Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Online casinos present a dynamic gaming experience. With different games, players can appreciate the thrill of chance from the comfort of their homes. Whether one can find it slots or table games, Casino Online, [url=https://madintegra.misistemadegestion.cloud/the-magical-world-of-online-casino-chipstars/]https://madintegra.misistemadegestion.cloud/the-magical-world-of-online-casino-chipstars/[/url] has something for everyone.
А возможны еще варианты?
In the digital age, a premier web agency is essential for businesses. They offer cutting-edge solutions to enhance your online presence. With a group of skilled professionals, they ensure high-quality results that drive growth and engagement. Partnering with a top web agency, [url=http://wap.ixlas.az/islam/kitabxana/index.php?site=awplife.com%2Fbranding-your-ecommerce-store%2F]http://wap.ixlas.az/islam/kitabxana/index.php?site=awplife.com%2Fbranding-your-ecommerce-store%2F[/url] allows you to capitalize on the latest trends and technologies. Invest in your brand’s future and watch your awareness soar!
Я вам сочувствую.
мобильное казино, [url=https://www.wunderbook.it/kosmolot-365-vash-put-k-uspehu-v-mire-kazino/]https://www.wunderbook.it/kosmolot-365-vash-put-k-uspehu-v-mire-kazino/[/url] становится все более популярным среди игроков. Пользователи ценят простоту доступа и многообразие игр. Телефоны позволяют наслаждаться азартом в любое время.
Bitfortune casino crypto, [url=https://impression.bg/casino-tokens-farming-vs-staking-which-strategy-3/]https://impression.bg/casino-tokens-farming-vs-staking-which-strategy-3/[/url] offers a cutting-edge approach to online gaming. Players can explore various games while using reputable cryptocurrencies. Rapid transactions and enhanced security make it an enticing choice for players.
online casino, [url=https://demo.fastw3b.com/gallerywp/betcasino020214/exploring-the-exciting-world-of-viva-game-16/]https://demo.fastw3b.com/gallerywp/betcasino020214/exploring-the-exciting-world-of-viva-game-16/[/url] delivers a unique gaming experience for participants. With a variety of games available, it caters different tastes, ensuring everyone finds something enjoyable.
Вы абсолютно правы. В этом что-то есть и я думаю, что это отличная идея.
Купить диплом или аттестат, [url=http://www.wearecloud.co.uk/?p=39259]http://www.wearecloud.co.uk/?p=39259[/url] — популярное решение для тех, кто хочет улучшить свои шансы на рынке труда. Многие ищут возможность получить официальные документы без необходимости обучения. Тем не менее важно найти надежного производителя, чтобы избежать рисков с легитимностью. Следует помнить, что ряды организации могут не принять поддельные документы, поэтому стоит подходить к этому делу ответственно.
Los incentivos de casino en lГnea son una excelente posibilidad para aumentar tu saldo de juego. Al registrarte, es posible que obtengas unos magnГficos bonos de casino en lГnea, [url=https://www.falamedia.cz/como-interpretar-los-terminos-y-condiciones-de-2/]https://www.falamedia.cz/como-interpretar-los-terminos-y-condiciones-de-2/[/url] que facilitarГЎn disfrutar aГєn mГЎs de tu experiencia de juego.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
melbet_wiPa
februarie 25, 2026 at 7:08 amпромокоды melbet [url=https://gamemelbet.ru]промокоды melbet[/url] .
1win_vkpn
februarie 25, 2026 at 7:02 am1вин краш [url=https://www.1win50742.help]https://www.1win50742.help[/url]
GerardoDok
februarie 25, 2026 at 6:57 amOnline casinos present a dynamic gaming experience. With different games, players can appreciate the thrill of chance from the comfort of their homes. Whether one can find it slots or table games, Casino Online, [url=https://madintegra.misistemadegestion.cloud/the-magical-world-of-online-casino-chipstars/]https://madintegra.misistemadegestion.cloud/the-magical-world-of-online-casino-chipstars/[/url] has something for everyone.
Edwardton
februarie 25, 2026 at 6:41 amMy Mexican Pharmacy: My Mexican Pharmacy – My Mexican Pharmacy
ScottCal
februarie 25, 2026 at 6:39 amА возможны еще варианты?
In the digital age, a premier web agency is essential for businesses. They offer cutting-edge solutions to enhance your online presence. With a group of skilled professionals, they ensure high-quality results that drive growth and engagement. Partnering with a top web agency, [url=http://wap.ixlas.az/islam/kitabxana/index.php?site=awplife.com%2Fbranding-your-ecommerce-store%2F]http://wap.ixlas.az/islam/kitabxana/index.php?site=awplife.com%2Fbranding-your-ecommerce-store%2F[/url] allows you to capitalize on the latest trends and technologies. Invest in your brand’s future and watch your awareness soar!
CandyGrivY
februarie 25, 2026 at 6:38 amЯ вам сочувствую.
мобильное казино, [url=https://www.wunderbook.it/kosmolot-365-vash-put-k-uspehu-v-mire-kazino/]https://www.wunderbook.it/kosmolot-365-vash-put-k-uspehu-v-mire-kazino/[/url] становится все более популярным среди игроков. Пользователи ценят простоту доступа и многообразие игр. Телефоны позволяют наслаждаться азартом в любое время.
stroitelnoe vodoponijenie_edsl
februarie 25, 2026 at 6:38 amвакуумное водопонижение [url=https://vodoponizhenie-msk.ru/]вакуумное водопонижение[/url] .
1win_lqpn
februarie 25, 2026 at 6:38 am1win депозит через элсом инструкция [url=http://1win50742.help/]http://1win50742.help/[/url]
Erikacalt
februarie 25, 2026 at 6:31 amBitfortune casino crypto, [url=https://impression.bg/casino-tokens-farming-vs-staking-which-strategy-3/]https://impression.bg/casino-tokens-farming-vs-staking-which-strategy-3/[/url] offers a cutting-edge approach to online gaming. Players can explore various games while using reputable cryptocurrencies. Rapid transactions and enhanced security make it an enticing choice for players.
Chriskab
februarie 25, 2026 at 6:29 amonline casino, [url=https://demo.fastw3b.com/gallerywp/betcasino020214/exploring-the-exciting-world-of-viva-game-16/]https://demo.fastw3b.com/gallerywp/betcasino020214/exploring-the-exciting-world-of-viva-game-16/[/url] delivers a unique gaming experience for participants. With a variety of games available, it caters different tastes, ensuring everyone finds something enjoyable.
stroitelnoe vodoponijenie_gfSi
februarie 25, 2026 at 6:28 amскважинное водопонижение [url=https://vse-o-vodoponizhenii.ru/]vse-o-vodoponizhenii.ru[/url] .
Edwardton
februarie 25, 2026 at 6:16 ampet med: pet pharmacy – pet meds online
Natashaviame
februarie 25, 2026 at 6:15 amВы абсолютно правы. В этом что-то есть и я думаю, что это отличная идея.
Купить диплом или аттестат, [url=http://www.wearecloud.co.uk/?p=39259]http://www.wearecloud.co.uk/?p=39259[/url] — популярное решение для тех, кто хочет улучшить свои шансы на рынке труда. Многие ищут возможность получить официальные документы без необходимости обучения. Тем не менее важно найти надежного производителя, чтобы избежать рисков с легитимностью. Следует помнить, что ряды организации могут не принять поддельные документы, поэтому стоит подходить к этому делу ответственно.
mostbet_svor
februarie 25, 2026 at 6:13 amмостбет платежные методы [url=mostbet61527.help]мостбет платежные методы[/url]
EricRem
februarie 25, 2026 at 6:06 amPin-up casino, [url=https://afrospice.co.za/2020/04/28/hello-world/]https://afrospice.co.za/2020/04/28/hello-world/[/url] предлагает уникальный опыт азартных игр для любителей. Здесь восторг от игры сочетается с щедрыми бонусами и разнообразным выбором игр.
Edwardton
februarie 25, 2026 at 6:02 amlegal canadian pharmacy online: canadian world pharmacy – CertiCanPharmacy
1win_plpn
februarie 25, 2026 at 5:58 am1win поддержка на русском [url=https://1win50742.help/]https://1win50742.help/[/url]
melbet_ibEn
februarie 25, 2026 at 5:57 ammelbet скачать кыргызстан [url=https://melbet09342.help/]https://melbet09342.help/[/url]
Создать бесплатную учетную запись
februarie 25, 2026 at 5:53 amYour point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you. https://accounts.binance.com/ES_la/register?ref=VDVEQ78S
Edwardton
februarie 25, 2026 at 5:49 amCertiCanPharmacy: CertiCanPharmacy – CertiCanPharmacy
Ericabok
februarie 25, 2026 at 5:48 amLos incentivos de casino en lГnea son una excelente posibilidad para aumentar tu saldo de juego. Al registrarte, es posible que obtengas unos magnГficos bonos de casino en lГnea, [url=https://www.falamedia.cz/como-interpretar-los-terminos-y-condiciones-de-2/]https://www.falamedia.cz/como-interpretar-los-terminos-y-condiciones-de-2/[/url] que facilitarГЎn disfrutar aГєn mГЎs de tu experiencia de juego.
mostbet_ehor
februarie 25, 2026 at 5:43 ammostbet apk с официального сайта [url=https://www.mostbet61527.help]mostbet apk с официального сайта[/url]
Edwardton
februarie 25, 2026 at 5:23 ampharmacy rx world canada: CertiCanPharmacy – canadian pharmacy
melbet_ygPa
februarie 25, 2026 at 5:22 ammelbet бонус [url=https://gamemelbet.ru/]gamemelbet.ru[/url] .
melbet_fcEn
februarie 25, 2026 at 5:16 amмелбет способы оплаты киргизия [url=https://www.melbet09342.help]https://www.melbet09342.help[/url]