Problema sesizată
Proiectul “Eficientizarea energetică a Colegiului Spiru Haret, Ploiești”, răspunde unor nevoi astringente pentru buna funcționare a unității de învățământ, cu un efectiv de 1 350 de elevi, pentru asigurarea unui climat educațional european, pentru o școală incluzivă la standarde europene. Deoarece în cadrul școlii sunt înscriși elevi cu C.E.S., elevi proveniți din medii defavorizate, din localități aflate la distanțe mai mari de 50 de km de unitatea noastră școlară, (cazați în căminul unității, beneficiau de mesele principale până la momentul declanșării pandemiei de coronavirus), este important ca pentru atragerea de noi funcții creative și educaționale complementare, sa se dezvolte de parteneriate noi, bazate pe cultură și educație, pentru creșterea siguranței elevilor în incinta unității. O mare parte din corpurile de clădiri nu au fost modernizate de peste 30 de ani, investițiile fiind doar pentru reparații. Unitatea noastră are nevoie urgent de reabilitarea și dotarea corpului F (Centrală Termică ) cu:
- echipament nou de furnizare a agentului termic
- adaptarea sistemului electric la cerințele moderne
- înlocuire rețelei de distribuire a agentului termic către celelalte corpuri de clădiri.
Proiectul va avea beneficii sociale, educaționale atât pentru colegiu, cât și pentru comunitate și zonele limitrofe.