Problema sesizată
Sunt un simplu cadru didactic din mediul rural și în 22 de ani de activitate mi-am dedicat fiecare moment reușitei elevilor. Doresc susținerea colectivului clasei a III-a A, format din 22 de elevi ce provin majoritatea din familii cu situații modeste și din categorii dezavantajate. Copii cu speranțe mari în viitorul pe care noi, dascălii, suntem singurii ce-l promitem. Din cauza mediului nefavorabil, reușesc cu greu să frecventeze cursurile, ajung în situații de repetenție sau chiar abandon.
avem nevoie de o tablă interactivă, o imprimantă, un laptop și un videoproiector.
Materialele vor fi folosite din primul moment în sala de clasă și doar în interesul educației elevilor. Mijloacele moderne, atractive facilitează un proces didactic care mizează pe atractivitate, eficiență, oferind posibilitatea utilizării unor metode și mijloace atât pentru învățământ de performanță, dar și pentru activități care se desfășoară continuu în școală.
În era tehnologiei, cu elevi altfel, avem nevoie de o educație altfel. Șansa la educație devine sinonimă cu șansa la viață decentă, ținând cont de riscul de abandon și nivelul de trai.