Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
echtgeld online roulette, [url=https://platindigital.com/2026/03/03/online-roulette-spielen-tipps-und-strategien-fur-42/]https://platindigital.com/2026/03/03/online-roulette-spielen-tipps-und-strategien-fur-42/[/url] ist eine aufregende Möglichkeit, Echtgeld zu gewinnen. Viele schätzen die Aufregung des Spiels. Die verschiedenen Spiele ist groß. Teilnehmer dürfen taktisch vorgehen, um ihre Profite zu maximieren. Mit einfachen Zahlungsmöglichkeiten erleben viele Nutzer das aufregende Erlebnis von echtgeld online roulette.
non GamStop sites UK, [url=https://demosl70-01.rvsolutions.in/carlink/bitach/discover-the-best-casinos-not-on-gamstop-in-the-uk-4/]https://demosl70-01.rvsolutions.in/carlink/bitach/discover-the-best-casinos-not-on-gamstop-in-the-uk-4/[/url] offer a variety of options for players seeking freedom from self-exclusion lists. These platforms provide dynamic games, lucrative bonuses, and flexible payment methods, ensuring a remarkable gaming experience.
Scoprire nuove avventure nel gaming ГЁ facile con il casinГІ senza registrazione, [url=http://ksasc.com/?p=73509]http://ksasc.com/?p=73509[/url]. Giocare ГЁ immediato e non richiede complicati processi di registrazione. Puoi provare innumerevoli giochi, goderne senza pensieri.
конечно грустно… Ведь у некоторых так бывает…
имплантация all on 6, [url=http://1.e.apnpr.com/c/hu/10786/607/tagcloud?family=arial&min=12&max=28&color_min=8c8c8c&color_max=4d4d4d&unit=px&linktarget=_blank&site=allon6.minsk.by]http://1.e.apnpr.com/c/hu/10786/607/tagcloud?family=arial&min=12&max=28&color_min=8c8c8c&color_max=4d4d4d&unit=px&linktarget=_blank&site=allon6.minsk.by[/url] — это современный метод восстановления утраченных зубов, который позволяет добиться высокой стабильности и эстетики. Этот метод подходит для пациентов с тотальной утратой зубов и предлагает надежное решение. Суть заключается в установке шести титанных имплантов в челюсть, которые служат опорой для протезных конструкций. Преимущества имплантации all on 6 включают резкое сокращение времени, необходимого для установки, и возможность получения временного протеза в день операции. Длительная фиксация позволяет восстановить жевательные способности и повысить качество жизни пациента. Важно отметить, что успешный исход операции зависит от опытности стоматолога и тщательной подготовки пациента. Проведение предварительного обследования гарантирует, что все этапы процесса будут проведены без осложнений. Имплантация all on 6 — это перспективное решение для тех, кто хочет вернуть естественную улыбку своей улыбке.
Welcome to the entertaining world of online gaming at stanleybet casino, [url=https://play-stanleybet.net/nl-be/stanleybet-home-discover-top-casino-slots-online/]stanleybet[/url]. Here, players can enjoy a wide variety of options. Featuring slots to table games, there’s an array for everyone. Enter stanleybet casino and try your luck today!
Online Casino, [url=https://ghaznilegacy.com/discover-the-excitement-of-betgem-casino-uk/]https://ghaznilegacy.com/discover-the-excitement-of-betgem-casino-uk/[/url] features a vast range of choices for players. If you like slots, table games, or live dealers, you’ll find options that meets your interests.
Как выгодно купить iPhone в Тюмени?
[url=https://tmn.applemarketrf.ru]купить айфон в тюмени[/url]
Хотите приобрести новый смартфон Apple, но сомневаетесь, где лучше всего совершить покупку в Тюмени? Мы подготовили подробный гид по местам продаж, ценам и специальным предложениям, чтобы вы могли выбрать лучший вариант покупки своего нового iPhone.
Почему стоит купить iPhone в Тюмени
Покупка техники Apple в Тюмени имеет ряд преимуществ:
[url=https://tmn.applemarketrf.ru/catalog/iphone/]iphone 15 купить тюмень[/url]
– Официальная гарантия производителя
– Быстрая доставка в пределах города
– Возможность лично ознакомиться с устройством перед покупкой
Кроме того, местные магазины часто предлагают акции и скидки, благодаря которым покупка становится ещё выгоднее.
[url=https://tmn.applemarketrf.ru/catalog/iphone/iphone-17-pro-max/]купить айфон 17 pro max[/url]
Какие модели доступны в продаже?
Сегодня в магазинах Тюмени представлены следующие актуальные модели:
– iPhone 17: новейшая версия смартфона с улучшенной камерой и производительностью
– iPhone 16: отличная альтернатива предыдущему поколению с поддержкой последних технологий
– [url=https://tmn.applemarketrf.ru]купить айфон про макс в тюмени[/url]
– Другие модели предыдущих поколений также остаются популярными среди покупателей
Где можно купить iPhone в Тюмени?
Оффлайн-магазины:
– Торговые центры («Галерея», «Норвежский дом», «Кристалл») — широкий выбор моделей и возможность сразу забрать устройство
– Авторизованные реселлеры Apple — предоставляют гарантию качества и оригинальность продукции
Онлайн-площадки:
– Интернет-магазины («Эльдорадо», «DNS», «Технопарк») — доступные цены и удобные условия доставки
– Авито и Юла — отличный способ сэкономить, покупая б/у устройства
Советы по выбору места покупки
При выборе магазина обратите внимание на следующие моменты:
– Репутация продавца
– Наличие официальной гарантии
– Цена товара и наличие акций/скидок
Используя наши рекомендации, вы сможете легко и быстро купить iPhone в Тюмени, выбрав именно тот магазин, который предложит лучшие условия для вас!
купить айфон 17 512 в тюмени https://tmn.applemarketrf.ru
Какой отличный вопрос
En el mundo de el entretenimiento, el casino en lГnea, [url=https://marriagesofa.com/profile/danielle72h1668/]https://marriagesofa.com/profile/danielle72h1668/[/url] ha adquirido una enorme popularidad. Proporciona una amplia gama de experiencias para entretenerse. Los usuarios pueden apostar desde la confort de su casa, ingresando en cualquier momento.
Playing machines at Online Casino Slots, [url=https://chiisanategami.jp/the-rise-of-hustles-online-casino-in-the-uk/]https://chiisanategami.jp/the-rise-of-hustles-online-casino-in-the-uk/[/url] brings excitement and adventure to enthusiasts. With numerous themes, characteristics, and reward opportunities, the experience is sure to be unforgettable. Discover the potential to win big today!
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add

sbjs_first

sbjs_first_add

sbjs_migrations

sbjs_session

sbjs_udata

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
melbet_blEi
martie 20, 2026 at 1:25 amмелбет сайт [url=http://melbet72043.help/]http://melbet72043.help/[/url]
Zakazat cveti_whsr
martie 20, 2026 at 1:25 amдоставка букетов [url=http://www.zakazat-cveti-moskva.ru]http://www.zakazat-cveti-moskva.ru[/url] .
Williammew
martie 20, 2026 at 1:22 amechtgeld online roulette, [url=https://platindigital.com/2026/03/03/online-roulette-spielen-tipps-und-strategien-fur-42/]https://platindigital.com/2026/03/03/online-roulette-spielen-tipps-und-strategien-fur-42/[/url] ist eine aufregende Möglichkeit, Echtgeld zu gewinnen. Viele schätzen die Aufregung des Spiels. Die verschiedenen Spiele ist groß. Teilnehmer dürfen taktisch vorgehen, um ihre Profite zu maximieren. Mit einfachen Zahlungsmöglichkeiten erleben viele Nutzer das aufregende Erlebnis von echtgeld online roulette.
EsterEmall
martie 20, 2026 at 1:20 amnon GamStop sites UK, [url=https://demosl70-01.rvsolutions.in/carlink/bitach/discover-the-best-casinos-not-on-gamstop-in-the-uk-4/]https://demosl70-01.rvsolutions.in/carlink/bitach/discover-the-best-casinos-not-on-gamstop-in-the-uk-4/[/url] offer a variety of options for players seeking freedom from self-exclusion lists. These platforms provide dynamic games, lucrative bonuses, and flexible payment methods, ensuring a remarkable gaming experience.
AnthonyVerry
martie 20, 2026 at 1:18 amonline pharmacy non prescription drugs [url=https://vitalcorepharmacy.shop/#]over the counter sildenafil[/url] safe canadian pharmacy
Richardnurse
martie 20, 2026 at 1:16 amcanada pharmacy coupon: sildenafil online – canadian pharmacy meds
Mercedesloogs
martie 20, 2026 at 1:16 amScoprire nuove avventure nel gaming ГЁ facile con il casinГІ senza registrazione, [url=http://ksasc.com/?p=73509]http://ksasc.com/?p=73509[/url]. Giocare ГЁ immediato e non richiede complicati processi di registrazione. Puoi provare innumerevoli giochi, goderne senza pensieri.
1win_mjOl
martie 20, 2026 at 1:12 am1win hesabım açılmır [url=http://1win82430.help/]1win hesabım açılmır[/url]
melbet_wuEl
martie 20, 2026 at 1:11 ammelbet promo code [url=www.melbet42089.help]www.melbet42089.help[/url]
EricSnops
martie 20, 2026 at 1:09 amконечно грустно… Ведь у некоторых так бывает…
имплантация all on 6, [url=http://1.e.apnpr.com/c/hu/10786/607/tagcloud?family=arial&min=12&max=28&color_min=8c8c8c&color_max=4d4d4d&unit=px&linktarget=_blank&site=allon6.minsk.by]http://1.e.apnpr.com/c/hu/10786/607/tagcloud?family=arial&min=12&max=28&color_min=8c8c8c&color_max=4d4d4d&unit=px&linktarget=_blank&site=allon6.minsk.by[/url] — это современный метод восстановления утраченных зубов, который позволяет добиться высокой стабильности и эстетики. Этот метод подходит для пациентов с тотальной утратой зубов и предлагает надежное решение. Суть заключается в установке шести титанных имплантов в челюсть, которые служат опорой для протезных конструкций. Преимущества имплантации all on 6 включают резкое сокращение времени, необходимого для установки, и возможность получения временного протеза в день операции. Длительная фиксация позволяет восстановить жевательные способности и повысить качество жизни пациента. Важно отметить, что успешный исход операции зависит от опытности стоматолога и тщательной подготовки пациента. Проведение предварительного обследования гарантирует, что все этапы процесса будут проведены без осложнений. Имплантация all on 6 — это перспективное решение для тех, кто хочет вернуть естественную улыбку своей улыбке.
mostbet_etPi
martie 20, 2026 at 1:05 ammostbet login muammo [url=https://mostbet37150.help]https://mostbet37150.help[/url]
PatriciaBeeta
martie 20, 2026 at 12:56 amWelcome to the entertaining world of online gaming at stanleybet casino, [url=https://play-stanleybet.net/nl-be/stanleybet-home-discover-top-casino-slots-online/]stanleybet[/url]. Here, players can enjoy a wide variety of options. Featuring slots to table games, there’s an array for everyone. Enter stanleybet casino and try your luck today!
Richardnurse
martie 20, 2026 at 12:56 amTrue Health Pharm: True Health Pharm – best ed medication online
PeggyNaf
martie 20, 2026 at 12:54 amOnline Casino, [url=https://ghaznilegacy.com/discover-the-excitement-of-betgem-casino-uk/]https://ghaznilegacy.com/discover-the-excitement-of-betgem-casino-uk/[/url] features a vast range of choices for players. If you like slots, table games, or live dealers, you’ll find options that meets your interests.
melbet_zoEl
martie 20, 2026 at 12:54 amмелбет лицензия [url=www.melbet42089.help]мелбет лицензия[/url]
mostbet_fpEl
martie 20, 2026 at 12:47 amмостбет_kg [url=https://www.mostbet83507.help]https://www.mostbet83507.help[/url]
melbet_jlEi
martie 20, 2026 at 12:39 ammelbet kz уведомления о голах [url=https://melbet72043.help]https://melbet72043.help[/url]
WilliamCab
martie 20, 2026 at 12:38 amКак выгодно купить iPhone в Тюмени?
[url=https://tmn.applemarketrf.ru]купить айфон в тюмени[/url]
Хотите приобрести новый смартфон Apple, но сомневаетесь, где лучше всего совершить покупку в Тюмени? Мы подготовили подробный гид по местам продаж, ценам и специальным предложениям, чтобы вы могли выбрать лучший вариант покупки своего нового iPhone.
Почему стоит купить iPhone в Тюмени
Покупка техники Apple в Тюмени имеет ряд преимуществ:
[url=https://tmn.applemarketrf.ru/catalog/iphone/]iphone 15 купить тюмень[/url]
– Официальная гарантия производителя
– Быстрая доставка в пределах города
– Возможность лично ознакомиться с устройством перед покупкой
Кроме того, местные магазины часто предлагают акции и скидки, благодаря которым покупка становится ещё выгоднее.
[url=https://tmn.applemarketrf.ru/catalog/iphone/iphone-17-pro-max/]купить айфон 17 pro max[/url]
Какие модели доступны в продаже?
Сегодня в магазинах Тюмени представлены следующие актуальные модели:
– iPhone 17: новейшая версия смартфона с улучшенной камерой и производительностью
– iPhone 16: отличная альтернатива предыдущему поколению с поддержкой последних технологий
– [url=https://tmn.applemarketrf.ru]купить айфон про макс в тюмени[/url]
– Другие модели предыдущих поколений также остаются популярными среди покупателей
Где можно купить iPhone в Тюмени?
Оффлайн-магазины:
– Торговые центры («Галерея», «Норвежский дом», «Кристалл») — широкий выбор моделей и возможность сразу забрать устройство
– Авторизованные реселлеры Apple — предоставляют гарантию качества и оригинальность продукции
Онлайн-площадки:
– Интернет-магазины («Эльдорадо», «DNS», «Технопарк») — доступные цены и удобные условия доставки
– Авито и Юла — отличный способ сэкономить, покупая б/у устройства
Советы по выбору места покупки
При выборе магазина обратите внимание на следующие моменты:
– Репутация продавца
– Наличие официальной гарантии
– Цена товара и наличие акций/скидок
Используя наши рекомендации, вы сможете легко и быстро купить iPhone в Тюмени, выбрав именно тот магазин, который предложит лучшие условия для вас!
купить айфон 17 512 в тюмени
https://tmn.applemarketrf.ru
Richardnurse
martie 20, 2026 at 12:38 amcost of ed meds: buy ed medication – erectile dysfunction drugs online
Jasmineopemn
martie 20, 2026 at 12:38 amКакой отличный вопрос
En el mundo de el entretenimiento, el casino en lГnea, [url=https://marriagesofa.com/profile/danielle72h1668/]https://marriagesofa.com/profile/danielle72h1668/[/url] ha adquirido una enorme popularidad. Proporciona una amplia gama de experiencias para entretenerse. Los usuarios pueden apostar desde la confort de su casa, ingresando en cualquier momento.
melbet_pvEl
martie 20, 2026 at 12:32 amмелбет киргизия ставки на спорт [url=https://melbet42089.help]https://melbet42089.help[/url]
Richardnurse
martie 20, 2026 at 12:28 amTrue Health Pharm: ed rx online – best ed pills online
JenniferDus
martie 20, 2026 at 12:28 amPlaying machines at Online Casino Slots, [url=https://chiisanategami.jp/the-rise-of-hustles-online-casino-in-the-uk/]https://chiisanategami.jp/the-rise-of-hustles-online-casino-in-the-uk/[/url] brings excitement and adventure to enthusiasts. With numerous themes, characteristics, and reward opportunities, the experience is sure to be unforgettable. Discover the potential to win big today!
1win_cmPr
martie 20, 2026 at 12:25 am1win pul yechish usullari [url=https://1win5765.help]1win pul yechish usullari[/url]
1win_tyPr
martie 20, 2026 at 12:22 am1win android uchun yuklab olish [url=1win5765.help]1win5765.help[/url]