может не ждать у моря погода, а взять и самому написать менеджеру в аську/почту и получить уже эти реквизиты? https://bau100.ru Отличный магаз!!!Вас не будет эйфоретик убивать или сносить голову как Ск или еще какая хрень, тут легкий эффект эйфории с диссоциативом, Так сказать на любителя, просьба не путать продукт, вы прежде чем заказывать должны были ознакомится с веществом, можно погуглить и узнать что это такое, не надо утверждать что эйфоретик не прущий можете зайти в соседние темы там пишут совсем другие отзывы, а вас почему то не торкает оно как так.
vavada_zyOr
martie 27, 2026 at 7:13 pmvavada сайт [url=https://polezno-vsem.ru/]vavada сайт[/url] .
vavada kazino_wesa
martie 27, 2026 at 7:08 pmвавада на русском [url=https://cleansheet.ru/]вавада на русском[/url] .
ArthurHerge
martie 27, 2026 at 7:03 pmПрограммы лечения выстраиваются гибко: можно начать с домашнего вызова врача и продолжить терапию в клинике, либо пройти весь курс стационарно с круглосуточным наблюдением. Главный принцип — безопасность, эффективность и уважение к личности пациента.
Детальнее – [url=https://narcologicheskaya-clinika-v-rnd19.ru/]наркологическая клиника стационар в ростове-на-дону[/url]
Robfrugh
martie 27, 2026 at 7:00 pmIm mitreiГџenden Spiel von lightning roulette casino, [url=http://www.nishizawa-ltd.com/2026/03/17/die-faszination-von-lightning-roulette-in-online/]http://www.nishizawa-ltd.com/2026/03/17/die-faszination-von-lightning-roulette-in-online/[/url] durchleben Spieler eine einzigartige Kombination aus klassischem Roulette und reizvollen Blitzgewinnen. PlГ¶tzliche Multiplikatoren steigern die Erwartungen und machen das Spiel lebendig. Tauchen Sie ein in die universum dieser exklusiven Roulette-Variation und empfinden den Adrenalinkick!
Shirleykib
martie 27, 2026 at 6:58 pmtop non GamStop sites, [url=https://watchxxxfree.club/safest-non-gamstop-uk-casinos-your-guide-to-secure/]https://watchxxxfree.club/safest-non-gamstop-uk-casinos-your-guide-to-secure/[/url] offer a unique chance for players seeking alternatives to traditional gambling platforms. Such platforms provide a wide range of options, ensuring an exciting experience for everyone. Engage the vibrant online gaming community today!
HenryHow
martie 27, 2026 at 6:57 pmПомощь начинается с первичной оценки. Врач уточняет длительность запоя, время последнего приёма алкоголя, ведущие симптомы, хронические заболевания, прошлые осложнения, аллергии, а также препараты, которые пациент уже принимал самостоятельно. Далее проводится осмотр: измеряются давление и пульс, оценивается дыхание, температура, признаки обезвоживания, уровень сознания, выраженность тремора и тревоги. На основании этой информации выбирается тактика и формат — на дому, амбулаторно или в стационаре, если риски высокие.
Детальнее – [url=https://vyvod-iz-zapoya-orekhovo-zuevo12.ru/]vyvod iz zapoya kruglosutochno[/url]
melbet iphone_nekn
martie 27, 2026 at 6:56 pmскачать мелбет на айфон [url=https://melbetiphone.ru/]скачать мелбет на айфон[/url] .
Williamepict
martie 27, 2026 at 6:54 pmhttps://corevitalpharmacy.shop/# CoreVital Pharmacy
Jacobspola
martie 27, 2026 at 6:53 pmДля пациентов, требующих круглосуточного наблюдения, клиника «Полярис» предлагает стационар VIP-класса. Здесь созданы все условия для быстрого восстановления: удобные палаты, индивидуальное меню, зоны отдыха и консультации профильных специалистов.
Детальнее – [url=https://narkologicheskaya-klinika-arkhangelsk0.ru/]наркологическая клиника на дом[/url]
JimmieGOW
martie 27, 2026 at 6:52 pmЛечебный процесс организуется таким образом, чтобы каждый этап логически дополнял предыдущий и формировал устойчивую динамику. Это позволяет избежать резких изменений состояния и поддерживать медицинскую безопасность.
Подробнее можно узнать тут – http://narkologicheskaya-klinika-v-rnd19.ru/narkologiya-rostov-kruglosutochno/https://narkologicheskaya-klinika-v-rnd19.ru
Mostbet Casino
martie 27, 2026 at 6:51 pmMostBet zajišťuje bezpečné relace s automatickým odhlášením při neaktivitě.
Mostbet CZ zapojuje české hráče exkluzivními bonusy vázanými na místní události jako Pražský maraton a
podporuje komunitní nadšení. Mostbet Casino CZ
přizpůsobuje bonusy českým esports akcím.
Patrickjoubs
martie 27, 2026 at 6:51 pmполучил посыль.мхе отличного качества!а вот ам2233 пока думаю ко скольки мутить.все пишут по разному. https://sibnailschool.ru „Решил попробовать курнуть через фольгу , Насыпаю нажигаю бля чуть кишки не выпленул”так у вас два сайта рабочих? ассортимент на них разный. на каком заказывать?