Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Ну я совершенно не понимаю,как можно держать сайт в таком несоответсвии с реальностью?Пароль от админки забыли,чтоли?Сколько клиентов забило,пытаясь пробиться через мыло,которое до сих пор указано?Ппц полный. кокаин Отписываюсь по 1к20.получилось в принципе неплохо,но и супер тоже не назовешь. припирает по кумполу практически сразу. сделано было пару напасов. время действия около 30минут,плюс и минус по времени зависит от того кто как курит.если сравнивать с 203 то кайфец по позитивнее будет.и еще было сделано на спирту.Вообщем щас сохнет 1к15 сделанный на растворителе. протестим отпишем. Смущает только одно-осадок остается.не до конца вообщем растворяется,а так все нормально.Разве имеет принципиальное значение сколько моему аккаунту времени? Я тут не *зависаю*, а пишу по сути. Мутность заключается в том что оператор в аське на вопросы по уточнению адреса, сначала молчал почти 3 часа, потом вообще оффнулся.[/QUOTE] Если растворяется без подогрева – то не нужно. В ацетоне как правило (если продукт чистый) так и растворяется, и в осадок не выпадает, на спирту придется немного подогреть
обьясни народу …….. сдесь ребята понимающие………. помогут Купить наркотики | Где купить наркотики? Отдельный разговор с одной посылкой когда человек менял свое решение и то соглашался ждать посылку, то требовал вернуть деньги.Хочу выразить благодарность данному магазину за лучший товар, лучшие цены, за долгое время непрерывного сотрудничества, очень жду твоего возвращения к работе и появления долгожданного товара, чемикал лучший в своём деле. Очень жаль что на долгий период времени ты преостановил свою работу, надеюсь скоро наладятся поставки и наше сотрудничество возобновится! Чемикал лучший! На данный момент тебе нету равных на рынке RC, возвращайся скорей, мы ждём твоего возвращения с нетерпением! то есть у вас все по прежнему и сайт работает?
Xaden’s past comes back to haunt him in this installment. He must face his demons to move forward. The Onyx Storm epub tells his side of the story. The romance is steamy and emotional. The ebook version is great for private reading. It is a book that explores the complexity of love and redemption.
Нет, напротив.
Онлайн гемблинг привлекают толпы азартных людей благодаря прекрасным предложениям. Манящий мир mani x casino, [url=https://t.me/moneyx_tg]мани икс промокоды[/url] предлагает огромный выбор игр, которые обеспечивают умопомрачительные впечатления. Увлечение в азартные игры реально каждому желающему!
ты в мирку отпиши продавец там https://humanaidbd.org заказ дошел до нас)))Даный магазин берет бобло и парит мозг посылки отпровляет по месяцу, гдето с сентября такие проблемы сними начелись, причом решать их они не собираються магазом я не помню что я не находил
Кекс знакомый бpал тут- качество-самолет! Меня угостил – я тоже остался доволен! https://lacocinadepili.com как дела народ ? Всё хорошо ? не у кого проблем нет ?всем доброго дня) не подскажите, в беларусь(минск) можно сделать заказ с этого магазина ? или вообще хоьт какой нибудь магазин который в минск вышлет подскажите плз) ответ в лс плиз) Jwh 203 порошок светло-желтого цвета у них, делал в пропорции 150-200мг на спичечный коробок микса, кролики довольны! 5-IAI пробывал 200мг по кишке, видимо нужно было сразу 300-400мг чтобы понять кайф!
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
ScottPhoky
februarie 10, 2026 at 9:28 amНу я совершенно не понимаю,как можно держать сайт в таком несоответсвии с реальностью?Пароль от админки забыли,чтоли?Сколько клиентов забило,пытаясь пробиться через мыло,которое до сих пор указано?Ппц полный. кокаин Отписываюсь по 1к20.получилось в принципе неплохо,но и супер тоже не назовешь. припирает по кумполу практически сразу. сделано было пару напасов. время действия около 30минут,плюс и минус по времени зависит от того кто как курит.если сравнивать с 203 то кайфец по позитивнее будет.и еще было сделано на спирту.Вообщем щас сохнет 1к15 сделанный на растворителе. протестим отпишем. Смущает только одно-осадок остается.не до конца вообщем растворяется,а так все нормально.Разве имеет принципиальное значение сколько моему аккаунту времени? Я тут не *зависаю*, а пишу по сути. Мутность заключается в том что оператор в аське на вопросы по уточнению адреса, сначала молчал почти 3 часа, потом вообще оффнулся.[/QUOTE] Если растворяется без подогрева – то не нужно. В ацетоне как правило (если продукт чистый) так и растворяется, и в осадок не выпадает, на спирту придется немного подогреть
StephenCah
februarie 10, 2026 at 9:05 amorder medicine from mexico [url=https://bajameddirect.shop/#]BajaMed Direct[/url] BajaMed Direct
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 9:02 amonline shopping pharmacy india: Indo-Generic Export – reputable indian pharmacies
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 8:58 amUS Meds Outlet: reputable online pharmacy no prescription – online pharmacy 365 pills
ScottPhoky
februarie 10, 2026 at 8:55 amобьясни народу …….. сдесь ребята понимающие………. помогут Купить наркотики | Где купить наркотики? Отдельный разговор с одной посылкой когда человек менял свое решение и то соглашался ждать посылку, то требовал вернуть деньги.Хочу выразить благодарность данному магазину за лучший товар, лучшие цены, за долгое время непрерывного сотрудничества, очень жду твоего возвращения к работе и появления долгожданного товара, чемикал лучший в своём деле. Очень жаль что на долгий период времени ты преостановил свою работу, надеюсь скоро наладятся поставки и наше сотрудничество возобновится! Чемикал лучший! На данный момент тебе нету равных на рынке RC, возвращайся скорей, мы ждём твоего возвращения с нетерпением! то есть у вас все по прежнему и сайт работает?
Onyx Storm Epub Free Vk
februarie 10, 2026 at 8:52 amXaden’s past comes back to haunt him in this installment. He must face his demons to move forward. The Onyx Storm epub tells his side of the story. The romance is steamy and emotional. The ebook version is great for private reading. It is a book that explores the complexity of love and redemption.
pinup_rgOn
februarie 10, 2026 at 8:45 ampin-up límites responsables [url=http://pinup2001.help/]http://pinup2001.help/[/url]
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 8:23 amcheapest online pharmacy india: 24 hour pharmacy – US Meds Outlet
Ronaldwrity
februarie 10, 2026 at 8:14 amВ этом интересном тексте собраны обширные сведения, которые помогут вам понять различные аспекты обсуждаемой темы. Мы разбираем детали и факты, делая акцент на важности каждого элемента. Не упустите возможность расширить свои знания и взглянуть на мир по-новому!
Ссылка на источник – https://www.cmdsnunoa.cl/estudiantes-participaron-del-simulacro-de-sismo-realizado-en-metro-nunoa
Vaughncek
februarie 10, 2026 at 8:14 amhttps://usmedsoutlet.com/# 24 hours pharmacy
mostbet_sypn
februarie 10, 2026 at 8:03 ammostbet как пополнить с карты [url=https://mostbet12037.ru/]https://mostbet12037.ru/[/url]
Harryvap
februarie 10, 2026 at 7:59 amindia pharmacy mail order: Indo-Generic Export – indian pharmacies safe
pinup_kzOn
februarie 10, 2026 at 7:55 amweb oficial pin-up [url=www.pinup2001.help]web oficial pin-up[/url]
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 7:54 ambest india pharmacy: Indo-Generic Export – buy medicines online in india
MelissaPek
februarie 10, 2026 at 7:51 amНет, напротив.
Онлайн гемблинг привлекают толпы азартных людей благодаря прекрасным предложениям. Манящий мир mani x casino, [url=https://t.me/moneyx_tg]мани икс промокоды[/url] предлагает огромный выбор игр, которые обеспечивают умопомрачительные впечатления. Увлечение в азартные игры реально каждому желающему!
Harryvap
februarie 10, 2026 at 7:39 ammexico pet pharmacy: BajaMed Direct – progreso, mexico pharmacy online
pinup_axOn
februarie 10, 2026 at 7:38 ampin up cl [url=http://pinup2001.help]pin up cl[/url]
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 7:32 amonline pharmacy: BajaMed Direct – BajaMed Direct
ScottPhoky
februarie 10, 2026 at 7:26 amты в мирку отпиши продавец там https://humanaidbd.org заказ дошел до нас)))Даный магазин берет бобло и парит мозг посылки отпровляет по месяцу, гдето с сентября такие проблемы сними начелись, причом решать их они не собираються магазом я не помню что я не находил
RandyNew
februarie 10, 2026 at 7:26 amhttps://bajameddirect.shop/# BajaMed Direct
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 7:19 amcanadian pharmacy viagra 100mg: US Meds Outlet – US Meds Outlet
mostbet_zdpn
februarie 10, 2026 at 7:15 amмостбет mines стратегия [url=http://mostbet12037.ru]http://mostbet12037.ru[/url]
WilliamDEf
februarie 10, 2026 at 7:07 amcialis online pharmacy: US Meds Outlet – US Meds Outlet
mostbet_wgpn
februarie 10, 2026 at 6:59 ammostbet минимальная ставка [url=https://mostbet12037.ru]https://mostbet12037.ru[/url]
ScottPhoky
februarie 10, 2026 at 6:54 amКекс знакомый бpал тут- качество-самолет! Меня угостил – я тоже остался доволен! https://lacocinadepili.com как дела народ ? Всё хорошо ? не у кого проблем нет ?всем доброго дня) не подскажите, в беларусь(минск) можно сделать заказ с этого магазина ? или вообще хоьт какой нибудь магазин который в минск вышлет подскажите плз) ответ в лс плиз) Jwh 203 порошок светло-желтого цвета у них, делал в пропорции 150-200мг на спичечный коробок микса, кролики довольны! 5-IAI пробывал 200мг по кишке, видимо нужно было сразу 300-400мг чтобы понять кайф!