Școala Gimnazială nr. 2, aflată într-un stadiu avansat de degradare structurală a semnalat o alertă pe HartaEdu.ro. Compania Bergerat Monnoyeur a rezonat cu alerta și procesul, finanțat de ei, de a aduce Școala din Progresu, Călărași la standardele secolului XXI a fost următorul:
A. ETAPA ADMINISTRATIVĂ
Partenerul Bergerat Monnoyeur și-a exprimat intenția de a susține reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 din Progresu, Călărași.
După exprimarea intenției, a urmat o discuție internă în cadrul Bergerat Monnoyeur, inițiată de către Managerul de Resurse Umane al companiei.
Discuția a fost finalizată cu o confirmare de buget pentru susținerea școlii.
După stabilirea bugetului, a urmat redactarea contractului și semnarea de către ambele părți, urmată de efectuarea plății.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
B. ETAPA DE IMPLEMENTARE:
Școala a oferit echipei Narada trei opțiuni de posibili contractori care să livreze serviciile de construcții de care școala avea nevoie, împreuna cu un deviz din partea fiecărei opțiuni pentru verificare și compararea prețurilor.
Narada împreuna cu școala au ales contractorul cel mai fezabil analizând raportul calitate-preț și au încheiat un contract tripartit între școală ca Beneficiar, contractor ca Executant și Narada ca Achizitor.
În cadrul aceluiași proiect s-au făcut achiziții și de tip materiale de construcții. În acest sens, școala a dat către Narada lista cu bunuri necesare lucrării, iar după verificare, Narada a făcut achizițiile direcționate ulterior către școală.
Pe parcursul lucrărilor, școala s-a angajat în verificare zilnică a acestora și de punere la dispoziție a tuturor celor necesare executării lucrărilor
La finalul lucrărilor, școala a semnat un proces verbal de predare-primire cu contractorul în urma căruia a fost făcută și plata direct de către Narada către contractor
Etapa de implementare a durat aproximativ 8 săptămâni implicând stabilirea contractorului, semnarea documentelor legale și derularea lucrărilor.
Clasă înainte după renovarea Bergerat Monnoyeur
C. ETAPA DE MONITORIZARE
Școala va analiza impactul proiectului asupra procesului de învățare a elevilor din instituție și furnizează date concrete de efect sau progres, asociației Narada și ulterior, la cerere explicită și companiei sponsor. Etapa de monitorizare vizează o durată de 12-24 luni.
Susține o alertă
Ищете список бездепов? Посетите сайт bezdep777.com где вы найдете шикарную подборку актуальных казино и подборку бездепозитов. С нами у вас есть отличный шанс начать играть и выигрывать без каких-либо финансовых вложений. Узнайте подробнее на сайте всех существующих бонусах и воспользуйтесь ими! Из таблицы ниже вы можете узнать все об актуальных бонусах 2026 года! Присоединяйся! Подробнее на сайте!
Просьба не тяните, ответьте срочно!!!!! купить кокаин мефдрон и бошки Туси слишком долго прётНу просто реально непонятно. Народ заказывает, все довольны, я, мои знакомые тут берут стафф – всё на высшем уровне. И твой отзыв по поводу некачественного товара – первый… Да и чтоб сразу и ЖТЕ палёный, и ФА непрущая… Хз, разбирайтесь
Bahis severler selam, Casibom üyeleri için kısa bir paylaşım paylaşıyorum. Herkesin bildiği üzere Casibom adresini erişim kısıtlaması nedeniyle tekrar taşıdı. Giriş sorunu çekenler için çözüm burada. Son Casibom giriş adresi şu an paylaşıyorum Siteye Git Paylaştığım bağlantı üzerinden vpn kullanmadan siteye bağlanabilirsiniz. Ek olarak yeni üyelere sunulan yatırım bonusu fırsatlarını mutlaka inceleyin. Güvenilir bahis deneyimi sürdürmek için Casibom doğru adres. Herkese bol kazançlar dilerim.
Grandpasha giriş linki arıyorsanız işte burada. Sorunsuz giriş yapmak için tıkla [url=https://grandpashabet.in.net/#]Grandpashabet Giriş[/url] Deneme bonusu bu sitede.
Herkese merhaba, Casibom uyeleri icin onemli bir bilgilendirme paylas?yorum. Herkesin bildigi uzere site adresini erisim k?s?tlamas? nedeniyle surekli degistirdi. Erisim hatas? cekenler icin dogru yerdesiniz. Guncel siteye erisim adresi su an asag?dad?r [url=https://casibom.mex.com/#]Casibom Twitter[/url] Bu link ile vpn kullanmadan hesab?n?za baglanabilirsiniz. Ek olarak kay?t olanlara sunulan freespin f?rsatlar?n? da inceleyin. Lisansl? slot keyfi surdurmek icin Casibom tercih edebilirsiniz. Herkese bol kazanclar dilerim.
Herkese selam, Casibom sitesi üyeleri için önemli bir duyuru yapmak istiyorum. Bildiğiniz gibi bahis platformu domain adresini erişim kısıtlaması nedeniyle tekrar güncelledi. Giriş hatası çekenler için çözüm burada. Yeni siteye erişim linki artık aşağıdadır https://casibom.mex.com/# Bu link ile direkt siteye erişebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan freespin kampanyalarını da kaçırmayın. Güvenilir slot keyfi için Casibom tercih edebilirsiniz. Tüm forum üyelerine bol şans dilerim.
In recent years, the rise for non UK licenced casinos, [url=https://bietdienhotel.com.vn/?p=602308]https://bietdienhotel.com.vn/?p=602308[/url] has increased notably. Players seek unique experiences and exciting bonuses that surpass traditional sites.
Arkadaşlar selam, Casibom oyuncuları adına kısa bir bilgilendirme yapmak istiyorum. Herkesin bildiği üzere Casibom giriş linkini BTK engeli yüzünden yine değiştirdi. Giriş hatası yaşıyorsanız çözüm burada. Çalışan siteye erişim bağlantısı artık paylaşıyorum https://casibom.mex.com/# Paylaştığım bağlantı üzerinden vpn kullanmadan hesabınıza erişebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan yatırım bonusu kampanyalarını da inceleyin. Lisanslı slot deneyimi için Casibom tercih edebilirsiniz. Tüm forum üyelerine bol kazançlar dilerim.
Информационный портал https://gdlog.ru/ объединяет 290 компаний, специализирующихся на железнодорожной логистике по всей России. Ресурс обеспечивает вход в справочник грузоперевозчиков, держателей железнодорожной инфраструктуры и экспедиционных фирм, выполняющих весь цикл работ: погрузку-выгрузку, прокат вагонов, транспортировку контейнеров и складирование. Интуитивный фильтр по территориям, узловым станциям и типам работ даёт возможность моментально выбрать партнёра для выполнения логистических задач любого уровня.
Bahis severler selam, bu popüler site üyeleri için kısa bir paylaşım paylaşıyorum. Bildiğiniz gibi bahis platformu adresini BTK engeli yüzünden yine taşıdı. Giriş problemi çekenler için link aşağıda. Yeni Casibom giriş bağlantısı artık burada [url=https://casibom.mex.com/#]Giriş Yap[/url] Paylaştığım bağlantı üzerinden direkt siteye girebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan freespin kampanyalarını mutlaka inceleyin. En iyi bahis deneyimi için Casibom doğru adres. Herkese bol şans dilerim.
Pentru o experiență cât mai bună, acest website folosește cookies. Apasand butonul “Sunt de acord”, iti exprimi acordul asupra tuturor cookie-urilor pe care le folosim.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
__stripe_mid
1 year
Stripe sets this cookie to process payments.
__stripe_sid
1 hour
Stripe sets this cookie to process payments.
cookielawinfo-checbox-analytics
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”.
cookielawinfo-checbox-functional
11 luni
Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checbox-others
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele".
cookielawinfo-checkbox-advertisement
1 year
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Advertisement".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 luni
Acest cookie este setat de platforma automat. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
CookieLawInfoConsent
1 year
CookieYes sets this cookie to record the default button state of the corresponding category and the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementor
never
The website's WordPress theme uses this cookie. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
viewed_cookie_policy
11 luni
Cookie-ul este setat de website automat și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie
Durată
Descriere
_hjAbsoluteSessionInProgress
1 hour
Hotjar sets this cookie to detect a user's first pageview session, which is a True/False flag set by the cookie.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 ani
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to calculate visitor, session, campaign data and keep track of site usage for the site's analytics report. The cookies store information anonymously and assign a randomly generated number to identify unique visitors.
_ga_*
1 year 1 month 4 days
Google Analytics sets this cookie to store and count page views.
_gat_gtag_UA_*
1 minute
Google Analytics sets this cookie to store a unique user ID.
_gid
1 zi
This cookie is installed by Google Analytics. The cookie is used to store information of how visitors use a website and helps in creating an analytics report of how the website is doing. The data collected including the number visitors, the source where they have come from, and the pages visted in an anonymous form.
_hjFirstSeen
1 hour
Hotjar sets this cookie to identify a new user’s first session. It stores the true/false value, indicating whether it was the first time Hotjar saw this user.
_hjSession_*
1 hour
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
_hjSessionUser_*
1 year
Hotjar sets this cookie to ensure data from subsequent visits to the same site is attributed to the same user ID, which persists in the Hotjar User ID, which is unique to that site.
sbjs_current
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_current_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_first_add
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_migrations
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_session
1 hour
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
sbjs_udata
session
This cookie is to identify the source of a visit and store user action information about it in a cookies. This is a analytic and behavioural cookie used for improving the visitor experience on the website.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Alte cookie-uri necategorizate sunt cele care sunt analizate și nu au fost încă clasificate într-o categorie.
Cookie
Durată
Descriere
_gat_gtag_UA_193594604_1
1 minute
No description
_hjIncludedInSessionSample_3707235
1 hour
Description is currently not available.
0284864bc89d4e9c8c57f0b0416354e7
less than a minute
Description is currently not available.
56bdba8c18b6677b9a59291703447d25
1 day
No description available.
5ae91466e2d798699f1f40e4f14f4ffb
less than a minute
Description is currently not available.
b58a51cb230290f61627b667d481c384
less than a minute
Description is currently not available.
cde7582365329b89bb968859902374ed
less than a minute
Description is currently not available.
e4ca2af3f8119dc7dbaf7d2356bd85e1
less than a minute
Description is currently not available.
m
1 year 1 month 4 days
No description available.
Ne luăm un mic răgaz pentru ceva mai bun.
HartaEdu este într-o scurtă perioadă de mentenanță. Facem acest pas ca să putem îmbunătăți platforma și să-ți oferim o experiență mai bună, mai rapidă, mai utilă.
Știm că o folosești cu drag ca profesor, elev, părinte sau susținător al educației așa că promitem să revenim curând.
Între timp, dacă ai întrebări sau vrei să ne transmiți ceva, ne găsești cu un reply la acest email.
gidroizolyaciya podvala samara_zhMi
ianuarie 25, 2026 at 7:49 amгидроизоляция подвала проникающая [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara5.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara5.ru[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_buMi
ianuarie 25, 2026 at 7:46 amгидроизоляция подвала гаража [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara5.ru/]гидроизоляция подвала гаража[/url] .
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 7:44 amGrandpashabet güncel linki arıyorsanız doğru yerdesiniz. Hızlı giriş yapmak için Grandpasha Giriş Deneme bonusu burada.
doziwWaf
ianuarie 25, 2026 at 7:41 amИщете список бездепов? Посетите сайт bezdep777.com где вы найдете шикарную подборку актуальных казино и подборку бездепозитов. С нами у вас есть отличный шанс начать играть и выигрывать без каких-либо финансовых вложений. Узнайте подробнее на сайте всех существующих бонусах и воспользуйтесь ими! Из таблицы ниже вы можете узнать все об актуальных бонусах 2026 года! Присоединяйся! Подробнее на сайте!
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 7:40 amGrandpasha güncel adresi lazımsa doğru yerdesiniz. Sorunsuz erişim için tıkla Tıkla Git Yüksek oranlar bu sitede.
gidroizolyaciya podvala samara_fwMi
ianuarie 25, 2026 at 7:39 amгидроизоляция подвала компания [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara5.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara5.ru[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_tpsa
ianuarie 25, 2026 at 7:39 amгидроизоляция подвала ремонт [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_szsa
ianuarie 25, 2026 at 7:36 amгидроизоляция подвала монтаж [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]гидроизоляция подвала монтаж[/url] .
AshleyReice
ianuarie 25, 2026 at 7:32 amOnline Casino, [url=http://kingfishercitrus.com.au/dev/experience-the-thrill-at-myspins-online-casino-uk/]http://kingfishercitrus.com.au/dev/experience-the-thrill-at-myspins-online-casino-uk/[/url][url=http://katana.devtaktika.com/discover-the-excitement-of-casino-memo-new/]http://katana.devtaktika.com/discover-the-excitement-of-casino-memo-new/[/url][url=https://bastian.ir/2025/12/14/the-ultimate-guide-to-misterx-casino-sportsbook-3/]https://bastian.ir/2025/12/14/the-ultimate-guide-to-misterx-casino-sportsbook-3/[/url] – Online Casino предоставляет шанс заработать, наслаждаясь развлечениями. Комфорт РёРіСЂС‹ онлайн привлекает пользователй, Р° Р±РѕРЅСѓСЃС‹ добавляют интерес.
MichaelElugh
ianuarie 25, 2026 at 7:16 amПросьба не тяните, ответьте срочно!!!!! купить кокаин мефдрон и бошки Туси слишком долго прётНу просто реально непонятно. Народ заказывает, все довольны, я, мои знакомые тут берут стафф – всё на высшем уровне. И твой отзыв по поводу некачественного товара – первый… Да и чтоб сразу и ЖТЕ палёный, и ФА непрущая… Хз, разбирайтесь
gidroizolyaciya podvala samara_ljsa
ianuarie 25, 2026 at 7:08 amгидроизоляция подвала битумная [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru[/url] .
AliceBix
ianuarie 25, 2026 at 7:05 amЗамечательно, полезная мысль
MurMur Voice to Text, [url=https://www.microsoft.com/en-sa/p/murmur-voice-to-text-offline/9n2xfgv12x1q]Voice to Text[/url] позволяет трансформировать речь РІ текст высококачественно. Ртот программное обеспечение незаменим для заказчиков, работающих СЃ речью.
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 6:42 amBahis severler selam, Casibom üyeleri için kısa bir paylaşım paylaşıyorum. Herkesin bildiği üzere Casibom adresini erişim kısıtlaması nedeniyle tekrar taşıdı. Giriş sorunu çekenler için çözüm burada. Son Casibom giriş adresi şu an paylaşıyorum Siteye Git Paylaştığım bağlantı üzerinden vpn kullanmadan siteye bağlanabilirsiniz. Ek olarak yeni üyelere sunulan yatırım bonusu fırsatlarını mutlaka inceleyin. Güvenilir bahis deneyimi sürdürmek için Casibom doğru adres. Herkese bol kazançlar dilerim.
gidroizolyaciya podvala samara_nmsa
ianuarie 25, 2026 at 6:15 amгидроизоляция подвала наружная [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]гидроизоляция подвала наружная[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_cqsa
ianuarie 25, 2026 at 6:10 amгидроизоляция подвала в домe [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]гидроизоляция подвала в домe[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_ujsa
ianuarie 25, 2026 at 6:06 amгидроизоляция подвала грунтовые воды [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru[/url] .
gidroizolyaciya podvala samara_qksa
ianuarie 25, 2026 at 6:00 amгидроизоляция подвала утепление [url=https://gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru/]gidroizolyacziya-podvala-samara4.ru[/url] .
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 5:56 amGrandpasha giriş linki arıyorsanız işte burada. Sorunsuz giriş yapmak için tıkla [url=https://grandpashabet.in.net/#]Grandpashabet Giriş[/url] Deneme bonusu bu sitede.
Ricardoson
ianuarie 25, 2026 at 5:53 amHerkese merhaba, Casibom uyeleri icin onemli bir bilgilendirme paylas?yorum. Herkesin bildigi uzere site adresini erisim k?s?tlamas? nedeniyle surekli degistirdi. Erisim hatas? cekenler icin dogru yerdesiniz. Guncel siteye erisim adresi su an asag?dad?r [url=https://casibom.mex.com/#]Casibom Twitter[/url] Bu link ile vpn kullanmadan hesab?n?za baglanabilirsiniz. Ek olarak kay?t olanlara sunulan freespin f?rsatlar?n? da inceleyin. Lisansl? slot keyfi surdurmek icin Casibom tercih edebilirsiniz. Herkese bol kazanclar dilerim.
MichealNup
ianuarie 25, 2026 at 5:50 amпроектор цена магазин проекторов
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 5:37 amHerkese selam, Casibom sitesi üyeleri için önemli bir duyuru yapmak istiyorum. Bildiğiniz gibi bahis platformu domain adresini erişim kısıtlaması nedeniyle tekrar güncelledi. Giriş hatası çekenler için çözüm burada. Yeni siteye erişim linki artık aşağıdadır https://casibom.mex.com/# Bu link ile direkt siteye erişebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan freespin kampanyalarını da kaçırmayın. Güvenilir slot keyfi için Casibom tercih edebilirsiniz. Tüm forum üyelerine bol şans dilerim.
Nicolegrica
ianuarie 25, 2026 at 5:36 amIn recent years, the rise for non UK licenced casinos, [url=https://bietdienhotel.com.vn/?p=602308]https://bietdienhotel.com.vn/?p=602308[/url] has increased notably. Players seek unique experiences and exciting bonuses that surpass traditional sites.
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 5:31 amArkadaşlar selam, Casibom oyuncuları adına kısa bir bilgilendirme yapmak istiyorum. Herkesin bildiği üzere Casibom giriş linkini BTK engeli yüzünden yine değiştirdi. Giriş hatası yaşıyorsanız çözüm burada. Çalışan siteye erişim bağlantısı artık paylaşıyorum https://casibom.mex.com/# Paylaştığım bağlantı üzerinden vpn kullanmadan hesabınıza erişebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan yatırım bonusu kampanyalarını da inceleyin. Lisanslı slot deneyimi için Casibom tercih edebilirsiniz. Tüm forum üyelerine bol kazançlar dilerim.
xohizIcese
ianuarie 25, 2026 at 5:28 amИнформационный портал https://gdlog.ru/ объединяет 290 компаний, специализирующихся на железнодорожной логистике по всей России. Ресурс обеспечивает вход в справочник грузоперевозчиков, держателей железнодорожной инфраструктуры и экспедиционных фирм, выполняющих весь цикл работ: погрузку-выгрузку, прокат вагонов, транспортировку контейнеров и складирование. Интуитивный фильтр по территориям, узловым станциям и типам работ даёт возможность моментально выбрать партнёра для выполнения логистических задач любого уровня.
DavidExope
ianuarie 25, 2026 at 4:59 amBahis severler selam, bu popüler site üyeleri için kısa bir paylaşım paylaşıyorum. Bildiğiniz gibi bahis platformu adresini BTK engeli yüzünden yine taşıdı. Giriş problemi çekenler için link aşağıda. Yeni Casibom giriş bağlantısı artık burada [url=https://casibom.mex.com/#]Giriş Yap[/url] Paylaştığım bağlantı üzerinden direkt siteye girebilirsiniz. Ek olarak kayıt olanlara sunulan freespin kampanyalarını mutlaka inceleyin. En iyi bahis deneyimi için Casibom doğru adres. Herkese bol şans dilerim.