• Elevi impactați: 67 elevi
  • Grupa de învățământ: Ciclu gimnazial, Ciclu primar, Preșcolar
  • Urgența alertei: Foarte urgenta
  • Unitatea scolara:ȘCOALA GIMNAZIALĂ SECUIENI, BACĂU
  • Nevoi menționate: Autobuz școlar
Problema sesizată

La Școala Gimnazială Secuieni există un număr de 67 elevi care sunt transportați zilnic cu microbuzul școlar. Acesta face curse dimineața, la ora 12 și ora 14. Distanța dintre satele arondate si sediul instituției este între 7 și 15 km. Microbuzul este la școala din anul 2009 este într-o stare deplorabilă și ne este permanent teamă să nu avem evenimente neplăcute. Jumătate din cheltuielile școlii sunt făcute pentru repararea acestuia. La sfârșitul lunii august 2022 l-am dus în service și a funcționat doar o săptămână. Acum este de o săptămână în service și nu putem să-i dăm jos injectoarele pentru că sunt ruginite, înțepenite în chiulasă. Microbuzul este un FIAT DUCATO cu 16 locuri. Ne-am dori foarte mult să putem fi ajutați pentru a primi un microbuz funcțional în vederea transportului școlar. Menționez că am făcut numeroase solicitări în această privință dar răspunsul nu a venit nici pozitiv nici negativ. Suntem în imposibilitatea de a asigura transportul copiilor în următoarea perioadă. În eventualitatea că vom reuși să schimbăm injectoarele vom întâmpina alte probleme.

Demersuri realizate

Am făcut solicitări la ISJ Bacău, am trimis e-mailuri la Ministerul Educației, apoi la Ministerul Dezvoltării, am informat autoritățile publice locale. Singurii care ne ajută sunt autoritățile publice locale prin finanțarea complementară dar fiind un UAT cu foarte puține venituri la bugetul local, ajutorul este în consecință.

Detalii de contact
Localizare

Școala Gimnazială Secuieni, jud. Bacău, str. Principală, nr.175

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro

Cum mă pot implica

În calitate de persoană fizică sau persoană juridica, poți susține acest caz prin donații în bani, în bunuri, prestări de servicii sau pur și simplu activitate independentă de voluntariat. Dacă ai fost impresionat de caz, însă nu ai în acest moment posibilitatea de a contribui, poți ajuta la creșterea awareness-ului său distribuind-o pe rețelele de socializare.

Pentru a începe să contribui la soluționarea problemei, contactează unitatea de învățământ sau profesorul aplicant pentru a stabili strategia pe mai departe. În acest sens, platforma îți oferă multiple opțiuni de comunicare; accesând unul din butoanele de mai sus, poți suna, trimite un mail sau un mesaj în platformă persoanei de contact pentru această alertă. Butonul “Cum ajung” îți va clarifica poziția exactă a școlii, însă te încurajăm să contactezi aplicantul și să îl notifici înainte de a face o vizită instituției.

Împreună cu profesorul, stabilește o strategie de acțiune și identifică punctele exacte în care ai putea interveni pentru soluționarea problemei. Ulterior anunță-ne și pe noi în legătură cu progresul colaborării cu școala pentru a putea marca problema (sau parte din ea) drept soluționată.

Conectează-te cu persoana de contact

Completează următorul formular pentru a-ți arată intențiile față de alertă postată.

0 Susținători

Mesajul tău de incurajare va fi publicat

Publicând acest mesaj, ești de acord să primești notificări periodice din partea hartaedu.ro
mood_bad
  • Inca nu exista comentarii.
  • Adauga un comentariu
    Dorești să oferi o donație?
    Nici o companie nu și-a exprimat intenția de a ajuta această alertă.
    Fii tu primul care se implică! Click aici

    Doresti sa fii tinut la curent cu aceasta alerta sau cu oricare alta ce apare in apropiere?

    Lasa-ne numele si adresa ta de e-mail si vei primi un sumar al alertelor din judetul Bacau sau din regiunea Moldova.

    Cazuri similare în care te poți implica