Problema sesizată
Școala Gimnazială "Ion Gheorghe Duca" Petroșani funcționează în trei corpuri de clădire. Un corp de clădire situat în strada Șt. O. Iosif, nr. 4 la care învață un număr de 419 de elevi de nivel primar și gimnazial, învățământ de masă și învățământ special. Alte două corpuri de clădire sunt situate în strada 1 Decembrie 1918, nr.98, Petroșani și în care studiază un număr de 578 elevi.
Problema sesizată în școala noastră se referă la lipsa unui spațiu adecvat desfășurării unor activității extrașcolare organizate de școală în diferite tipuri de proiecte și parteneriate europene, naționale, regionale, județene și locale. Sala europeană multifuncțională urmează a se realiza în spațiul unei săli de clasă neocupată de elevi la etajul III din sediul școlii situat în strada Șt.O.Iosif, Nr.4. Pentru această sală se intenționează achiziționarea de mobilier adecvat, bănci, scaune, dulapuri și parchet prin proiectul Narada și echipamente IT performante din partea companiei Orange, necesare realizării de activități extrașcolare, întruniri, ședințe, simpozioane, conferințe. Școala noastră este ‘’ Școală europeană “ din anul 2022 și “ Școală Acreditată Erasmus” din anul 2021. Încă din anul 2014 în cadrul școlii se desfășoară anual întâlniri în cadrul proiectelor Erasmus+, cu parteneri din diferite școli din Europa, concursul anual interjudețean “Arta sunetelor”, un număr mare de activități extrașcolare organizate cu elevi și părinți, dar și ședințe de informare, întruniri, simpozioane, conferințe, organizate de ISJ Hunedoara pentru cadre didactice din județ și din Valea Jiului. La fiecare din evenimentele desfășurate și menționate până în prezent a rezultat necesitatea exprimată din partea participanților a existenței unui spațiu adecvat desfășurării unor astfel de activități. De asemenea sala va funcționa și ca un centru de documentare și informare care va pune la dispoziția cadrelor didactice și elevilor resurse de informație respectiv un număr minim de 5 laptopuri, o tablă interactivă cu soft inclus, sistem de sonorizare , imprimantă 3D, o sală în care urmează a fi inițiate și valorificate în practică proiecte științifice, culturale, educative și se vor desfășura activități pedagogice și de formare, având în vedere interesul exprimat de elevii școlii în cadrul ședințelor Consiliului Elevilor, dar și a cadrelor didactice. În școală își desfășoară săptămânal activitatea aproximativ 25-30 membrii ai clubului Impact din școală, care au nevoie în unele situații de resurse informaționale și de un spațiu adecvat desfășurării activităților extrașcolare. Sala va găzdui de asemenea și produse importante rezultate ale proiectelor europene și naționale și toate întâlnirile cu partenerii din proiectele Erasmus+, care se desfășoară anual în școala noastră, iar din acest motiv va putea fi denumită ca sală europeană multifuncțională.