Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Ищете санитарную книжку в течение суток по городу без прохождения врачей и комиссий? В медцентре [url=https://doktora-gerasenko-med.ru]https://doktora-gerasenko-med.ru[/url] можно оформить или продлить санкнижку, документы для плавания, ГАИ, листки нетрудоспособности, документы из ПНД/НД, решения комиссии КЭК и другие подлинные справки — всё быстро, официально и без лишних походов к врачу. Узнайте детали — санкнижка за 1 день, оформить справку быстро, справка без врачей.
Надежная доставка из китая в Россию: от документов до контейнеров. Выбираем оптимальный маршрут, оформляем таможню, страхуем грузы. Контроль сроков и сохранность на каждом этапе.
Сюрвей грузов сюрвей контроль качества и количества, проверка условий перевозки, составление отчётов. Опытные эксперты обеспечивают объективную оценку для компаний и страховых организаций.
Эндовазальная лазерная коагуляция https://evlo-phlebology.ru эффективный метод лечения варикоза. Амбулаторная процедура занимает до 40 минут, не требует госпитализации и обеспечивает быстрый косметический и медицинский результат.
Hey there! I just wanted to ask if you ever have any trouble with hackers?
My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing several weeks of hard work
due to no data backup. Do you have any methods to prevent hackers?
Estou pirando total com LeaoWin Casino, e um cassino online que ruge como um leao. A gama do cassino e simplesmente uma fera, incluindo jogos de mesa de cassino cheios de garra. O servico do cassino e confiavel e brabo, acessivel por chat ou e-mail. Os ganhos do cassino chegam voando como uma aguia, mas mais recompensas no cassino seriam um diferencial brabo. No geral, LeaoWin Casino oferece uma experiencia de cassino que e puro rugido para os cacadores de slots modernos de cassino! De lambuja a interface do cassino e fluida e cheia de energia selvagem, o que deixa cada sessao de cassino ainda mais animal. leaowin02 casino debt|
J’adore l’eclat de Bruno Casino, ca degage une ambiance de jeu explosive. La selection du casino est une explosion de divertissement, offrant des sessions de casino en direct vibrantes. Le personnel du casino offre un accompagnement hors pair, repondant plus vite qu’une comete. Le processus du casino est transparent et sans complications, parfois des bonus de casino plus frequents seraient geniaux. Globalement, Bruno Casino est un casino en ligne qui fait des vagues pour les passionnes de casinos en ligne ! De surcroit l’interface du casino est fluide et eclatante, donne envie de replonger dans le casino a l’infini. casino saint bruno grenoble|
Шукаєте меблі за низькими цінами? Завітайте до https://mebelino.com.ua/ і ви знайдете істотний асортимент різних меблів. Здійснюємо швидку доставку. Перегляньте каталог і ви обов’язково знайдете для себе необхідні варіанти. Інтернет-магазин Mebelino – це можливість купити меблі в Україні.
Looking for asylum lawyer usa? Visit the website shautsova.com – this is the firm of Elena Shevtsova, which specializes in immigration cases. The lawyer offers legal support throughout New York. Check the website to review all available legal services. With us we cover issues such as: removal defense, residence permit, visa, obtaining citizenship as well as additional options.
Je trouve absolument epique Julius Casino, on dirait une conquete de fun. Le repertoire du casino est une arene de divertissement, offrant des sessions de casino en direct qui en imposent. Le service client du casino est digne d’un cesar, assurant un support de casino instantane et souverain. Les paiements du casino sont securises et fluides, parfois des bonus de casino plus frequents seraient glorieux. Dans l’ensemble, Julius Casino c’est un casino a conquerir en urgence pour les conquerants du casino ! En plus l’interface du casino est fluide et majestueuse comme un palais, donne envie de replonger dans le casino sans fin. avis julius casino|
Estou pirando com DazardBet Casino, e um cassino online que e pura adrenalina. As opcoes de jogos no cassino sao ricas e eletrizantes, oferecendo sessoes de cassino ao vivo que sao um arraso. Os agentes do cassino sao rapidos como um raio, dando solucoes claras e na hora. As transacoes do cassino sao simples como um estalo, porem mais giros gratis no cassino seria incrivel. No geral, DazardBet Casino e o point perfeito pros fas de cassino para os viciados em emocoes de cassino! De bonus a plataforma do cassino arrasa com um visual eletrizante, o que deixa cada sessao de cassino ainda mais insana. dazardbet login|
Добро пожаловать в Vodka Casino,
где каждый найдет что-то для себя!
Здесь вас ждут великолепные предложения, захватывающие слоты и невероятные возможности для выигрыша. Vodka казино официальный.
Почему стоит выбрать Vodka Casino?
Удобный интерфейс для всех игроков.
Большие выигрыши с каждой ставкой.
Регулярные акции для новичков и постоянных игроков.
Удобные методы депозита и вывода средств.
Начните играть в Vodka Casino и выиграйте прямо сейчас!
Фермерство — це щоденні рішення, що приносять врожай і прибуток. Шукаєте перевірені поради, аналітику цін, техніки та лайфхаки для господарства? На фермерському порталі ви знайдете практику, яку можна застосувати вже сьогодні: від живлення саду до обліку врожаїв, від техніки до екоінновацій. Перейдіть на https://fermerstvo.in.ua/ і додайте сайт у закладки. Долучайтеся до спільноти свідомих аграріїв, розвивайте господарство системно та впевнено, економте час на пошуку рішень і зосередьтеся на результаті.
Kangaroo Baby is a charming India-based mobile game where players care for adorable kangaroo joeys. With simple gameplay, nurturing tasks, and cute graphics, it’s perfect for kids and casual gamers: Kangaroo drawing tutorials
Подбираете официальные справки от врача с курьерской доставкой без лишней бюрократии и задержек? На [url=https://med-meditsina.ru]https://med-meditsina.ru[/url] можно оперативно заказать медицинские документы — от справок ПНД, НД, справок противотуберкулёзного диспансера до форм 095/у, 027/у, 086/у, справок для плавания, академотпуска и медосмотра. Всё это оформляется легально, на оригинальных бланках, при этом возможна срочная доставка по Москве. Оформите медсправку в день обращения, без похода к врачу — это просто, быстро и законно. Все детали на сайте — справка на дом, заказ через интернет, оформление без задержек.
Частный вебмастер https://разработка.site/ – разработка и доработка сайтов. Выполню работы по: разработке сайта, доработке, продвижении и рекламе. Разрабатываю лендинги, интернет магазины, сайты каталоги, сайты для бизнеса, сайты с системой бронирования.
Empowering Amateur Radio Enthusiasts, Echolink Florida connects you to
the best amateur radio services. Discover our conference server located in Colorado
Springs, Colorado, powered by AT&T First Net Fiber
Network.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
Spravkipfv
septembrie 7, 2025 at 9:37 amИщете санитарную книжку в течение суток по городу без прохождения врачей и комиссий? В медцентре [url=https://doktora-gerasenko-med.ru]https://doktora-gerasenko-med.ru[/url] можно оформить или продлить санкнижку, документы для плавания, ГАИ, листки нетрудоспособности, документы из ПНД/НД, решения комиссии КЭК и другие подлинные справки — всё быстро, официально и без лишних походов к врачу. Узнайте детали — санкнижка за 1 день, оформить справку быстро, справка без врачей.
MarionExole
septembrie 7, 2025 at 9:37 amhttps://community.wongcw.com/blogs/1144568/%D0%9F%D0%B5%D0%BD%D0%B7%D0%B0-%D0%BA%D1%83%D0%BF%D0%B8%D1%82%D1%8C-%D0%BA%D0%BE%D0%BA%D0%B0%D0%B8%D0%BD-%D0%BC%D0%B5%D1%84%D0%B5%D0%B4%D1%80%D0%BE%D0%BD-%D1%81%D0%BA%D0%BE%D1%80%D0%BE%D1%81%D1%82%D1%8C
chinatut-49
septembrie 7, 2025 at 9:30 amНадежная доставка из китая в Россию: от документов до контейнеров. Выбираем оптимальный маршрут, оформляем таможню, страхуем грузы. Контроль сроков и сохранность на каждом этапе.
gpcdoerfer2-612
septembrie 7, 2025 at 9:25 amСюрвей грузов сюрвей контроль качества и количества, проверка условий перевозки, составление отчётов. Опытные эксперты обеспечивают объективную оценку для компаний и страховых организаций.
evlo-phlebology-809
septembrie 7, 2025 at 9:23 amЭндовазальная лазерная коагуляция https://evlo-phlebology.ru эффективный метод лечения варикоза. Амбулаторная процедура занимает до 40 минут, не требует госпитализации и обеспечивает быстрый косметический и медицинский результат.
More info
septembrie 7, 2025 at 8:58 amHey there! I just wanted to ask if you ever have any trouble with hackers?
My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing several weeks of hard work
due to no data backup. Do you have any methods to prevent hackers?
fluffycrab3irott
septembrie 7, 2025 at 8:45 amEstou pirando total com LeaoWin Casino, e um cassino online que ruge como um leao. A gama do cassino e simplesmente uma fera, incluindo jogos de mesa de cassino cheios de garra. O servico do cassino e confiavel e brabo, acessivel por chat ou e-mail. Os ganhos do cassino chegam voando como uma aguia, mas mais recompensas no cassino seriam um diferencial brabo. No geral, LeaoWin Casino oferece uma experiencia de cassino que e puro rugido para os cacadores de slots modernos de cassino! De lambuja a interface do cassino e fluida e cheia de energia selvagem, o que deixa cada sessao de cassino ainda mais animal.
leaowin02 casino debt|
spunkyfrog2irott
septembrie 7, 2025 at 8:19 amJ’adore l’eclat de Bruno Casino, ca degage une ambiance de jeu explosive. La selection du casino est une explosion de divertissement, offrant des sessions de casino en direct vibrantes. Le personnel du casino offre un accompagnement hors pair, repondant plus vite qu’une comete. Le processus du casino est transparent et sans complications, parfois des bonus de casino plus frequents seraient geniaux. Globalement, Bruno Casino est un casino en ligne qui fait des vagues pour les passionnes de casinos en ligne ! De surcroit l’interface du casino est fluide et eclatante, donne envie de replonger dans le casino a l’infini.
casino saint bruno grenoble|
Rimendox
septembrie 7, 2025 at 8:07 amШукаєте меблі за низькими цінами? Завітайте до https://mebelino.com.ua/ і ви знайдете істотний асортимент різних меблів. Здійснюємо швидку доставку. Перегляньте каталог і ви обов’язково знайдете для себе необхідні варіанти. Інтернет-магазин Mebelino – це можливість купити меблі в Україні.
xagixcreda
septembrie 7, 2025 at 7:47 amLooking for asylum lawyer usa? Visit the website shautsova.com – this is the firm of Elena Shevtsova, which specializes in immigration cases. The lawyer offers legal support throughout New York. Check the website to review all available legal services. With us we cover issues such as: removal defense, residence permit, visa, obtaining citizenship as well as additional options.
fluffycactus3irott
septembrie 7, 2025 at 7:13 amJe trouve absolument epique Julius Casino, on dirait une conquete de fun. Le repertoire du casino est une arene de divertissement, offrant des sessions de casino en direct qui en imposent. Le service client du casino est digne d’un cesar, assurant un support de casino instantane et souverain. Les paiements du casino sont securises et fluides, parfois des bonus de casino plus frequents seraient glorieux. Dans l’ensemble, Julius Casino c’est un casino a conquerir en urgence pour les conquerants du casino ! En plus l’interface du casino est fluide et majestueuse comme un palais, donne envie de replonger dans le casino sans fin.
avis julius casino|
sparklemoth8irott
septembrie 7, 2025 at 6:51 amEstou pirando com DazardBet Casino, e um cassino online que e pura adrenalina. As opcoes de jogos no cassino sao ricas e eletrizantes, oferecendo sessoes de cassino ao vivo que sao um arraso. Os agentes do cassino sao rapidos como um raio, dando solucoes claras e na hora. As transacoes do cassino sao simples como um estalo, porem mais giros gratis no cassino seria incrivel. No geral, DazardBet Casino e o point perfeito pros fas de cassino para os viciados em emocoes de cassino! De bonus a plataforma do cassino arrasa com um visual eletrizante, o que deixa cada sessao de cassino ainda mais insana.
dazardbet login|
vodka bet
septembrie 7, 2025 at 6:38 amДобро пожаловать в Vodka Casino,
где каждый найдет что-то для себя!
Здесь вас ждут великолепные предложения, захватывающие слоты и невероятные возможности для выигрыша.
Vodka казино официальный.
Почему стоит выбрать Vodka Casino?
Удобный интерфейс для всех игроков.
Большие выигрыши с каждой ставкой.
Регулярные акции для новичков и постоянных игроков.
Удобные методы депозита и вывода средств.
Начните играть в Vodka Casino и выиграйте прямо сейчас!
Puwuvfeape
septembrie 7, 2025 at 6:17 amФермерство — це щоденні рішення, що приносять врожай і прибуток. Шукаєте перевірені поради, аналітику цін, техніки та лайфхаки для господарства? На фермерському порталі ви знайдете практику, яку можна застосувати вже сьогодні: від живлення саду до обліку врожаїв, від техніки до екоінновацій. Перейдіть на https://fermerstvo.in.ua/ і додайте сайт у закладки. Долучайтеся до спільноти свідомих аграріїв, розвивайте господарство системно та впевнено, економте час на пошуку рішень і зосередьтеся на результаті.
MarionExole
septembrie 7, 2025 at 6:06 amhttps://e441d77745460896d2fb4dbf87.doorkeeper.jp/
esta application
septembrie 7, 2025 at 5:44 amHi there, the whole thing is going well here and ofcourse every one is sharing data,
that’s actually good, keep up writing.
BrianPaido
septembrie 7, 2025 at 5:35 amKangaroo Baby is a charming India-based mobile game where players care for adorable kangaroo joeys. With simple gameplay, nurturing tasks, and cute graphics, it’s perfect for kids and casual gamers: Kangaroo drawing tutorials
Spravkigsn
septembrie 7, 2025 at 4:40 amПодбираете официальные справки от врача с курьерской доставкой без лишней бюрократии и задержек? На [url=https://med-meditsina.ru]https://med-meditsina.ru[/url] можно оперативно заказать медицинские документы — от справок ПНД, НД, справок противотуберкулёзного диспансера до форм 095/у, 027/у, 086/у, справок для плавания, академотпуска и медосмотра. Всё это оформляется легально, на оригинальных бланках, при этом возможна срочная доставка по Москве. Оформите медсправку в день обращения, без похода к врачу — это просто, быстро и законно. Все детали на сайте — справка на дом, заказ через интернет, оформление без задержек.
MarionExole
septembrie 7, 2025 at 4:09 amhttps://hub.docker.com/u/Pettrilloone
аниместарс.ру
septembrie 7, 2025 at 3:46 amОчень красивый и профессионально оформленный
сайт anime!
аниместарс.ру
MarionExole
septembrie 7, 2025 at 3:23 amhttps://www.brownbook.net/business/54219190/купить-лирику-в-нижнем-новгороде/
walat-754
septembrie 7, 2025 at 3:07 amhttps://www.walat.nl/
MarionExole
septembrie 7, 2025 at 2:36 amhttps://wirtube.de/a/hminhdat793/video-channels
Kikupamgix
septembrie 7, 2025 at 1:46 amЧастный вебмастер https://разработка.site/ – разработка и доработка сайтов. Выполню работы по: разработке сайта, доработке, продвижении и рекламе. Разрабатываю лендинги, интернет магазины, сайты каталоги, сайты для бизнеса, сайты с системой бронирования.
echolink florida
septembrie 7, 2025 at 1:17 amEmpowering Amateur Radio Enthusiasts, Echolink Florida connects you to
the best amateur radio services. Discover our conference server located in Colorado
Springs, Colorado, powered by AT&T First Net Fiber
Network.