Problema sesizată
În cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Petroșani ne dorim achiziționarea unui laborator digital pentru învățarea limbilor moderne (engleză și franceză). În școala noastră există clase cu profil intensiv engleză- franceză la nivelul cărora se lucrează pe grupe. În prezent, în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Petroșani nu există o sală de clasă care să fie dotată cu aparatura modernă necesară pentru desfășurarea orelor de limbi moderne.
Orele de limbi moderne pe grupe se desfășoară în două sălițe, care au dotările obișnuite ale unei săli de clasă și nu sunt dotate cu echipament audio sau calculatoare/ laptopuri pentru desfășurarea orelor în condiții moderne. Profesorii de limba engleză, respectiv de limba franceză, folosesc pentru audiție vechile casetofoane și laptopuri la care conectează boxe.
Calitatea sunetului nu este foarte bună, iar elevii sunt deranjați de zgomotele produse de cei din jur.
Elevii își doresc ore moderne, în cadrul cărora să se folosească tehnologia așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei. De aceea, ne dorim achiziționarea unui laborator digital pentru limbi moderne ProLang pentru 24 elevi care ne va permite să creștem calitatea și eficiența actului educațional. Un astfel de laborator este format dintr-o rețea de comunicație digitală de tip wireless Wi-Fi care asigură transferul fluxurilor digitale audio de la elevi la profesor și de la profesor la grupele de elevi; modul electronic elev este o unitate electronică concepută pentru conectarea căștilor cu microfon și a butonului de apel profesor/mână ridicată; și un software Laborator fonetic ProLang care este destinat controlului și comenzii întregii activități la clasă. Cu ajutorul unui astfel de laborator se pot face simultan mai multe activități pe grupe de elevi, iar profesorul poate interacționa cu un elev fără a-i deranja pe ceilalți. În felul acesta, elevii își pot dezvolta abilitățile de citire și pronunție, iar cei timizi, care refuză să participe, vor deveni mai încrezători.
Colegiul nostru este începând cu 2016 centru de susținere a examenelor Cambridge. În fiecare an, s-au organizat examene Cambridge la care au participat atât elevii noștri, cât și elevi din alte școli/ localități din județ. De asemenea, elevii au participat și la examenele Delf. Considerăm că un astfel de laborator le va permite nu doar elevilor de la clasele cu profil intensiv, ci și celor care studiază limbile moderne în regim normal să beneficieze de avantajele oferite de un astfel de laborator.