Problema sesizată
Am depus note de fundamentare anual la primarie pentru reabilitare, dar se pare ca unitatea noastra nu reprezinta o prioritate.
Avem 986 copii si suntem cea mai mare scoala din zona de sud a orasului Constanta.
Faţada şcolii nu a mai fost refăcută de peste 20 ani. Au aparut crapaturi in tencuiala si multe dintre glafuri stau sa cada. Cu ajutorul parintilor am reusit sa acoperim crapaturile majore de la parter pana la etajul 1 pentru ca nu detinem si nu am reusit sa obtinem prin sponsorizare o schela. De aceea, numai parterul a mai fost reparat si tencuit in vacanta de vara cu ajutorul unicului muncitor de intretinere, al ingrijitoarelor si al parintilor.
Acoperisul necesita recopertare pentru ca au aparut infiltratii in tavan.
Clădirea necesita izolare termica. Nu a fost niciodata placata cu polistiren si de aceea avem pierderi de caldura. Pe directiile nord si sud avem igrasie, la interior, in unele clase.
Din fonduri proprii am reusit sa schimbam grilajele de la geamurile de la parter si avem pregatite grilaje si pentru celelalte niveluri, dar nu avem schela pentru a le monta in fata geamurilor.
Curtea scolii necesita reparatii. Printre crapaturi a rasarit iarba.