Problema sesizată
Laboratorul de informatică necesită îmbunătățiri deoarece actualele calculatoare sunt învechite și nu mai funcționează așa cum trebuie.  Este momentul să revenim într-un laborator de informatică modernizat unde să putem folosi noile competențe digitale dobândite în timpul școlii online și nu numai.
Avem nevoie de aproximativ 10 de noi calculatoare(desktop-uri și/sau laptop-uri) care să ne permită continuarea atât a activităților didactice, a concursurilor extracurriculare, a testelor online, cât și a  proiectelor educaționale prezente și viitoare.
Prezentarea unor activități sau proiecte este imperios necesară și de aceea dotarea ar fi completă prin existența unui videoproiector sau a unei table interactive.
Calculatoarele existente nu permit accesarea anumitor platforme educaționale și a unor aplicații digitale.
 
 
						 
                                                             
						
					 
								 
								 
								