Descrie problema pe care o are elevul/a?
Darius este elev în clasa a VIII-a și unul dintre cei mai silitori din școală Adânca, Gura Ocniței. De mic a fost curios să afle, că cunoască și să învețe, așa că părinții nu au fost nevoiți să-l împingă de la spate și să-i spună că educația e singura lui șansă pentru un viitor mai bun. Mama sa lucrează în producție la o fabrică de polistiren, iar tatăl pe șantier. Amândoi au muncă grea, cu cârca cum s-ar spune, însă știu exact pentru ce trag atât: pentru a le oferi fiilor lor tot ce au nevoie ca ei să învețe și să ajungă oameni mari. Iar copiii nu dezamăgesc. Fără nicio oră de pregătire, Darius a terminat anul trecut cu media 9,47 și doar 3 sutimi i-au lipsit ca să primească în continuare bursa de merit, deja un venit obișnuit pentru el anii trecuți. E puțin trist din cauza asta, dar și motivat să învețe în continuare și mai bine, pentru a demonstra de ce este capabil. Și, evident, ca să intre la liceul. E pregătit să meargă la un liceu în apropiere, probabil la Târgoviște ca să-i fie mai ușor cu naveta, destul de dificilă pentru un copil de vârsta lui. Însă știe că drumul pe care urmează să-l facă va continua către unul dintre centrele universitare din țară. Darius este genul de copil care nu tocește, dimpotrivă, înțelege lecția din clasă, mai repetă o dată acasă informațiile și a doua zi primește nota 10. Are o istețime înnăscută, spune mama lui și de aceea crede că va reuși în viață. „Eu am terminat doar liceul, însă apoi am fost nevoită să mă opresc, deși aș fi vrut să merg mai departe. Așa erau vremurile și posibilitățile, ai mei neavând cu ce să mă trimită la pregătire pentru facultate și probabil nici bani pentru a mă ține la cămin. Apoi m-am căsătorit și aici s-a oprit parcursul meu academic”, spune mama lui Darius, însă din felul în care se exprimă și raționamentele pe care le face, se vede că ar fi avut șanse mari să-și atingă potențialul. Tocmai de aceea, face toate eforturile posibile ca măcar băieții ei să aibă drumurile deschise către mai departe. Câștigă bani puțini pe care îi chibzuiește cum poate, astfel încât copiii să aibă cele necesare pentru școală. Nu-și permite însă meditațiile, iar pentru asta se bazează pe orele de pregătire suplimentară pe care profesorii de la Școala Adânca le vor ține cu elevii. Până deunăzi și școala se afla într-o situație destul de delicată și reprezenta un pericol pentru elevi din cauza rețelei electrice ce nu mai fusese reabilitată de foarte mulți ani. În vara aceasta întreaga rețea electrică a fost schimbată, astfel că elevii au acum toate condițiile pentru a avea cele mai bune rezultate. Și cu puțin suport, Darius va reuși cu siguranță să aibă notă mare la evaluare, să meargă la liceul dorit și să-și îndeplinească visul și aspirațiile părinților.