Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Je suis a fond dans Gamdom, ca balance une vibe de folie. Il y a un tsunami de titres varies, offrant des machines a sous ultra-cool. Le support est dispo 24/7, joignable par chat ou email. Les transactions sont simples comme un clin d’?il, par contre des recompenses en plus ca ferait kiffer. Bref, Gamdom c’est du lourd a tester direct pour les aventuriers du jeu ! A noter aussi la navigation est simple comme un jeu d’enfant, ce qui rend chaque session encore plus kiffante. gamdom gift|
Je suis accro a CasinoClic, il propose une aventure de casino qui fait vibrer. Les choix de jeux au casino sont riches et scintillants, avec des machines a sous de casino modernes et envoutantes. L’assistance du casino est chaleureuse et irreprochable, avec une aide qui fait des etincelles. Les retraits au casino sont rapides comme une fusee, par moments plus de tours gratuits au casino ce serait enivrant. En somme, CasinoClic c’est un casino a decouvrir en urgence pour ceux qui cherchent l’adrenaline lumineuse du casino ! Par ailleurs la plateforme du casino brille par son style eblouissant, donne envie de replonger dans le casino a l’infini. bonus casino clic|
Ищете надежный клининг в столице? В подборке “Лучшие клининговые компании Москвы на 2025 год” вы найдете проверенные сервисы с высоким уровнем безопасности, обучения персонала и честной репутацией. Сравните условия, цены, специализации и выбирайте оптимальный вариант для дома или офиса. Читайте подробный обзор и рейтинг на странице: https://sravnishka.ru/2024/06/28/лучшие-клининговые-компании-на-2025-год — сделайте выбор осознанно и экономьте время.
Готовы стартовать без вложений и взять максимум от игры? Ищете игровые автоматы с бонусом при регистрации? На bonusesfs-casino-10.site вас ждут топ?бездепы, фриспины и промокоды от проверенных онлайн?казино. Сопоставьте условия, подберите лучший бонус и начните играть с выгодой уже сегодня. Забирайте фриспины за регистрацию, деньги на бонусный счет и кэшбэк — играйте дольше и повышайте шансы на успех. Выберите подходящее предложение и активируйте свои бонусы уже сегодня!
Качественный ремонт квартир https://expertremonta.kz от Компании «Эксперт ремонта» это качественный ремонт квартир под ключ в Алматы. Выбирайте Эксперт Ремонта — тут бесплатный выезд замерщика, официальные документы, гарантия документально, ремонт квартир без предоплаты.
Планируете поездку по Краснодарскому краю? Возьмите авто в CarTrip: без залога, без ограничения пробега, быстрая подача и большой выбор — от эконома до бизнес-класса и кабриолетов. В пути вы оцените чистые, заправленные машины и поддержку 24/7. Забронировать просто: выберите город и модель, оставьте контакты — менеджер свяжется. Подробнее и актуальные цены на https://prokat.car-trip.ru/ — отправляйтесь в путь уже сегодня!
Качественный ремонт квартир https://expertremonta.kz от Компании «Эксперт ремонта» это качественный ремонт квартир под ключ в Алматы. Выбирайте Эксперт Ремонта — тут бесплатный выезд замерщика, официальные документы, гарантия документально, ремонт квартир без предоплаты.
Ищете санитарную книжку срочно по городу по выгодной стоимости? В медцентре [url=https://hearth-health.ru]https://hearth-health.ru[/url] можно быстро заказать санитарную книжку нового образца начиная с 1 200 ?, перевыпустить медкнижку по цене от 1 800 ? или заказать нужную медсправку от 1 000 ?, включая анализы по цене 500 ?. Всё — законно, с соблюдением норм и без проблем. График работы удобный, можно оформить заказ через интернет и забрать справки быстро. Узнайте больше — медкнижка за день, оформление онлайн, доступная справка.
Нужен автобусный билет? купить билет на автобус онлайн просто и удобно. Поиск рейсов, сравнение цен, выбор мест и моментальная оплата. Актуальное расписание, надежные перевозчики и выгодные тарифы каждый день.
Надежная доставка грузов из китая: от небольших партий до контейнеров. Авиа, морем, авто и железной дорогой. Оформление, страхование и логистика в кратчайшие сроки.
Нужен автобусный билет? билеты на автобус онлайн просто и удобно. Поиск рейсов, сравнение цен, выбор мест и моментальная оплата. Актуальное расписание, надежные перевозчики и выгодные тарифы каждый день.
Надежная доставка грузов из китая: от небольших партий до контейнеров. Авиа, морем, авто и железной дорогой. Оформление, страхование и логистика в кратчайшие сроки.
https://enginecrux.com/ is a comprehensive online resource dedicated to providing detailed information on various vehicle engines. The website offers in-depth engine specifications, maintenance tips, common issues, and comparative analyses across a wide range of brands including Audi, BMW, Honda, Hyundai, Mercedes-Benz, Toyota, and more. Whether you’re a car enthusiast, a mechanic, or simply interested in automotive technology, EngineCrux serves as a valuable tool for understanding the intricacies of modern engines.
Acquisto Lasix (Furosemide) Online Senza Ricetta Farmaci Italia
Lasix (Furosemide) Online Senza Ricetta: La Mia Conversazione con il Farmacista
„Buongiorno, posso aiutarla?” La voce calma del farmacista mi ha accolto al telefono. Era la mia prima volta che chiamavo una farmacia online autorizzata per parlare di Lasix.
„Si… cercavo informazioni sul Lasix…” ho balbettato, imbarazzato.
„Capisco,” ha risposto con tono professionale ma gentile. „Prima di tutto, devo chiederle: ha una diagnosi medica per cui le e stato prescritto il Lasix?”
Ho esitato. „Non esattamente… ho solo questi gonfiori alle caviglie dopo il lavoro…”
„Vede,” ha continuato, „il Lasix e un diuretico potentissimo che richiede supervisione medica. Non e come gli integratori che puo prendere liberamente. Potrebbe causare squilibri elettrolitici pericolosi se usato senza controllo.”
Ci siamo seduti (virtualmente) per parlare della mia situazione. Gli ho raccontato di come dopo 8 ore in piedi al lavoro, le mie caviglie diventavano gonfie come palloni.
„Capisco la sua frustrazione,” ha detto. „Ma sa che il Lasix non e l’unica opzione? A volte il problema non e la ritenzione idrica, ma la circolazione. Prima di considerare il Lasix, dovrebbe fare alcuni esami.”
Mi ha spiegato che le farmacie serie non vendono farmaci come il Lasix senza:
Una valutazione medica completa
Esami recenti della funzionalita renale
Monitoraggio regolare dei livelli di potassio
Follow-up medico programmato
„Sa qual e la cosa piu triste che vedo?” ha chiesto. „Pazienti che comprano Lasix online da siti non autorizzati, spendono meno soldi ma rischiano la salute. L’altro giorno, una signora e arrivata con crampi muscolari terribili perche il Lasix contraffatto che aveva comprato le aveva prosciugato il potassio.”
Mi ha raccontato di un paziente di 65 anni che aveva comprato Lasix a €0,20 per compressa invece di €0,65. „Dopo due mesi, e finito in ospedale con problemi renali. Il prodotto conteneva sostanze chimiche pericolose.”.
Надежная доставка из китая в Россию: от документов до контейнеров. Выбираем оптимальный маршрут, оформляем таможню, страхуем грузы. Контроль сроков и сохранность на каждом этапе.
Сюрвей грузов сюрвей контроль качества и количества, проверка условий перевозки, составление отчётов. Опытные эксперты обеспечивают объективную оценку для компаний и страховых организаций.
Эндовазальная лазерная коагуляция https://evlo-phlebology.ru эффективный метод лечения варикоза. Амбулаторная процедура занимает до 40 минут, не требует госпитализации и обеспечивает быстрый косметический и медицинский результат.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
fuzzypanda7irott
septembrie 7, 2025 at 6:05 pmJe suis a fond dans Gamdom, ca balance une vibe de folie. Il y a un tsunami de titres varies, offrant des machines a sous ultra-cool. Le support est dispo 24/7, joignable par chat ou email. Les transactions sont simples comme un clin d’?il, par contre des recompenses en plus ca ferait kiffer. Bref, Gamdom c’est du lourd a tester direct pour les aventuriers du jeu ! A noter aussi la navigation est simple comme un jeu d’enfant, ce qui rend chaque session encore plus kiffante.
gamdom gift|
sparklymoth6irott
septembrie 7, 2025 at 5:44 pmJe suis accro a CasinoClic, il propose une aventure de casino qui fait vibrer. Les choix de jeux au casino sont riches et scintillants, avec des machines a sous de casino modernes et envoutantes. L’assistance du casino est chaleureuse et irreprochable, avec une aide qui fait des etincelles. Les retraits au casino sont rapides comme une fusee, par moments plus de tours gratuits au casino ce serait enivrant. En somme, CasinoClic c’est un casino a decouvrir en urgence pour ceux qui cherchent l’adrenaline lumineuse du casino ! Par ailleurs la plateforme du casino brille par son style eblouissant, donne envie de replonger dans le casino a l’infini.
bonus casino clic|
WecyxWoown
septembrie 7, 2025 at 5:14 pmИщете надежный клининг в столице? В подборке “Лучшие клининговые компании Москвы на 2025 год” вы найдете проверенные сервисы с высоким уровнем безопасности, обучения персонала и честной репутацией. Сравните условия, цены, специализации и выбирайте оптимальный вариант для дома или офиса. Читайте подробный обзор и рейтинг на странице: https://sravnishka.ru/2024/06/28/лучшие-клининговые-компании-на-2025-год — сделайте выбор осознанно и экономьте время.
grunt-461
septembrie 7, 2025 at 4:07 pmрастительный грунт цена почвогрунт купить
yunuskokcan-82
septembrie 7, 2025 at 4:04 pmhttps://yunuskokcan.com/
hamikigox
septembrie 7, 2025 at 3:58 pmГотовы стартовать без вложений и взять максимум от игры? Ищете игровые автоматы с бонусом при регистрации? На bonusesfs-casino-10.site вас ждут топ?бездепы, фриспины и промокоды от проверенных онлайн?казино. Сопоставьте условия, подберите лучший бонус и начните играть с выгодой уже сегодня. Забирайте фриспины за регистрацию, деньги на бонусный счет и кэшбэк — играйте дольше и повышайте шансы на успех. Выберите подходящее предложение и активируйте свои бонусы уже сегодня!
dostavka-topliva-526
septembrie 7, 2025 at 3:57 pmдоставка топлива в коттеджи продажа дизтоплива с доставкой
expertremonta-287
septembrie 7, 2025 at 3:52 pmКачественный ремонт квартир https://expertremonta.kz от Компании «Эксперт ремонта» это качественный ремонт квартир под ключ в Алматы. Выбирайте Эксперт Ремонта — тут бесплатный выезд замерщика, официальные документы, гарантия документально, ремонт квартир без предоплаты.
Russellbam
septembrie 7, 2025 at 3:40 pmКупить MEFEDRON MEF SH1SHK1 ALFA_PVP
TykuvDof
septembrie 7, 2025 at 3:38 pmПланируете поездку по Краснодарскому краю? Возьмите авто в CarTrip: без залога, без ограничения пробега, быстрая подача и большой выбор — от эконома до бизнес-класса и кабриолетов. В пути вы оцените чистые, заправленные машины и поддержку 24/7. Забронировать просто: выберите город и модель, оставьте контакты — менеджер свяжется. Подробнее и актуальные цены на https://prokat.car-trip.ru/ — отправляйтесь в путь уже сегодня!
grunt-968
septembrie 7, 2025 at 3:30 pmпочвогрунт купить дешево грунт оптом
dostavka-topliva-956
septembrie 7, 2025 at 3:23 pmсолярка с доставкой цена доставка дт
expertremonta-567
septembrie 7, 2025 at 3:18 pmКачественный ремонт квартир https://expertremonta.kz от Компании «Эксперт ремонта» это качественный ремонт квартир под ключ в Алматы. Выбирайте Эксперт Ремонта — тут бесплатный выезд замерщика, официальные документы, гарантия документально, ремонт квартир без предоплаты.
Spravkiplw
septembrie 7, 2025 at 1:49 pmИщете санитарную книжку срочно по городу по выгодной стоимости? В медцентре [url=https://hearth-health.ru]https://hearth-health.ru[/url] можно быстро заказать санитарную книжку нового образца начиная с 1 200 ?, перевыпустить медкнижку по цене от 1 800 ? или заказать нужную медсправку от 1 000 ?, включая анализы по цене 500 ?. Всё — законно, с соблюдением норм и без проблем. График работы удобный, можно оформить заказ через интернет и забрать справки быстро. Узнайте больше — медкнижка за день, оформление онлайн, доступная справка.
probilets-335
septembrie 7, 2025 at 1:17 pmНужен автобусный билет? купить билет на автобус онлайн просто и удобно. Поиск рейсов, сравнение цен, выбор мест и моментальная оплата. Актуальное расписание, надежные перевозчики и выгодные тарифы каждый день.
dostavka-gruzov-kitay-753
septembrie 7, 2025 at 1:06 pmНадежная доставка грузов из китая: от небольших партий до контейнеров. Авиа, морем, авто и железной дорогой. Оформление, страхование и логистика в кратчайшие сроки.
art-made-808
septembrie 7, 2025 at 12:59 pmсайт на тильде цена стоимость сайта на тильде
probilets-31
septembrie 7, 2025 at 12:41 pmНужен автобусный билет? билеты на автобус онлайн просто и удобно. Поиск рейсов, сравнение цен, выбор мест и моментальная оплата. Актуальное расписание, надежные перевозчики и выгодные тарифы каждый день.
dostavka-gruzov-kitay-705
septembrie 7, 2025 at 12:33 pmНадежная доставка грузов из китая: от небольших партий до контейнеров. Авиа, морем, авто и железной дорогой. Оформление, страхование и логистика в кратчайшие сроки.
art-made-180
septembrie 7, 2025 at 12:25 pmразработка сайта на тильде tilda разработка сайтов
BiqykceCance
septembrie 7, 2025 at 12:11 pmhttps://enginecrux.com/ is a comprehensive online resource dedicated to providing detailed information on various vehicle engines. The website offers in-depth engine specifications, maintenance tips, common issues, and comparative analyses across a wide range of brands including Audi, BMW, Honda, Hyundai, Mercedes-Benz, Toyota, and more. Whether you’re a car enthusiast, a mechanic, or simply interested in automotive technology, EngineCrux serves as a valuable tool for understanding the intricacies of modern engines.
AlbertWralp
septembrie 7, 2025 at 12:05 pmAcquisto Lasix (Furosemide) Online Senza Ricetta Farmaci Italia
Lasix (Furosemide) Online Senza Ricetta: La Mia Conversazione con il Farmacista
„Buongiorno, posso aiutarla?” La voce calma del farmacista mi ha accolto al telefono. Era la mia prima volta che chiamavo una farmacia online autorizzata per parlare di Lasix.
„Si… cercavo informazioni sul Lasix…” ho balbettato, imbarazzato.
„Capisco,” ha risposto con tono professionale ma gentile. „Prima di tutto, devo chiederle: ha una diagnosi medica per cui le e stato prescritto il Lasix?”
Ho esitato. „Non esattamente… ho solo questi gonfiori alle caviglie dopo il lavoro…”
„Vede,” ha continuato, „il Lasix e un diuretico potentissimo che richiede supervisione medica. Non e come gli integratori che puo prendere liberamente. Potrebbe causare squilibri elettrolitici pericolosi se usato senza controllo.”
Ci siamo seduti (virtualmente) per parlare della mia situazione. Gli ho raccontato di come dopo 8 ore in piedi al lavoro, le mie caviglie diventavano gonfie come palloni.
„Capisco la sua frustrazione,” ha detto. „Ma sa che il Lasix non e l’unica opzione? A volte il problema non e la ritenzione idrica, ma la circolazione. Prima di considerare il Lasix, dovrebbe fare alcuni esami.”
Mi ha spiegato che le farmacie serie non vendono farmaci come il Lasix senza:
Una valutazione medica completa
Esami recenti della funzionalita renale
Monitoraggio regolare dei livelli di potassio
Follow-up medico programmato
„Sa qual e la cosa piu triste che vedo?” ha chiesto. „Pazienti che comprano Lasix online da siti non autorizzati, spendono meno soldi ma rischiano la salute. L’altro giorno, una signora e arrivata con crampi muscolari terribili perche il Lasix contraffatto che aveva comprato le aveva prosciugato il potassio.”
Mi ha raccontato di un paziente di 65 anni che aveva comprato Lasix a €0,20 per compressa invece di €0,65. „Dopo due mesi, e finito in ospedale con problemi renali. Il prodotto conteneva sostanze chimiche pericolose.”.
chinatut-12
septembrie 7, 2025 at 10:04 amНадежная доставка из китая в Россию: от документов до контейнеров. Выбираем оптимальный маршрут, оформляем таможню, страхуем грузы. Контроль сроков и сохранность на каждом этапе.
gpcdoerfer2-346
septembrie 7, 2025 at 9:59 amСюрвей грузов сюрвей контроль качества и количества, проверка условий перевозки, составление отчётов. Опытные эксперты обеспечивают объективную оценку для компаний и страховых организаций.
evlo-phlebology-205
septembrie 7, 2025 at 9:59 amЭндовазальная лазерная коагуляция https://evlo-phlebology.ru эффективный метод лечения варикоза. Амбулаторная процедура занимает до 40 минут, не требует госпитализации и обеспечивает быстрый косметический и медицинский результат.