Problema sesizată
Sunt noul director al acestei școli din mediu rural. Copiii, majoritatea, provin din medii dezavantajate, cazuri sociale. Mi-aș dori să ajutăm acești copii să-și croiască un drum în viață, facilitându-le accesul la educație. Pentru a-și putea ține orele, unii profesori merg în clase dotați cu instrumente de scris și caiete cumpărate din fonduri proprii. Sunt copii dornici să învețe, care au obținut premii la concursuri și olimpiade, cum ar fi: olimpiada de lb.rromani, Gazeta matematică, olimpiada de limba română etc. Acești copii, ar putea fi un exemplu pentru ce care se află în risc de abandon școlar. Mi-aș dori să pot recompensa elevii cu performanțe oferindu-le rechizite și auxiliarele de care au nevoie. De asemenea, consider oportun organizarea unui concurs în care să fie recompensați elevii care nu absentează (nemotivat), oferindu-le drept premii rechizitele și auxiliarele de care au nevoie. Astfel, ne-ar fi de folos: penare echipate (suntem 400 de copii, dar câte se poate...), câte un set de caiete /copil/, truse geometrice, blocuri de desen, acuarele, cartoane colorate, auxiliare(culegeri sau caiete spectiale), ghiozdane, atlase. Le putem oferi drept premii pentru a motiva acești copii.