Descrie problema pe care o are elevul/a?
Domnul Geambașu își crește singur cei patru copii. În urmă cu un an, mama copiilor s-a stins din cauza unui cancer nemilor, lăsând orfani patru copii, cel mai mic în vârstă de 5 ani și cel mai mare în vârstă de 16. Între ei se află un băiețel de 8 ani bolnav de autism și Georgiana, o fetiță sclipitoare despre care profesorii vorbesc cu cea mai mare admirație. Învață extraordinar de bine la școală, are numai calificative excelente și toate șansele de a reuși în viață cu ajutorul educației. Tatăl este cel care o impulsionează și face toate eforturile ca să nu-i lipsească nimic și să poată să învețe. „e foarte important să facă o facultate, să învețe carte, să aibe un viitor”, spune el asigurându-ne că e în stare să renunțe la orice pentru copii lui. El spală, calcă, face curat în casă, face mâncare, pune masa copiilor și îi îngrijește așa cum ar fi făcut soția lui, fără niciun ajutor din partea nimănui. „Sunt ai mei, nu trebuie să am grijă de ei?”, răspunde cu mirare complimentului nostru în fața dedicării sale. Și mai mult decât atât, duce crucea de a avea un copil bolnav. Băiețelul său în vârstă de 8 ani suferă de autism și de aceea încearcă să fie tot timpul pregătit pentru a răspunde nevoilor sale, chiar și atunci când nu înțelege unde s-a dus mama lui. Pentru toată munca sa și grija pe care o acordă copilului bolnav, domnul Geambașu primește un salariu de la primărie, fiind angajat ca asistent personal al băiatului, bani pe care îi drămuiește cu grijă ca să-i ajungă să-și întrețină toți copiii. Dar nu se plânge niciodată și nu arată în fața nimănui că-i este greu. Are tot timpul speranța că într-o bună zi va fi răsplătit cu fericirea și împlinirea copiilor săi. Încă de pe acum, Georgiana încearcă să-l răsplătească și își petrece timpul învățând din greu, conștientă de faptul că doar așa va putea fi de ajutor familiei și îi va aduce tatălui ei cea mai mare satisfacție sufletească. „Se roagă de mine să o las să ajute în casă, la mâncare, la spălat de vase și recunosc că uneori mai cedez. Însă, de cele mai multe ori, nu o las să facă nimic. Să învețe. Atât!”. Iar ea, an de an vine acasă cu premiul I cu felicitări.
